Uzul şi abuzul de drept în contractele de adeziune. Evoluţie şi analize comparative de centenar în domeniul bancar românesc

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Introducere

Conform alin. (4) din Constituție, „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”, iar conform art. 16 din Constituție cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, egalitate ce determină, în mod firesc, limitele exercitării cu bună credință a dreptului, dar și eliminarea arbitrariului și abuzului de drept, pentru că nimeni nu este mai presus de lege.

Toate persoanele fizice și juridice pot uza cu bună credință de normele legale, în condiții de egalitate în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, în concordanță cu normele constituționale, cu Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, cu Constituția Uniunii Europene, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Există alunecări legislative de la parametri constituționali menționați mai sus, care își au originea în unele reglementări subiective impuse consumatorilor de bunuri și servicii, reglemen­tări impuse de grupuri de interese, din dorința unor impulsuri politice sau ale unor partide sau grupări politice, ori ale unor majorități parlamentare de conjunctură, care nu mai concordă cu interesul general sau național al societății, ori cu drepturile și libertățile prevăzute de Constituție, de Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactele și Tratatele la care România este parte.

1. Directiva 93/13/CEE

In scopul protejării consumatorului de poziția agresivă, de monopol economic sau juridic a furnizorilor de bunuri și servicii, Consiliul Comunităților Europene, în cooperare cu Parlamentul European, a emis Directiva 93/13/ CEE, reglementând astfel raporturile dintre subiecții părțile contractante, în sensul anulării clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

In aplicarea acestei directive, a fost votată Legea nr. 193/2000 privind anularea clauzelor abuzive din contracte.

Scopul acestei legi este de a reglementa clauzele contractuale în contractele încheiate între vânzătorul de bunuri sau furnizorul de servicii, pe de o parte, și consumatorul acestora, pe de altă parte, clauze care pot denatura concurența dintre vânzătorii de produse și furnizorii de servicii.

Deși această directivă are aplicare unitară în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European, continuă să existe divergențe în abordările unor state membre ale UE, mai ales în livrările de produse și servicii pe teritoriul altui stat membru, prin motivarea impunerilor ca fiind acceptări ale părților contractante.

2. Clauzele abuzive prevăzute de Directiva 93/13/CEE

– excluderea sau limitarea răspunderii legale a unui vânzător sau furnizor în cazul decesului consumatorului sau al vătămării corporale a acestuia, ca urmare a acțiunii sau a inacțiunii vânzătorului sau furnizorului;

– excluderea sau limitarea necorespunzătoare a drepturilor legale ale consumatorului față de vânzător sau furnizor sau față de o altă parte, în cazul neîndeplinirii totale sau parțiale sau al îndeplinirii necorespunzătoare a oricăreia dintre obligațiile contractuale de către vânzător sau furnizor, inclusiv a opțiunii de a compensa o datorie către vânzător sau furnizor cu o creanță pe care consumatorul o poate avea împotriva acestuia;

– încheierea unui acord care creează obligații pentru consumator și prin care furnizarea de servicii de către vânzător sau furnizor este supusă unei condiții a cărei îndeplinire depinde doar de voința acestuia;

– acordarea permisiunii vânzătorului sau furnizorului de a reține sumele plătite de consu­mator, în cazul în care acesta din urmă decide să nu încheie contractul sau să nu îl execute, fără a se prevedea dreptul consumatorului de a primi o compensație în sumă echivalentă de la vânzător sau furnizor, în cazul în care acesta este partea care anulează contractul;

– solicitarea de la orice consumator care nu și-a îndeplinit obligația să plătească o sumă disproporționat de mare drept compensație;

– autorizarea vânzătorului sau furnizorului de a rezilia contractul în mod discreționar, în timp ce consumatorului nu i se acordă aceeași posibilitate, sau acordarea permisiunii vânză­torului sau furnizorului de a reține sumele plătite pentru servicii care nu au fost încă furnizate de către acesta, în cazul în care vânzătorul sau furnizorul este cel care reziliază contractul;

