Acţiunea oblică – examinare prin comparaţie cu reglementarea din Codul civil francez reformat

10 ian. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1479

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Considerații introductive

Codul civil introduce acțiunea oblică printre măsurile conservatorii[1] aflate la dispoziția creditorului chirografar (art. 1558), dat fiind efectul de substanță al acestei acțiuni, de prezervare a activului patrimonial al debitorului și de sporire indirectă a șanselor creditorului de a-l executa[2].

După unii autori, acțiunea oblică este mai mult decât o măsură conservatorie, ea „este un act care tinde să ajungă la urmărire, altfel spus, un act preparatoriu la urmărirea debitorului”, deoarece după ce a exercitat drepturile debitorului și a făcut ca bunurile să intre în patrimoniul acestuia, creditorul va practica o urmărire a lor. A se vedea în acest sens G. Plastara, Curs de drept civil român, vol. IV, Ed. Cartea Românească, București, 1925, p. 416.

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirile de acțiune subrogatorie[3] sau chiar acțiune indirectă[4], acțiunea oblică reprezintă acea acțiune în justiție exercitată de către creditor, în numele debitorului său, pentru valorificarea unui drept ce aparține debitorului, când acesta din urmă neglijează a-și exercita drepturile, neglijență care are drept urmare micșorarea solvabilității sale și implicit lezarea intereselor creditorului[5].

Astfel, conform dispozițiilor art. 1560 alin. (1) C. civ., „creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite”.

Acest text de lege pornește de la ipoteza în care un debitor neglijează exercitarea drepturilor sale împotriva altuia sau a altora și compromite astfel garanția comună a creditorilor săi. Spre exemplu, debitorul are la dispoziție o acțiune în revendicare împotriva unei persoane care este pe cale să-i uzucapeze un bun și neglijează să intenteze acțiunea, chiriașul nu plătește chiria, iar debitorul din neglijență nu o pretinde sau debitorul a vândut un bun și, deși obligația de plată a prețului este scadentă, iar cumpărătorul nu l-a plătit, el neglijează să solicite plata prețului. Prin urmare, acești creditori beneficiază de o autorizare legală pentru a se substitui debitorului și, astfel, exercită drepturile și acțiunile acestuia, ceea ce le permite să evite riscul insolvabilității debitorului și, pe cale de consecință, își asigură posibilitatea realizării în tot sau în parte a creanțelor[6].

Așadar, creditorul se substituie în locul debitorului pentru a acționa în folosul acestuia. El acționează în mod indirect pentru sine „folosind o cale juridică ocolitoare”, care va profita însă direct debitorului, căruia îi aparține în drept acțiunea și beneficiul ce decurge din ea[7].

Acțiunea oblică nu reprezintă o acțiune cu o fizionomie aparte, specială a creditorului[8]. Regimul juridic al acțiunii oblice este regimul acțiunii care însoțește valorificarea dreptului debitorului pasiv sau neglijent[9]. De pildă, creditorul poate promova: acțiunea în anularea unui act juridic, acțiunea în rezoluțiunea unui contract pentru neplata prețului, acțiunea în executarea sau acțiunea în rezoluțiunea unui contract de întreținere, acțiunea în restituirea plății nedatorate, acțiunea în repararea pagubei suferite de debitorul său printr-o faptă ilicită (numai daune materiale; dreptul de a cere repararea unui prejudiciu moral aparține exclusiv victimei)[10], acțiunea în plata unei creanțe, acțiunea prin care se solicită raportul donațiilor, acțiunea de partaj etc.

 

2. Domeniul de aplicare

Având în vedere faptul că acțiunea oblică reprezintă un corolar al garanției comune a creditorilor, apreciem și noi că drepturile și acțiunile la care face referire Codul civil în art. 1560 alin. (1) reprezintă, de fapt, exercitarea drepturilor patrimoniale ale debitorului[11].

În această privință, legiuitorul stabilește, totuși, o excepție: „Creditorul nu va putea exercita drepturile și acțiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului” [art. 1560 alin. (2) C. civ.].

Literatura de specialitate[12] a inventariat cazurile în care creditorul nu se poate folosi de acțiunea oblică: creditorul nu poate să intenteze acțiuni cu un caracter exclusiv personal, precum: acțiunile personale prin care se apără drepturile personale nepatrimoniale, acțiunile de stare civilă, acțiunile de stabilire a filiației, acțiuni patrimoniale, dar care impun o apreciere subiectivă din partea debitorului (acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine, acțiunea în revocarea unei donații între soți, renunțarea la succesiune), acțiuni patrimoniale având ca obiect bunuri insesizabile[13] (o pensie de întreținere, dreptul de a primi o bursă, dreptul la indemnizație pentru copii, dreptul de uz sau de abitație)[14].

