Vânzarea bunurilor afectate de măsuri asigurătorii penale în procedura insolvenței persoanei juridice. Un exemplu de discriminare a creditorilor care beneficiază de cauze de preferință

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Secțiunea II. Condițiile în care o normă încalcă principiul egalității în fața legii instituit de art. 16 alin. (1) din Constituție

Conform art. 16 alin. (1) din Constituție: „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.

Analizând acest principiu fundamental, care constituie temelia oricărui stat de drept, doctrina a subliniat faptul că „egalitatea în drepturi este prin ea însăși o egalitate de șanse pe care Constituția o acordă tuturor cetățenilor^[9]”. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, egalitatea de șanse constă în instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite^[10]. Ea nu se opune existenței unui tratament diferențiat în situații de fapt distincte. Totuși, pentru ca deosebirea de tratament să fie constituțională, trebuie ca diferența situațiilor de fapt care determină tratamentul distinct să nu se raporteze doar la aprecierea legiuitorului, ci trebuie justificată rațional^[11].

Această exigență impusă de art. 16 alin. (1) din Constituție a fost descrisă amplu și foarte clar de Curtea Constituțională în Decizia nr. 755 din 16.12.2014^[12], în care aceasta a realizat o sinteză a propriei jurisprudențe cu privire la principiul egalității, arătând următoarele: „cu privire la incidența art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014)”.

Față de cele de mai sus, rezultă că, pentru a considera că un text de lege încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

(i) cetățenii se găsesc în situații de fapt identice sau similare;

(ii) cetățenilor li se aplică un tratament juridic diferit;

(iii) eventualele deosebiri dintre situațiile de fapt care determină aplicarea tratamentului diferit nu sunt rezultatul aplicării unui criteriu obiectiv și rațional, determinat în funcție de scopul reglementării.

Secțiunea III. Încălcarea principiului egalității în privința creditorilor care își valorifică creanțele în cadrul procedurii insolvenței reglementate de Legea nr. 85/2014 față de creditorii care își valorifică creanțele prin procedura de executare silită de drept comun sau prin procedura insolvenței persoanei fizice reglementată de Legea nr. 151/2015

În cadrul acestei secțiuni, vom arăta că norma contestată permite ca două categorii de creditori care se găsesc în situații similare (Subsecțiunea III.1.), să aibă parte de un tratament juridic diferit (Subsecțiunea III.2.), nejustificat obiectiv și rațional (Subsecțiunea III.3.), aspect ce constituie o încălcare a principiului egalității. În plus, vom prezenta motivele pentru care considerentele Deciziei nr. 522 din 11.07.2017 pronunțate de C.C.R. nu prezintă relevanță în prezenta analiză (Subsecțiunea III.4).

Subsecțiunea III.1. Situația similară a creditorilor în raport cu care se încalcă principiul egalității

În ceea ce privește similitudinile, cei doi creditori la care ne raportăm pentru efectuarea testului de constituționalitate, în primul rând, se bucură amândoi de cauze de preferință pentru satisfacerea drepturilor lor, de exemplu, un drept de ipotecă asupra unui bun.

În al doilea rând, situația celor doi creditori este identică și sub aspectul că ipotecile amândurora au devenit opozabile terților prin parcurgerea formalităților de publicitate.

În plus, anterior realizării drepturilor creditorilor (prin executare silită de drept comun sau în cadrul insolvenței persoanei fizice, pe de o parte, și în cadrul insolvenței persoanei juridice, pe de altă parte) asupra bunurilor care formează obiectul celor două ipoteci ale celor doi creditori descriși mai sus s-au instituit sechestre penale dispuse în vederea confiscării speciale sau extinse. Referitor la aspectele specifice dintre cei doi creditori, singura diferență dintre situațiile acestora este următoarea: creditorul despre care vom arăta că este discriminat are ipoteca asupra unor bunuri aflate în proprietatea unor societăți aflate în insolvență, procedura fiind reglementată de prevederile Legii nr. 85/2014. În schimb, creditorii în raport cu care vom demonstra încălcarea principiului egalității își valorifică drepturile nu în procedura insolvenței, ci fie în cadrul unei executări silite de drept comun, fie în cadrul insolvenței persoanei fizice reglementate de Legea nr. 151/2015.