– acordarea posibilității vânzătorului sau furnizorului de a pune capăt unui contract cu durată nedeterminată fără un preaviz rezonabil, cu excepția cazurilor în care există motive întemeiate de a face acest lucru;

– prelungirea automată a unui contract cu durată determinată, în cazul în care consuma­torul nu specifică acest lucru, atunci când termenul stabilit pentru ca consumatorul să își exprime intenția de a nu prelungi contractul este stabilit excesiv de devreme;

– angajarea irevocabilă a consumatorului prin clauze cu care acesta nu a putut să se fami­liarizeze înainte de încheierea contractului;

– autorizarea vânzătorului sau furnizorului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;

– autorizarea vânzătorului sau furnizorului să modifice unilateral contractul, fără a avea un motiv întemeiat, cu privire la orice caracteristici ale produsului sau serviciului care ur­mează să fie furnizat;

– prevederea ca prețul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea posibi­lității unui vânzător de bunuri sau unui furnizor de servicii să crească prețul acestora fără să îi acorde cumpărătorului, în ambele cazuri, dreptul corespondent de a anula contractul, în cazul în care prețul final este prea ridicat în comparație cu prețul convenit la încheierea contractului;

– acordarea dreptului vânzătorului sau furnizorului de a stabili dacă bunurile sau servi­ciile furnizate sunt conforme cu contractul sau acordarea acestora a dreptului exclusiv de a interpreta orice clauză din contract;

– limitarea obligației vânzătorului sau furnizorului de a respecta angajamentele asumate de către agenții acestora sau asumarea angajamentelor de către aceștia, cu condiția respectării unei anumite formalități;

– obligarea consumatorului să își îndeplinească toate obligațiile, chiar în cazul în care vânzătorul sau furnizorul nu își respectă obligațiile corespondente;

– acordarea posibilității vânzătorului sau furnizorului de a-și transfera drepturile și obliga­țiile prevăzute de contract, în cazul în care această acțiune poate servi la reducerea garanțiilor pentru consumator, fără acordul acestuia din urmă;

– excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție sau de a exercita orice altă cale de atac, în special prin solicitarea consumatorului să sesizeze exclusiv o curte de arbitraj care nu este reglementată de dispozițiile legale, restricționând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziția lui sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu legislația aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract.

3. Contractul de adeziune și contractele negociate

3.1. Contractul de adeziune. Codul civil reglementează toate tipurile de contracte, dar prin art. 1175 reglementează contractul de adeziune, în care clauzele esențiale sunt impuse sau sunt redactate de una din părți, conform intereselor sale sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând posibilitatea decât să le accepte ca atare, fiind în imposibilitate de a stabili conținutul lor prin negocieri, adică prin acord de voință.

In contractele de adeziune clauzele sunt prestabilite, în întregime, de către una dintre părți, cealaltă parte nu are posibilitatea să le discute; ea este liberă să le accepte sau să nu le accepte, – dacă acceptă, atunci aderă pur și simplu la contractul prestabilit.

Frecvența contractelor de adeziune este în creștere, iar în caracterizarea lor, se pune accentul pe inegalitatea economică a părților, pe poziția predominantă a părților pe o piață, pe poziția de monopol de fapt sau cvasi-monopol juridic, superioritate tehnică sau economică în privința operațiunilor juridice sau a prestațiilor, când una dintre părți este în măsură să impună celei mai slabe, încheierea contractului în anumite condiții stabilite unilateral, de multe ori cu scopul de a-l dezavantaja pe cel slab.

În scopul protejării marii majorități, legiuitorul intervine adesea și stabilește anumite reguli și limite, pe care partea ce predetermină conținutul contractelor de adeziune este obligată să le respecte. Cel mai citat model de intervenție în această privință este dreptul pro­tecției consumatorului, care cuprinde o sumă de norme menite să intervină în faza premer­gătoare „aderării” la oferta profesionistului, prin instituirea unor termene de reflecție sau, după acest moment, prin intermediul dreptului de dezicere, prin reguli stricte legate de informarea consumatorilor și transparența contractuală, prin intermediul protecției împotriva clauzelor abuzive și prin numeroase alte mijloace, al căror scop este protecția consumatorului împotriva potențialelor abuzuri ale profesionistului.