Cum frecvent s-a arătat în doctrină, creditorul poate acționa pentru realizarea activului debitorului, însă nu îl poate obliga pe acesta să își administreze patrimoniul. Nu ar putea, spre exemplu, să îl oblige pe debitorul său să închirieze un bun sau să îl vândă, în considerarea faptului că asemenea operațiuni juridice l-ar face pe debitorul său mai solvabil la momentul exigibilității creanței[15].

De asemenea, doctrina[16] admite că pe calea acțiunii oblice poate fi declanșat nu numai procesul cu privire la drepturi existente deja în patrimoniul debitorului, ce sunt pe cale de a se pierde din cauza pasivității acestuia, ci pot fi exercitate și căile de atac în procesul declanșat de către debitorul respectiv ori se poate solicita executarea silită.

 

Videoconferința regională de insolvență Buzău

3. Condițiile exercitării acțiunii oblice

Pentru exercitarea acțiunii oblice, trebuie întrunite, cumulativ, atât condițiile procesuale necesare exercitării oricărei acțiuni civile, cât și anumite condiții materiale (de drept substanțial)[17].

Din punct de vedere procesual, condițiile sunt:

– formularea unei pretenții

Obiectul acțiunii oblice îl va reprezenta pretenția debitorului reclamantului a cărei realizare se solicită în contradictoriu cu terțul pârât.

– calitatea procesuală

Calitatea procesuală activă decurge din calitatea de creditor a reclamantului. Natura și originea creanței pe care creditorul își fondează imixtiunea în afacerile debitorului său nu au relevanță și nici natura obiectului creanței nu contează[18]. Calitatea procesuală pasivă aparține persoanei față de care se solicită exercitarea dreptului debitorului, nefiind necesar ca debitorul să fie introdus în proces.

– capacitatea procesuală a reclamantului

Creditorul trebuie să aibă capacitate procesuală la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

– existența interesului

Creditorul trebuie să facă dovada că debitorul său este insolvabil sau că-și mărește starea de insolvabilitate, în caz contrar, cererea va fi respinsă ca lipsită de interes[19].

În ceea ce privește condițiile de drept material, dispozițiile legale prevăd:

– debitorul să fie inactiv, delăsător sau de rea-credință; să nu acționeze el însuși împotriva propriului său debitor. Inactivitatea debitorului[20] se poate concretiza fie în refuzul acestuia (expres sau tacit) de a acționa, fie în neglijența debitorului (de exemplu, lasă să se împlinească termenul de prescripție în cadrul căruia putea acționa împotriva debitorului său)[21]. Numai starea de pasivitate dincolo de normalitate și continuă a debitorului poate legitima intervenția creditorului pentru a acționa în numele său[22];

– să existe pericol de insolvabilitate a debitorului sau de agravare a insolvabilității sale, prin pierderea dreptului neexercitat. Dacă debitorul este solvabil, acțiunea va fi considerată ca lipsită de interes[23];

– creanța să fie certă (are o existență sigură și de necontestat) și exigibilă (obligația este scadentă și creditorul poate solicita plata de la debitor)[24].

Pârâtul împotriva căruia se exercită acțiunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului, întrucât creditorul exercită un drept al debitorului [art. 1560 alin. (3) C. civ.]. Excepțiile invocate de pârât pot avea temeiul în acte juridice anterioare sau posterioare introducerii acțiunii oblice. Spre exemplificare, pârâtul poate invoca compensația creanței sale cu o creanță pe care o are împotriva debitorului născută înainte sau după introducerea acțiunii oblice sau poate invoca o tranzacție încheiată cu debitorul după această dată, ceea ce va duce la încetarea acțiunii oblice[25].

Pentru admisibilitatea acțiunii oblice este necesar ca atât dreptul de creanță al creditorului împotriva debitorului (pentru care termenul de prescripție este de trei ani), cât și dreptul debitorului care este exercitat de creditor (pentru care termenul de prescripție depinde de natura juridică a dreptului respectiv) să nu se fi stins prin prescripție extinctivă ca urmare a faptului că nu au fost exercitate în termenul stabilit de lege[26].

 

4. Efectele acțiunii oblice

Acțiunea oblică nu antrenează indisponibilizarea bunurilor debitorului. Acesta poate dispune de ele chiar și ulterior înregistrării acțiunii oblice. Actele sale vor fi opozabile creditorului, dacă nu sunt încheiate în frauda intereselor acestuia[27].

 


* Articolul a fost prezentat la Conferința internațională „Societatea întemeiată pe cunoaștere. Norme, valori și repere contemporane”, ed. a XV-a, organizată de Universitatea Valahia din Târgoviște, 2019.

[1] Art. 1516 C. civ. referitor la alternativele pe care le are creditorul pentru valorificarea intereselor sale în cazul în care debitorul nu își execută obligația precizează, în final, că un creditor nemulțumit de atitudinea debitorului său va putea folosi și „orice alt mijloc prevăzut de lege” pentru realizarea dreptului pe care îl pretinde. Aceste „alte mijloace” se referă, în concret, la așa-numitele măsuri conservatorii, adică acele măsuri menite să conserve drepturile creditorului și care sunt recunoscute de lege în persoana sa, atunci când sunt necesare și utile pentru protejarea intereselor sale.

