Analiza de ansamblu a Legii nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative (I)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

a) persoanele apropiate minorului, precum și administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul;

b) serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;

c) instanțele judecătorești, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești;

d) procurorul, autoritățile administrației publice locale, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană”.

4.1.2. Consilierea judiciară și tutela specială. Elemente comune. Elemente specifice

4.1.2.1. Elemente comune

4.1.2.1.1. Sediul materiei. Natură juridică

Sedes materiae, ele sunt indicate în art. 106 alin. (2) C.civ. astfel: „Ocrotirea majorului are loc prin instituirea măsurii consilierii judiciare sau a tutelei speciale ori a curatelei sau a unei alte măsuri prevăzute de lege”.

Consilierea judiciară și tutela specială formează obiect al reglementării conținute în Cartea I, Titlul III, Capitolul III din Codul civil, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/2022 – „Ocrotirea majorului prin consiliere judiciară și tutelă specială”.

Aceste măsuri de ocrotire au o natură exclusiv judiciară, putând fi dispuse doar de instanța de tutelă.

4.1.2.1.2. Condiții comune

După cum s-a observat în secțiunea dedicată principiilor fundamentale ale Legii nr. 140/2022, măsurile de ocrotire se instituie în funcție de nevoile persoanei cu dizabilități, circumstanțele în care aceasta se găsește, luându-se în considerare și preferințele sale.

Astfel cum rezultă din art. 104 alin. (5) C.civ., modificat prin art. 7 pct. 12 din Legea nr. 140/2022, măsurile de ocrotire judiciară au caracter subsidiar, în sensul că pot fi dispuse numai în cazul în care instanța apreciază că nu este suficientă pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea măsurii asistenței pentru încheierea actelor juridice, aplicarea regulilor de drept comun în materia reprezentării, a celor referitoare la drepturile și obligațiile soților sau încuviințarea unui mandat de ocrotire încheiat de persoana în cauză.

Condițiile substanțiale de instituire sunt comune atât pentru consilierea judiciară, cât și pentru tutelă specială, cu unele diferențieri care vor fi arătate în sub-secțiunile următoare.

Potrivit art. 164 alin. (1) și alin. (6) C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 7 pct. 22 din Legea nr. 140/2022, ambele măsuri privesc majorii și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă care nu se pot îngriji singuri de interesele lor din cauza deteriorării facultăților mintale, temporare sau permanente, parțiale sau totale, stabilite în urma evaluării medicale și psihologice, și au nevoie de sprijin în formarea sau exprimarea voinței lor.

Deteriorarea facultăților mintale se înfățișează, așadar, ca o condiție de fond comună celor două măsuri de ocrotire. Gradul de deteriorare și caracterul acestei deteriorări (temporară sau permanentă) vor ghida instanța în alegerea uneia sau alteia dintre cele două măsuri – consiliere judiciară și tutelă specială.

Acestor condiții li se adaugă și cerința necesității, aceea ca instituirea măsurilor să fie necesară pentru exercitarea capacității civile, în condiții de egalitate cu celelalte persoane.

Este neîndoielnic faptul că toate condițiile de fond, fie pozitive, fie negative, trebuie îndeplinite cumulativ și că neîndeplinirea uneia sau alteia dintre condițiile generale și specifice atrage, fie nelegalitatea, fie netemeinicia hotărârii judecătorești prin care măsura de ocrotire a fost instituită.

4.1.2.1.3. Durata măsurilor de ocrotire

Măsurile de ocrotire judiciară (consilierea judiciară și tutela specială) se dispun numai pentru durata prevăzută expres de lege, ele putând fi prelungite în aceleași condiții prevăzute de lege, atunci când, în urma reevaluării situației persoanei ocrotite, se constată că nu au intervenit modificări de natură să determine înlocuirea sau ridicarea acestora, nefiind obligatoriu ca prelungirile ulterioare să aibă, în mod necesar, aceeași durată ca și măsura inițială (ex: instanța de tutelă a stabilit consilierea judiciară pentru o durată inițială de 3 ani – durata maximă permisă de lege – și, dacă situația persoanei s-a ameliorat într-o oarecare măsură, dar nu într-atât încât să fie instituită curatela ori chiar să fie ridicată măsura de ocrotire, în funcție și de nevoile și preferințele persoanei, o eventuală prelungire a consilierii judiciare poate fi dispusă pentru o durată inferioară celei maxime inițiale, de pildă, pentru 2 ani).