Subsecțiunea III.2. Tratamentul juridic diferit pentru cele două categorii de creditori comparate 

A. Tratamentul nefavorabil aplicabil creditorilor care își valorifică drepturile în cadrul procedurii de insolvență reglementate de Legea nr. 85/2014

Creditorul care își valorifică dreptul de preferință în cadrul procedurii insolvenței asupra bunului în privința căruia poartă, în continuare, sechestrul penal suferă de un tratament nefast pentru următoarele motive:

În primul rând, menținerea măsurii asigurătorii penale dispuse în vederea confiscării generează o diminuare a prețului de valorificare a bunului, întrucât bunul se vinde grevat de o sarcină, respectiv sechestrul penal. Astfel, dacă măsura asigurătorie se menține, dobânditorul ar fi amenințat cu pierderea proprietății în măsura în care, în urma soluționării definitive a dosarului penal, se va dispune confiscarea bunului. Această amenințare potențială scade, evident, valoarea ce ar putea fi obținută prin scoaterea dreptului la vânzare, existența acestuia fiind incertă în patrimoniul eventualului cumpărător.

În al doilea rând, de cele mai multe ori, astfel de bunuri ajung să fie imposibil de valorificat anterior soluționării dosarelor penale în care s-au luat măsurile asigurătorii. Această întârziere a vânzării bunurilor are un impact major cu privire la realizarea drepturilor creditorilor, dintr-o dublă perspectivă, după cum urmează:

– pe de-o parte, ca urmare a deteriorării sau a devalorizării bunurilor în această perioadă, aceștia vor obține un preț mai mic. De exemplu, tehnologia existentă într-un imobil, în anumite domenii de activitate, își poate pierde valoarea din cauza că, odată cu trecerea timpului, apar echipamente noi cu o productivitate mai ridicată. Dacă bunurile ar putea fi valorificate în timp util, acest risc al devalorizării ar fi mult diminuat;

– pe de altă parte, ca o consecință directă a imposibilității valorificării într-un timp mai scurt a activelor afectate de măsurile asigurătorii penale, cheltuielile pentru conservarea acestora vor fi mai mari. Acest aspect are un impact negativ asupra posibilității creditorilor de a-și satisface într-o proporție cât mai mare creanțele, având în vedere „super-prioritatea” de care beneficiază la distribuire aceste cheltuieli în temeiul art. 159 alin. (1) pct. 1^[13] și art. 161^[14] din Legea nr. 85/2014. În plus, dat fiind specificul anumitor bunuri, în situațiile în care vânzarea nu se poate realiza cu celeritate, cheltuielile de administrare ajung să depășească valoarea bunului.

Prin urmare, în procedura insolvenței reglementată de prevederile Legii nr. 85/2014, creditorul care își valorifică ipoteca asupra unui bun grevat de un sechestru penal suportă următoarele riscuri:

(i) inexistența unor potențiali cumpărători care să fie interesați de bunul grevat de ipotecă, deoarece acesta nu este atractiv pe piață;

(ii) devalorizarea bunului ca urmare a trecerii timpului;

(iii) acumularea unor cheltuieli de conservare mari;

(iv) în scenariile în care se reușește vânzarea dreptului supus măsurii asigurătorii, obținerea unui preț mult inferior celui practicat în mod normal pe piață.

Situația defavorabilă a acestei categorii de creditori este consecința directă a soluției limitării efectului de purgă atunci când bunul este valorificat în procedura insolvenței, întrucât, deși nu există o imposibilitate juridică de înstrăinare, riscurile menționate mai sus constituie o piedică în a determina potențialii cumpărători să ia decizia de a achiziționa un bun care va continua să fie grevat de o sarcină importantă, respectiv măsura asigurătorie penală.

B. Tratamentul favorabil aplicabil creditorilor care își valorifică drepturile în cadrul unei executări silite de drept comun sau în cadrul procedurii de insolvență a persoanei fizice

Creditorii care își valorifică drepturile în cadrul unei executări silite de drept comun sau în cadrul procedurii de insolvență a persoanei fizice nu sunt afectați de existența acestor măsuri asigurătorii penale, întrucât acestea nu vor urmări bunul după valorificare. În dreptul comun, corectitudinea soluției potrivit căreia efectul de purgă se produce nelimitat a făcut obiectul unei controverse, însă, așa cum vom arăta, instanța supremă a hotărât, în cele din urmă, că bunul adjudecat va fi transferat în patrimoniul noului proprietar liber de orice sarcini.

În privința executării silite reglementate de Codul de procedură civilă, normele relevante în acest sens sunt art. 775 și art. 857 alin. (2), (3) și (4), prima fiind incidentă în cazul executării mobiliare, iar cea de-a doua aplicându-se executărilor imobiliare.

Potrivit art. 775 din C. proc. civ.: „prin adjudecare, cumpărătorul devine, de la data predării, proprietarul bunului adjudecat, liber de orice sarcini, care se strămută de drept asupra prețului plătit, în afară de cazul în care adjudecatarul ar fi fost de acord să fie menținute sau vânzarea s-a făcut în condițiile art. 769 alin. (6)”.

Analizând această dispoziție legală, doctrina a subliniat faptul că „[d]e la data predării bunului mobil adjudecat, acesta este liber de orice sarcini, care se strămută de drept asupra prețului plătit. Prin excepție, sarcinile care grevează bunul pot fi menținute în următoarele situații: dacă adjudecatarul este de acord. Acordul adjudecatarului trebuie să fie menționat în cuprinsul certificatului de adjudecare; atunci când vânzarea s-a făcut în condițiile în care bunul era grevat de un drept de folosință^[15]”.

În deplin consens cu art. 775, în materie imobiliară, art. 857 din C. proc. civ. stabilește că:

„(1) prin adjudecarea imobilului adjudecatarul devine proprietar. (…) (2) Prin intabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară. (3) De la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut. Dacă prețul de adjudecare se plătește în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.

(4) Ipotecile și celelalte sarcini reale, precum și drepturile reale intabulate după notarea urmăririi în cartea funciară se vor radia din oficiu, cu excepția celor pentru care adjudecatarul ar conveni sa fie menținute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacă vânzarea s-a făcut în condițiile prevăzute la art. 846 alin. (7), toate notările făcute cu urmărirea silită, cu excepția notării contestației împotriva procesului-verbal de licitație, dacă aceasta nu a fost soluționată prin hotărâre rămasă definitivă, interdicția de înstrăinare sau grevare, dacă există, cu excepția cele prevăzute de art. 856 alin. (3).

Plecând de la aceste dispoziții legale, doctrina a subliniat că: „cel de-al doilea efect principal al adjudecării este curățarea imobilului adjudecat de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut. Efectul de purgă al adjudecării la licitație publică privește toate ipotecile, precum și celelalte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță înscrise în cartea funciară anterior notării urmării silite, creditorii putând să își valorifice aceste drepturi exclusiv din prețul obținut din urmărirea silită. Ipotecile și celelalte sarcini reale, precum și drepturile reale intabulate după notarea urmării în cartea funciară se vor radia din oficiu, cu excepția celor pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menținute^[16]”, precum și promisiunea de a încheia un contract viitor, dacă până la data adjudecării beneficiarul promisiunii nu și-a înscris în cartea funciară dreptul dobândit în temeiul contractului care a făcut obiectul acesteia. (…)”.

De asemenea, punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 8/2015 referitor la efectele măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal cu privire la executarea silită demarată de un creditor ipotecar a fost în consens cu cele expuse anterior: „instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal nu poate împiedica executarea silită pornită de un creditor ipotecar, pentru că s-ar nesocoti toate dispozițiile care reglementează drepturile acestuia prevăzute de art. 2.327 și 2.345 din Codul civil. Nu poate fi primită susținerea apelantei conform căreia, în situația executării silite a bunului care face obiectul sechestrului, creditorul trebuie să parcurgă procedura contestației prevăzută de art. 250 din Codul de procedură penală, deoarece executarea silită nu este condiționată de ridicarea sechestrului, iar odată finalizată procedura, sechestrul se va strămuta asupra sumei de bani obținută din vânzare, care a rămas după plata creditorului urmăritor”.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța supremă a reținut următoarele: „în cadrul procesului penal, măsurile asigurătorii au același caracter, de indisponibilizare a bunurilor mobile sau imobile ale învinuitului sau inculpatului. Așadar, într-un proces penal, partea civilă (statul – cum este cazul în speță) nu deține un titlu executoriu. Conform art. 110 alin. (3) lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești sunt titluri de creanță. (…) În situația analizată, respectiv în cazul instituirii sechestrului penal asupra unui bun imobil al învinuitului sau inculpatului de către procuror sau instanță, este vorba de o creanță condiționată ce își are izvorul în fapta ilicită cauzatoare de prejudicii și care angajează răspunderea civilă delictuală a acestora, creanță care se va plăti în ordinea de preferință stabilită de art. 563 și 564 din Codul de procedură civilă de la 1865. În speță, este vorba de o creanță sub condiție suspensivă, care se îndeplinește în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești penale”.În cadrul acestei hotărâri, instanța supremă a efectuat o analiză detaliată a poziției statului, în calitate de titular al unei măsuri asigurătorii dispuse în procesul penal, în procedura de executare silită prin raportare la ceilalți participanți la executare, concluzionând că drepturile acestuia sunt afectate de o condiție suspensivă, care se îndeplinește în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești penale.

