Verificarea unei identităţi depline între elementele constitutive ale faptei efectiv săvârşite de către o anumită persoană şi trăsăturile modelului abstract conţinut de norma de incriminare

• Legea nr. 84/1998: art. 102 alin. (1) lit. b)
• Legea nr. 84/1998: art. 90 alin. (1) lit. b)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 447
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 162 din data de 30 iulie 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată), art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la plata unei amenzi de 12.600 RON către stat (70 RON x 180 zile – amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen., privind consecințele neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, anume înlocuirea zilelor-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 și art. 25 din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de părțile civile B. și C. și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul A. la plata către părțile civile a sumei de câte 2.000 euro pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral.

S-au respins restul pretențiilor civile formulate în cauză, ca neîntemeiate.

S-a constatat că nu s-au constituit părți civile persoanele vătămate SC D. SRL, cu sediul în București, Bulevardul x, societate în faliment, prin lichidator judiciar Ion și Asociații SPRL, cu sediul în București, Bulevardul x, și SC E. SRL, cu sediul în București.

S-a luat act de renunțarea la pretențiile civile de către F., cu domiciliul în București, Bulevardul x.

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 50 RON în cursul urmăririi penale).

Prin decizia penală nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022, a Curții de Apel Brașov, secția penală, au fost admise apelurile declarate de părțile civile B. și C., împotriva sentinței penale nr. 162 din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunțată în dosarul nr. x/2018, pe care a desființat-o în ceea ce privește omisiunea obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de părțile civile, și rejudecând:

În baza art. 276 din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON către fiecare din părțile civile B. și C., cu titlu de cheltuieli judiciare.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 346/RC din 30 iunie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Evaluarea poartă asupra cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a menționat că tipicitatea, prima condiție sine qua non cu privire la existența infracțiunii, presupune verificarea unei identități depline între elementele constitutive ale faptei efectiv săvârșite de către o anumită persoană și trăsăturile modelului abstract conținut de norma de incriminare, care descrie conduita antisocială ipotetic repudiată.

De asemenea, a invocat faptul că, fiecare marcă are individualitatea ei, distinctivitate și o existență de-sine-stătătoare, iar serviciile se adresează unor categorii diferite, neputându-se afirma că există situația în care pentru cele două semne aflate în comparație s-ar putea crea, în percepția publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioara. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția tipicității, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării prevăzute la art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Înalta Curte reamintește că scopul recursului în casație este acela de a îndrepta erorile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În cauza de față, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Sintagma „nu este prevăzută de legea penală”, regăsită în cuprinsul dispoziției normei de procedură penală evocate, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe o conduită ce excede celei incriminate ori care nu a făcut de plano obiectul incriminării sau în privința căreia a operat dezincriminarea.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare,prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată).

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că fapta inculpatului A. de a oferi servicii de divertisment, prin intermediul SC I. SRL, constând în prestații muzicale ale trupei denumite H., la evenimentul din localitatea Brețcu, din data de 07.08.2016, ora 16:00, prin încheierea contractului nr. x/29.07.2016 dintre SC I. SRL și G., în condițiile existenței mărcii anterioare denumite H., având drept titulari pe numiții F., B., C. și SC D. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la 29.07.2016).

Instanța de recurs constată că pe baza probelor administrate instanțele au decelat situația de fapt, au evaluat apărările părților și au statuat asupra condițiilor de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunilor.

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reținute în concret în sarcina sa, respectiv că la data de 29.07.2016, în calitate de reprezentant al SC I. SRL, CUI x, ca prestator, a încheiat cu G., CIF x ca beneficiar, contractul nr. x/29.07.2016, având ca obiect asigurarea unui program artistic de 30 de minute, prin prezența H. în data de 07.08.2016 în localitatea Brețcu, formație ce poartă o denumire similară cu mărcile înregistrate H., respectiv H., SC I. SRL nefiind co-titular al acestor mărci.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Cu privire la susținerile apărătorului inculpatului în sensul că faptele reținute în sarcina inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte constată ca sunt neîntemeiate, având în vedere că, în realitate, prin motivele invocate în cererea de recurs în casație, recurentul inculpat nu recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat, solicitând, practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele de fond (prima instanță și instanța de apel), ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 din C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate.

Încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casație, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute în art. 438 din C. proc. pen. În acest sens, în jurisprudența sa, Înalta Curte a reținut că schimbarea încadrării juridice a faptelor este atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel, instanța care judecă recursul în casație nu este abilitată prin dispozițiile noului C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei.

Totodată, Înalta Curte reamintește că pe calea cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi examinată condiția de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăție și nici eroarea în care s-ar fi aflat recurentul inculpat, această din urmă condiție vizând condiția de tipicitate subiectivă a infracțiunii.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanța de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Totodată, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată), a fost stabilită de instanțele de fond și cea de apel în mod temeinic și legal, criticile formulate de către inculpat în recurs în casație fiind nefondate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A., astfel cum au fost stabilite de instanța de fond, respectiv de apel, corespund tipicității obiective a infracțiunilor prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată).

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatele persoane vătămate C. și B., reprezentând onorariul apărător ales.

Sursa informației: www.scj.ro.