În marja stabilită de legiuitor, judecătorul poate fixa o anumită durată a măsurii inferioară duratei legale maxime.

În schimb, este nelegală hotărârea judecătorească prin care instanța de tutelă dispune o măsură de ocrotire cu o durată mai mare decât cea permisă de lege.

Ca regulă, efectele măsurilor de ocrotire se produc începând cu data rămânerii definitive a hotărârii instanței de tutelă prin care acestea au fost instituite, dată care marchează și dies a quo de la care începe să curgă durata lor^[47], cu o singură excepție^[48], dată de măsura consilierii judiciare dispusă față de un minor cu capacitate de exercițiu restrânsă, caz în care, astfel cum vom observa în analiza specială dedicată acestei măsuri, hotărârea instanței de tutelă produce efecte de la data la care persoana ocrotită împlinește vârsta de 18 ani.

Durata măsurilor de ocrotire este stabilită prin intermediul unor termene de drept substanțial, astfel încât calculul acestora se face potrivit regulilor stabilite în titlul III din cartea a VI-a a Codului civil^[49], astfel încât sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 2.552 alin. (1) și (2) C.civ.^[50].

Măsurile de ocrotire încetează în cazurile prevăzute de art. 177 C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 8 pct. 35 din Legea nr. 140/2022, prin:

(a) Moartea celui ocrotit

Deși legea nu prevede în mod expres, măsura încetează și la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost declarată moartea persoanei ocrotite, de vreme ce moartea prezumată produce aceleași efecte în privința capacității de folosință a persoanei fizice ca și moartea fizic constatată.

(b) Expirarea duratei pentru care a fost dispusă măsura de ocrotire, dacă aceasta nu a fost prelungită

În conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (6) C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 8 pct. 26 din Legea nr. 140/2022, ocrotitorul persoanei este obligat să sesizeze instanța de tutelă ori de câte ori constată că există date și circumstanțe care justifică reevaluarea măsurii, precum și cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea duratei pentru care aceasta a fost dispusă, în vederea reevaluării ei. Autoritatea tutelară verifică îndeplinirea acestei îndatoriri, iar în lipsa îndeplinirii sale, sesizează ea însăși instanța de tutelă.

Termenul de 6 luni anterior expirării măsurii de ocrotire nu este un termen de decădere sau de prescripție, ci reprezintă un interval de timp minim suficient pentru sesizarea instanței de tutelă în vederea reevaluării măsurii și prelungirii, înlocuirii sau ridicării acesteia, după caz, astfel încât măsura să nu înceteze la expirarea termenului și să existe o anumită continuitate în ceea ce privește ocrotirea persoanei fizice.

Însă, atunci când nici ocrotitorul legal și nici autoritatea tutelară nu au sesizat instanța de tutelă, iar termenul pentru care măsura de ocrotire a fost instituită a expirat, aceasta încetează de drept la data împlinirii termenului, calculat potrivit regulilor prevăzute în Titlul III din Cartea a VI-a a Codului civil.

(c) Înlocuirea măsurii de ocrotire

Constituie o cauză de încetare a măsurii de ocrotire, care presupune că fosta măsură încetează, fiind înlocuită cu o altă măsură care, după caz, are o natură și/sau un conținut diferit.

Din interpretarea dispozițiilor art. 177 alin. (2) C.civ. rezultă că înlocuirea măsurii de ocrotire se dispune atunci când s-au modificat cauzele care au determinat luarea acesteia.

Înlocuirea măsurii de ocrotire se dispune prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 104 alin. (3)-(5) C.civ., respectiv: voința, nevoile și preferința persoanei majore care beneficiază de măsura de ocrotire, necesitățile persoanei ocrotite, circumstanțele în care aceasta se află, la care se adaugă condițiile privind necesitatea și subsidiaritatea.