[2] A se vedea P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, ed. a 2-a revizuită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 108.

[3] „Orice acțiune aparținând debitorului, atunci când este exercitată de creditor, poartă denumirea de acțiune oblică” – D. Dobrev, Mijloace juridice de conservare a patrimoniului debitorului, Ed. Hamangiu, București, 2018, p. 157.

[4] G. Boroi, M.-M. Pivniceru (coordonatori), Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 483.

„(…) în loc să fie exercitată de debitor în mod direct, nemijlocit, este exercitată de creditor (indirect)” – Ș. Scurtu, Drept civil. Regimul juridic general al obligațiilor. Garantarea obligațiilor, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 121.

[5] I. Dogaru, P. Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. 615. „(…) acțiunea oblică se constituie într-un mijloc preventiv de apărare împotriva insolvabilității debitorului și urmărește conservarea patrimoniului acestuia” – C. Jugastru, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 266.

[6] D. Dobrev, op. cit., p. 156.

[7] P. Vasilescu, op. cit., p. 107.

[8] B. Oglindă, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 426.

[9] G. Boroi, M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 482.

[10] În aceeași ordine de idei, dreptul de a se constitui parte civilă în procesul civil, pe cale oblică, atunci când prejudiciul a fost cauzat debitorului prin infracțiune, poate fi exercitat de creditorii victimei în funcție de faptul dacă prejudiciul este patrimonial sau moral. A se vedea D. Dobrev, op. cit., p. 168.

[11] I.R. Urs, P.-E. Ispas, Drept civil. Teoria obligațiilor, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 443.

[12] I.R. Urs, P.-E. Ispas, op. cit., p. 443-444; Ș. Scurtu, op. cit., p. 122; I. Dogaru, P. Drăghici, op. cit., p. 616.

[13] În aceste situații, obiectul drepturilor este neurmăribil, astfel că acțiunea oblică nu prezintă interes pentru creditor. A se vedea L. Pop, L.-M. Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 765-766.

[14] Între drepturile și acțiunile pe care creditorii le pot exercita pe calea acțiunii oblice includem: acțiunea confesorie, de recunoaștere a unui drept de uzufruct, de servitute sau superficie; acțiunea în realizarea creanței; acțiunea de partaj.

[15] I.D. Romoșan, Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2018, p. 387; C. Jugastru, op. cit., p. 267.

[16] G. Boroi, M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 483.

[17] Ibidem, p. 483-484.

[18] D. Dobrev, op. cit., p. 172.

[19] G. Boroi, M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 484.

[20] Este, așadar, necesar ca debitorul să nu fi declanșat el însuși acțiunea împotriva propriului său debitor, altfel, o acțiune urmărind același scop al creditorului va fi respinsă ca lipsită de interes. [N.R – G. Răducan].

[21] G. Tița-Nicolescu, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor contractuale, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 241.

[22] D. Dobrev, op. cit., p. 175.

[23] G. Boroi, M.-M. Pivniceru, op. cit., p. 484, C. Jugastru, op. cit., p. 267; Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 2185/1976, în Repertoriu III, p. 84.

[24] Deși textul art. 1560 alin. (1) C. civ. omite să enumere între cerințele creanței creditorului și pe aceea de a fi lichidă (adică să aibă cuantumul determinat sau determinabil), doctrina și jurisprudența recunosc unanim necesitatea îndeplinirii acesteia. Sub un alt aspect, în privința cerinței creanței de a fi exigibilă, trebuie făcute unele precizări: dacă condiția procesuală a insolvabilității este întrunită, atunci exigibilitatea survine automat (anticipat), ca efect al decăderii debitorului din beneficiul termenului, conform art. 1418 C. civ. raportat la art. 1417 alin. (1) și (2) C. civ., nemaiavând relevanță data efectivă a scadenței, stabilită în actul constatator al creanței. Pe de altă parte, sunt și aspecte care pot determina neexigibilitatea creanței (de exemplu, mai înainte de împlinirea termenului suspensiv, sau a condiției suspensive, creditorul nu este îndreptățit să declanșeze acțiunea oblică) – [N.R – G. Răducan].

[25] L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile, vol. I. Regimul juridic general, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 370.

[26] C. Zamșa, în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentariu pe articole, F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1657; I.D. Romoșan, op. cit., p. 389.

[27] C. Jugastru, op. cit., p. 268. În ipoteza încheierii unor acte în frauda creditorului, acesta poate exercita acțiunea pauliană (revocatorie), pentru a și le face inopozabile. [N.R – G. Răducan].

Acțiunea oblică – examinare prin comparație cu reglementarea din Codul civil francez reformat was last modified: decembrie 16th, 2019 by Nora Andreea Daghie

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Nora Andreea Daghie

Nora Andreea Daghie

Este doctorand la materia Drept civil român în cadrul Facultății de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” Bucureşti, avocat definitiv în Baroul Galați și conferențiar universitar.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter