Acţiunea oblică – examinare prin comparaţie cu reglementarea din Codul civil francez reformat

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În conformitate cu dispozițiile art. 1561 C. civ., „Hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii oblice profită tuturor creditorilor, fără nicio preferință în favoarea creditorului care a exercitat acțiunea”. Din aceste motive, de-a lungul vremii, doctrina a evidențiat faptul că o acțiune directă (asemenea celei reglementate de lege pentru contractul de antrepriză sau pentru contractul de mandat) ar prezenta mai mare interes pentru creditor decât acțiunea oblică^[28].

În cazul în care debitorul pasiv a fost introdus în cauză, hotărârea judecătorească definitivă are autoritate de lucru judecat și în privința lui, fiindu-i opozabilă, în calitatea sa de parte în proces.

5. Acțiunea oblică în dreptul francez

Potrivit doctrinei^[29], în urma dispariției falimentului civil, acțiunea oblică a apărut în vechiul drept francez ca un substitut, în absența unei proceduri cu caracter colectiv care să permită unui creditor să apere patrimoniul debitorului, deoarece acesta reprezintă gajul său general. Pentru aceste considerente, creditorii au fost autorizați prin lege să exercite în numele debitorului drepturile și acțiunile pe care acesta fie neglija, fie refuza să le exercite^[30].

În prezent, Codul civil francez reformat reglementează acțiunea oblică în cuprinsul art. 1341-1 astfel: „Lorsque la carence du débiteur dans l’exercice de ses droits et actions à caractère patrimonial compromet les droits de son créancier, celui-ci peut les exercer pour le compte de son débiteur, à l’exception de ceux qui sont exclusivement rattachés à sa personne”.

Remarcăm apropierea frapantă dintre cele două reglementări. În mod similar, Codul civil francez instituie posibilitatea creditorilor de a exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, cu excepția celor care sunt atașate exclusiv persoanei, atunci când pasivitatea debitorului este susceptibilă să le compromită șansele de realizare a creanței. Prin urmare, acțiunea oblică urmărește să reconstituie sau să apere patrimoniul debitorului.

Reglementarea anterioară (vechiul art. 1166 din Codul civil francez) avea valoare de principiu^[31], nu regăseam nicio referire la domeniul de aplicare, condițiile de exercitare și nici efectele acțiunii oblice. În absența dispozițiilor legale, a revenit doctrinei de specialitate și practicii judiciare sarcina de a stabili cadrul în care putea fi exercitată acțiunea oblică.

În privința domeniului de aplicare a acțiunii oblice, doctrina franceză, la fel ca doctrina civilă română, a considerat, în mod unanim, că pot fi exercitate pe calea acțiunii oblice numai drepturi și acțiuni care se află în patrimoniul debitorului (drepturi patrimoniale al căror titular este debitorul^[32]).

În jurisprudența franceză, cu titlu de exemplu, sunt exceptate de la exercitarea lor pe calea acțiunii oblice: dreptul de a revoca donația pe care soțul debitor a făcut-o celuilalt soț; dreptul unui soț de a cere separația de bunuri în contradictoriu cu soțul prodig; acțiunea în revocarea unei donații pentru ingratitudine; opoziția debitorului împotriva ordonanței judecătorului-sindic prin care s-a permis lichidatorului să vândă silit un imobil donat (de părinții debitorului) cu clauză de inalienabilitate temporară; revocarea unei stipulații pentru altul de către creditorii stipulantului; acțiunea în desființarea sau micșorarea pensiei de întreținere datorate de debitor unei persoane; constituirea ca parte civilă într-o cauză penală etc.^[33]

În sinteză, doctrina franceză^[34] reținea aceleași trei categorii de acțiuni, similare cu cele din dreptul român, care au un caracter exclusiv personal pentru debitor și care, în consecință, nu ar putea fi promovate pe calea acțiunii oblice: acțiunile prin care se apără drepturi personale nepatrimoniale; acțiunile ce privesc drepturi patrimoniale, dar a căror exercitare presupune o apreciere subiectivă din partea debitorului; acțiunile ce privesc drepturi patrimoniale cu obiect neurmăribil.

Nu existau deosebiri față de dreptul român nici în ceea ce privește condițiile de exercitare: debitorul să fie inactiv; creditorul să aibă un interes serios și legitim în promovarea acțiunii; creanța să fie certă și exigibilă.

De asemenea, ca și în dreptul român, acțiunea oblică nu conferea, prin ea însăși, creditorului respectiv un privilegiu și niciun drept exclusiv asupra valorii reintegrate în patrimoniul debitorului^[35]. În concursul dintre creditori, efectele acțiunii oblice erau similare cu cele din dreptul civil român.

Considerând că această soluție clasică conduce în bună măsură la ineficacitatea acțiunii oblice, descurajând astfel creditorii să o introducă, Anteproiectul noului Cod civil francez a propus o schimbare radicală, astfel încât creditorul care a introdus acțiunea oblică să fie plătit cu prioritate din sumele care au intrat în patrimoniul debitorului ca urmare a admiterii acțiunii (art. 1167-1 „Les créanciers qui exercent l’action ouverte à l’article 1166 sont payés par prélèvement sur les sommes qui, par l’effet de leur recours, rentrent dans le patrimoine du débiteur négligeant”). Probabil că a fost considerată de legislativul francez o reformă temerară, deoarece nu a fost reținută, rămânând în stadiul de proiect^[36].

Așadar, regimul acțiunii oblice nu a fost bulversat prin reforma adoptată în materia obligațiilor, noul text nerealizând decât o sinteză a clarificărilor aduse de jurisprudență pe marginea dispozițiilor vechiului art. 1166 din Codul civil francez, care era mai mult decât lacunar^[37].

Noul art. 1341-1 din Codul civil francez consacră esențialul regimului său pretorian reamintind domeniul, condițiile de exercitare și efectele acțiunii oblice^[38].

6. Concluzii

Nu s-a dorit o îndepărtare de tradiție^[39]. Acțiunea oblică, astfel cum a fost concepută inițial de redactorii celor două coduri a rămas până în prezent, o acțiune individuală, prin exercițiul său, și colectivă, prin efectele sale^[40].

Textul art. 1561 C. civ. „dă eficiență statuărilor din doctrina și jurisprudența construite în baza art. 974 din vechiul Cod civil” – I.D. Romoșan, op. cit., p. 389.

Promovarea acțiunii oblice nu conduce la realizarea creanței creditorului, ea nefiind reglementată ca o măsură de executare și nici măcar nu generează vreo preferință doar în favoarea creditorului-reclamant, „aspect care este de luat în calcul de orice chirografar, care nu este dispus să lucreze și pentru ceilalți colegi”^[41].

Acțiunea oblică este întotdeauna utilizată împotriva terților, de regulă împotriva debitorilor debitorului, cu scopul de a readuce în patrimoniul debitorului o valoare pe care acesta se abține să o recupereze, pentru a nu fi urmărită de creditorii săi^[42].

Așadar, creditorul este autorizat ex lege să se substituie și să îl reprezinte pe debitorul său, fiind astfel reprezentantul legal și forțat al debitorului^[43]. Intervenția sa este determinată, fără putință de tăgadă, de interesul său de a-și asigura realizarea creanței.

Există, însă, autori români^[44] care apreciază că legiuitorul a reglementat acțiunea oblică și din necesitatea protejării siguranței circuitului juridic civil, în considerarea ordinii publice.

Acțiunea oblică este rareori utilizată în practică, pentru că, de regulă, obiectul obligației este o sumă de bani, caz în care alternativa creditorului la acțiunea oblică este poprirea, preferabilă pentru că este mai eficientă^[45], expeditivă și simplă. Astfel, când creditorul deține un titlu executoriu împotriva debitorului, prin acest mecanism al popririi reglementat de art. 781 și urm. C. pr. civ., suma de bani este indisponibilizată la terțul poprit, care este debitor al debitorului său, în termen de cinci zile de la comunicarea adresei de poprire. Numai dacă acest debitor al debitorului are ceva de obiectat împotriva adresei de poprire și, implicit, a titlului executoriu, el nu se conformează popririi și atunci se declanșează incidentul de executare silită numit validarea popririi^[46].