După cum s-a observat în precedent^[51], hotărârile instanței de tutelă prin care sunt instituite măsuri de ocrotire au autoritate relativă de lucru judecat, astfel încât acestea pot fi înlocuite ori de câte ori situația obiectivă a beneficiarului măsurii s-a modificat, iar din probele administrate rezultă necesitatea instituirii unei alte măsuri de ocrotire, adaptată situației actuale a respectivei persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (3) C.civ., modificat și completat, cererea de înlocuire se poate introduce oricând de cel ocrotit, de soțul sau de rudele acestuia, de persoana care locuiește cu el, de tutore, precum și de persoanele sau instituțiile prevăzute la art. 111 C.civ.

În precedent^[52], am remarcat elementul de noutate adus de Legea nr. 140/2022, în sensul că, prin derogare de la prevederile art. 57 C.pr.civ., persoanei care beneficiază de măsura de ocrotire i se recunoaște capacitate procesuală de exercițiu deplină în privința exercitării, în nume propriu, a tuturor drepturilor procedurale corespunzătoare cererii de înlocuire a măsurii de ocrotire, adresată instanței de tutelă.

(d) Ridicarea măsurii de ocrotire se dispune atunci când au încetat cauzele care au determinat luarea acesteia, astfel cum rezultă din prevederile art. 177 alin. (2) din Codul civil, modificat și completat.

Cererea de ridicare a măsurii poate fi formulată oricând de persoanele prevăzute de art. 177 alin. (3) din Codul civil, inclusiv de persoana ocrotită.

Ridicarea măsurii de ocrotire este posibilă, de pildă, atunci când deteriorarea facultăților mintale a fost temporară.

În temeiul dispozițiilor art. 177 alin. (4) C.civ., prevederile art. 168 alin. (6) rămân aplicabile, astfel încât ocrotitorul sau reprezentantul persoanei ocrotite este dator să sesizeze instanța de tutelă ori de câte ori constată că există date și circumstanțe care justifică reevaluarea măsurii, precum și cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea duratei pentru care aceasta a fost dispusă, în vederea reevaluării ei. Îndeplinirea acestei îndatoriri este verificată de autoritatea tutelară care, în lipsa îndeplinirii sale de către ocrotitorul sau reprezentantul legal, sesizează instanța de tutelă, în vederea prelungirii, înlocuirii sau ridicării măsurii de ocrotire.

Necesitatea prelungirii, înlocuirii ori, după caz, a ridicării măsurii de ocrotire se stabilește pe baza probelor administrate în fiecare cauză în parte, deosebit de relevante în plan probatoriu fiind concluziile evaluării medicale și psihosociale prevăzute de art. 164 alin. (1) din Codul civil.

Alte elemente deosebit de importante pentru formarea convingerii instanței de tutelă în sensul prelungirii/înlocuirii/ridicării măsurii de ocrotire rezultă din ascultarea persoanei ocrotite, care este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 940 alin. (3) C.pr.civ. modificat prin art. 9 pct. 30 din Legea nr. 140/2022, procedura prevăzută de lege pentru luarea măsurii de ocrotire fiind aplicabilă, în mod corespunzător, și în privința cauzelor având ca obiect prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii, astfel cum rezultă din prevederile art. 168 alin. (6) teza finală C.civ.^[53] și art. 943 alin. (1) C.pr.civ., modificat prin art. 9 pct. 33 din Legea nr. 140/2022.

4.1.2.1.4.Opozabilitatea măsurilor de ocrotire

Întrucât unele măsuri de ocrotire produc importante efecte în privința capacității juridice a persoanei fizice, pentru salvgardarea securității dinamice a circuitului juridic civil, legea prevede necesitatea asigurării opozabilității acestor măsuri față de terți.

Astfel, chiar dacă, potrivit art. 169 alin. (1) C.civ., măsura de ocrotire își produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, lipsa de capacitate de exercițiu a celui ocrotit nu poate fi opusă terților decât de la data îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepția situațiilor în care terții au cunoscut măsura de ocrotire pe altă cale.

