Admiterea contestaţiei la executare. Suplimentarea motivului de amânare a predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzei

19 oct. 2022
Vizualizari: 508
  • NCPP: art. 275 alin. (3)
  • NCPP: art. 555 alin. (1) teza I
  • NCPP: art. 599
  • NCPP art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a)

Prin Sentința penală nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul A., în sensul că a fost suplimentat motivul de amânare a predării persoanei solicitate A. și până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, în care persoana solicitată are calitatea de suspect, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen, în plus față de dispozițiile Sentinței penale nr. 63/P.I./2017 din 15 mai 2017, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 273 din 29 martie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând contestația formulată de contestatorul A., în raport de criticile aduse și actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând rezolvarea contestației la executare, art. 599 C. proc. pen. stabilește, în alin. (4) că, după pronunțarea soluției definitive ca urmare a admiterii contestației la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 555 alin. (1) teza I C. proc. pen., pedeapsa închisorii se pun în executare prin emiterea mandatului de executare.

În speță, se observă că, în mod corect, judecătorul fondului a dispus admiterea contestației la executare, în sensul că a suplimentat motivul de amânare a predării persoanei solicitate A. și până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, pentru considerentele precizate în cuprinsul hotărârii atacate, pe care Înalta Curte și le însușește în totalitate.

Pe de altă parte, potrivit textelor legale anterior menționate, în ipoteza admiterii contestației la executare și a rămânerii definitive a soluției, se face o nouă punere în executare, care se poate realiza doar prin reluarea în întregime a procedurii, ceea ce, implicit, presupune, emiterea unui alt mandat de executare, împrejurare în care, Înalta Curte apreciază că dispoziția primei instanțe de „rectificare a mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017”, prin inserarea, în cuprinsul său, a noului motiv de amânare a punerii în executare, nu este conformă legii, motiv pentru care se impune emiterea unui nou mandat, în care să se menționeze că punerea în executarea să aibă loc la încetarea ambelor cauze ce justifică amânarea predării.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, va desființa, în parte hotărârea atacată și, rejudecând, va dispune anularea Mandatului de arestare nr. x din 15 mai 2017 emis de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 și emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor Sentinței penale nr. 6/PI din 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Admiterea contestației la executare. Suplimentarea motivului de amânare a predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a cauzei was last modified: octombrie 18th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.