Întrucât considerentele Deciziei nr. 8 nu au fost suficiente pentru a schimba optica susținătorilor supremației sechestrului penal, care au continuat să proclame acest tratament preferențial prin intermediul hotărârilor pronunțate, problema a ajuns din nou pe masa Înaltei Curți de Casației și Justiție, de această dată la Completul competent să judece recursul în interesul legii. Cu această ocazie, instanța supremă a clarificat definitiv problema prin pronunțarea Deciziei nr. 2/2018. În cadrul acesteia instanța a arătat că: „în urma vânzării silite a imobilului ipotecat se va proceda la îndestularea cu prioritate a creditorului, urmând ca restul de preț obținut, în măsura în care va exista, să fie indisponibilizat pentru acoperirea creanțelor derivate din cauza penală. Sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 857 alin. (3) din Codul de procedură civilă care prevăd că, de la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut în urma vânzării”.

Chiar și anterior apariției acestei din urmă hotărâri, practica instanțelor a fost majoritară în sensul că, odată adjudecat, bunul este dobândit de noul proprietar liber de orice sarcini, fiind radiate inclusiv măsurile asigurătorii penale^[17].

Ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 2/2018, art. 195 alin. (5) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a fost modificat prin Ordinul nr. 3442/2019 emis de aceeași entitate în sensul extinderii cazurilor de radiere a notării măsurii asigurătorii, dispuse în temeiul art. 249 C. proc. pen. Mai exact, în forma inițială, notarea măsurii se radia numai în baza ordonanței emise de procuror sau a hotărârii judecătorești care dispune ridicarea măsurii asigurătorii, însă, după modificarea din 2019, radierea poate opera și în baza actului de adjudecare emis de executorul judecătoresc, conform art. 195 alin. (5) teza a II-a lit. b) din respectivul regulament.

Prin urmare, în acest moment, este incontestabil faptul că legiuitorul a consacrat un efect de purgă neîngrădit în situația adjudecării unui bun în cadrul procedurii executării silite de drept comun.

Referitor la procedura insolvenței persoanei fizice, potrivit art. 58 alin. (8) din Legea nr. 151/2015^[18], bunurile valorificate în cadrul acestei proceduri se dobândesc libere de orice sarcini. Din formularea textului rezultă că legiuitorul a dorit să excludă orice interpretare care ar restrânge sensul noțiunii de „sarcină”, urmărind astfel valorificarea bunurilor la un preț cât mai ridicat, care să asigure satisfacerea creanțelor.

Noțiunea de sarcină nu este definită în Legea nr. 151/2015, însă, întrucât efectul art. 58 alin. (8) din Legea nr. 151/2015 este radierea sarcinilor, în cazul bunurilor imobile, vom reține definiția din Legea nr. 7/1996 care reglementează procedura de radiere a sarcinilor. Potrivit art. 14 alin. (1) din acest act normativ: „prin sarcini se înțelege ipotecile, privilegiile, somațiile, sechestrele, litigiile și orice acte juridice înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară”. (s.n.) Deoarece textul nu distinge între sechestrele asigurătorii și sechestrele executorii sau în funcție de natura lor (civile, fiscale sau penale), raportat la principiul de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nici interpretul nu ar trebui să o facă, astfel încât textul trebuie interpretat în sensul că noțiunea de sarcină înglobează orice sechestru instituit asupra bunului, indiferent de natura lui juridică.

Mai mult, la nivelul dreptului comun din materia executării silite, includerea noțiunii de sechestru în cea de sarcină a fost confirmată, deja, de instanța supremă cu ocazia consacrării efectului de purgă neîngrădit în situația vânzării unui bun al debitorului^[19]. Nu există niciun motiv ca această noțiune să aibă un sens mai restrâns în procedura insolvenței persoanei fizice, în lipsa unor definiții cuprinse în Legea nr. 151/2015 care să conducă spre o atare concluzie.

În sprijinul aceste soluții vin și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 7/1996, care reglementează componența cărții funciare stabilind că Partea a III-a a cărții, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garanție și sarcini, va cuprinde: „a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de creanță; b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte; c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale; d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.” (s.n.), precum și dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea 85/2014, care stabilesc că: „bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel”.

Față de cele de mai sus, conchidem că, în cazul valorificărilor efectuate în cadrul procedurii insolvenței persoanei fizice, bunurile sunt dobândite libere de orice sarcini, inclusiv cele constând în măsurile asigurătorii instituite în procesele penale.

 În concluzie, în baza tuturor argumentelor de mai sus, creditorii care își valorifică drepturile în cadrul unei executări silite de drept comun sau în cadrul procedurii de insolvență a persoanei fizice nu sunt afectați de existența măsurilor asigurătorii penale dispuse în vederea confiscării întrucât acestea nu vor urmări bunul după valorificare. Ca atare, asemenea creditori își vor putea realiza drepturile valorificând bunurile grevate de ipoteca lor la prețul pieței.