Potrivit legii, formalitățile de publicitate a măsurilor de ocrotire sunt următoarele:

(i) Consilierea judiciară, tutela specială, prelungirea, înlocuirea, încetarea și ridicarea acestor măsuri se notează obligatoriu în cartea funciară [art. 902 alin. (2) pct. 1 C.civ., modificat prin art. 8 pct. 60 din Legea nr. 140/2022].

(ii) În temeiul dispozițiilor art. 941 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 9 pct. 31 din Legea nr. 140/2022, după ce hotărârea de instituire a măsurii de ocrotire a rămas definitivă, instanța care a pronunțat-o va comunica, de îndată, dispozitivul acesteia în copie legalizată:

a) serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor la care nașterea celui pus sub ocrotire a fost înregistrată, pentru a se face mențiune pe marginea actului de naștere.

În același sens, potrivit dispozițiilor art. 43 lit. i¹), j) și j¹) din Legea nr. 119/1996, republicată, în actele de naștere și, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu mențiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, printre care: instituirea, prelungirea, înlocuirea sau încetarea consilierii judiciare ori a tutelei speciale; punerea sub interdicție judecătorească; ridicarea interdicției judecătorești.

De asemenea, potrivit art. 50¹ din Legea nr. 119/1996, pe actul de naștere al persoanei în cauză se înscrie mențiunea privitoare la măsurile de ocrotire.

b) serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub ocrotire, potrivit legii, o supraveghere permanentă;

c) biroului de cadastru și publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, când este cazul;

d) registrului comerțului, dacă persoana pusă sub ocrotire este profesionist;

e) registrului național de evidență a măsurilor de sprijin și ocrotire luate de notarul public și instanța de tutelă, ținut de Uniunea Națională a Notarilor Publici.

Potrivit art. 941 alin. (2) C.pr.civ., atunci când măsura de ocrotire este dispusă de instanțele de control judiciar, în căile de atac, efectuarea cuvenitelor comunicări pentru asigurarea opozabilității măsurii de ocrotire revine instanțelor care au soluționat calea de atac.

(iii) În temeiul dispozițiilor art. 943 C.pr.civ., aceleași formalități de publicitate pentru asigurarea opozabilității față de terți trebuie asigurate și în privința hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța de tutelă prin care s-a dispus prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurilor de ocrotire.

În plus, în temeiul art. 943 alin. (2) C.pr.civ., despre prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii de ocrotire se face mențiune pe hotărârea prin care aceasta a fost luată.

4.1.2.1.5. Efectele măsurilor în planul capacității juridice a persoanei fizice

Cu titlu prealabil, precizăm că incapacitățile speciale prevăzute de legiuitor în privința persoanelor față de care s-au dispus măsuri de ocrotire au rol de protecție, nu sancționator. Prin intermediul măsurii de protecție are loc o limitare mai mică sau mai mare a libertății de autonomie a persoanei în viața juridică^[54] și, de aceea, sancțiunea juridică ce intervine, ca regulă, pentru încălcarea incapacităților este nulitatea actului neregulat îndeplinit (adesea nulitatea relativă, care este o nulitate de protecție)^[55].

În acest sens, relevante sunt dispozițiile art. 44 C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 8 pct. 6 din Legea nr. 140/2022^[56], precum și dispozițiile art. 172 alin. (1) și (2) C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 8 pct. 30 din Legea nr. 140/2022^[57].

Unele dintre limitările aduse capacității de exercițiu sunt comune atât pentru persoanele care beneficiază de consilierea judiciară, cât și pentru cele care beneficiază de tutela specială.

Potrivit dispozițiilor art. 168 alin. (4) C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 7 pct. 26 din Legea nr. 140/2022, prin hotărârea prin care a fost instituită măsura de ocrotire (consilierea judiciară sau tutela specială), în funcție de gradul de autonomie al persoanei ocrotite și de nevoile sale specifice, instanța de tutelă stabilește categoriile de acte pentru care este necesară încuviințarea actelor sale sau, după caz, reprezentarea ei. De asemenea, instanța de tutelă stabilește ca măsura de ocrotire să privească chiar și numai o categorie de acte și poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.

Potrivit dispozițiilor art. 168 alin. (5) C.civ., modificat prin art. 7 pct. 26 din Legea nr. 140/2022, în cazul în care instanța de tutelă procedează potrivit alin. (4), dispunerea măsurii de ocrotire nu aduce nicio atingere capacității celui ocrotit de a încheia actele juridice pentru care instanța a stabilit că nu este necesară încuviințarea ocrotitorului sau, după caz, reprezentarea sa.

Dispozițiile nou-introduse în Codul civil se integrează în noua paradigmă legislativă a măsurilor de ocrotire, în care accentul este pus pe adaptarea măsurii, în conținut și efecte, la nevoile și situația concretă a persoanei ocrotite.

Este previzibil că unele discuții practice vor exista în privința acestor două alineate, în sensul dacă instanța de tutelă poate stabili sau nu dacă pentru actele juridice de o anumită importanță pentru patrimoniul persoanei ocrotite (precum actele de dispoziție asupra unor bunuri imobile), instanțele de tutelă ar putea stabili posibilitatea ca persoana ocrotită să le încheie singură, fără vreo autorizare/încuviințare/reprezentare.

Având în vedere necesitatea asigurării securității dinamice a circuitului juridic civil, precum și dispozițiile legale care configurează conținutul capacității de exercițiu a persoanei fizice care beneficiază de măsurile de ocrotire, considerăm că dispozițiile art. 168 alin. (5) C.civ. ar putea fi aplicate doar atunci când condițiile de încheiere a actului juridic sunt reglementate prin norme supletive și persoana ocrotită prezintă doar o afectare redusă și temporară a capacităților sale mintale.

În acest context, pentru ca terții să fie informați în cel mai detaliat mod posibil asupra conținutului capacității/incapacității persoanei ocrotite, este necesar ca dispozitivul hotărârii instanței de tutelă să indice exhaustiv actele juridice pe care persoana respectivă le poate încheia singură, precum și cele pentru care este necesară încuviințarea sau reprezentarea, după caz.

În cuprinsul acestui studiu, în cadrul acestei sub-secțiuni, precum și în sub-secțiunile dedicate prezentării fiecărei măsuri de ocrotire, vom realiza o trecere în revistă a dispozițiilor din Codul civil și legile speciale, astfel cum aceste acte normative au fost modificate prin Legea nr. 140/2022, în privința puterilor capacității de exercițiu restrânse ca urmare a măsurilor de ocrotire (consilierea judiciară și tutela specială).

Pentru început, observăm că unele elemente ale capacității de exercițiu referitoare la persoana și bunurile celui ocrotit sunt păstrate și sunt comune ambelor măsuri de ocrotire (consilierea judiciară și tutela specială), altele le sunt restricționate sau pot fi exercitate în anumite condiții, sens în care persoanele care beneficiază de aceste măsuri de ocrotire:

(a) pot încheia singure actele de conservare^[58] precum și actele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent, și care se execută la momentul încheierii lor^[59] [art. 41 alin.(3) C.civ., modificat prin art. 7 pct. 1 din Legea nr. 140/2022, și art. 43 alin. (3) C.civ., modificat prin art. 7 pct. 5 din Legea nr. 140/2022];

(b) nu pot face parte din organele de administrare și control ale persoanelor juridice [art. 211 alin. (1) teza I C.civ., modificat prin art. 7 pct. 69 din Legea nr. 140/2022^[60]], sub sancțiunea anulării actelor încheiate cu încălcarea incapacității prevăzute de lege, dacă prin aceasta s-a produs o vătămare [art. 211 alin. (2) C.civ.];

(c) nu se pot căsători cu tutorele [art. 275 C.civ., modificat prin art. 7 pct. 40 din Legea nr. 140/2022]; sancțiunea încheierii acestei căsătorii este indicată în art. 300 C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 7 pct. 46 din Legea nr. 140/2022, respectiv nulitatea relativă a căsătoriei care poate fi invocată numai de cel aflat sub ocrotire, dată fiind natura normei, aceea de protecție a persoanei ocrotite prin dispoziția legală încălcată^[61].