Deși aceste contracte de adeziune sunt aparent imorale, practica le consacră caracterul lor juridic și le impune în circuitul economic firesc, sub forma contractelor cadru, a căror clauze sunt stabilite sau aprobate de autoritățile de reglementare specifice, de exemplu: în contractele de furnizare energie electrică, energie termică, apă, gaz metan, canalizare, salubritate, telefonie, radio și televiziune, asigurări, contractele electronice, contractele de consum, internet, livrări de autoturisme etc.

Impunerea unor contracte cadru este justificată de imposibilitatea de negociere cu consu­matorul, dar facem precizarea că acestea sunt totuși contracte negociate, avizate sau aprobate de autoritățile de reglementare, iar impactul dezechilibrului între drepturile și obligațiile părților este minim sau se află într-o relație de acceptare rezonabilă.

Contractele de adeziune și contractele cadru sunt la limita ce separă conduita contractuală a părților, licită de cea ilicită, sau cea dintre uzul de drept și abuzul de drept.

3.2. Contractele negociate reprezintă regula, iar în acestea, toate condițiile și clauzele lor, natura, întinderea și calitatea prestațiilor la care se obligă părțile contractante, sunt rezulta­tul negocierilor libere, care pot dura uneori perioade îndelungate.

Negocierile implică tehnici și proceduri specifice, unele cu caracter complex, pot dura ore, zile, luni sau chiar ani, implicând abordări multiple, discuții și tratative, fiind rezultatul unor serii de propuneri și contrapropuneri.

Aceasta este regula tradițională și obișnuită, de încheiere a contractelor. De aceea, prin actualele prevederi ale Codului civil, se acordă o importanța majoră fazei precontractuale, adică fazei negocierilor contractuale, al căror parcurs este complex și se poate concretiza în acorduri de negociere sau acorduri de principiu sau care se pot realiza simplu, printr-un acord instantaneu sau chiar printr-un act de executare care dovedește incontestabil intenția celui care săvârșește acest act de a accepta oferta de a contracta.

Fazei precontractuale îi sunt dedicate mai multe texte legale privitoare la oferta de a contracta, la acceptarea acesteia, la obligațiile părților din faza negocierilor, din care reținem, în special: obligația de bună-credință și obligația de confidențialitate. Aceste prevederi sunt cuprinse în codul civil, în Secțiunea a 3-a „încheierea contractului”, a Capitolului I „Contractul”, din care reținem, în special, art. 1183-1184 Cod civil referitoare la buna-credință în negocieri și la obligația de confidențialitate.

4. Trăsăturile specifice contractelor de adeziune

Principalele trăsături specifice ale contractelor de adeziune, sunt următoarele:

a) contractele de adeziune presupun o inegalitate economică sau juridica a părților contractante determinată de poziția de monopol asupra unei piețe;

b) oferta de a contracta este una imutabilă, adică standardizată și generală, care nu depinde de persoana consumatorului, este perpetuă, în sensul că se întinde la toate poten­țialele contracte care ar putea fi încheiate într-o anumită perioadă de timp cu ofertantul sau furnizorul lor și de regulă, detaliată, în sensul că ea cuprinde toate clauzele viitorului contract care urmează a lua naștere prin aderare, adică prin acceptarea fără rezerve sau modificări a ofertei standardizate;

c) elementul esențial însă al contractelor de adeziune, constă în lipsa oricărei negocieri la încheierea sa. Una dintre părți – emitentul ofertei standardizate – este creatorul unilateral al conținutului viitorului contract. Cerința impusă legal de art. 1175 noul Cod Civil este aceea că clauzele sau condițiile esențiale ale acestui contract să fie stabilite în manieră unilaterală – adică redactate efectiv de una dintre părți sau redactate după instrucțiunile sale, fără ca cealaltă parte să fi avut posibilitatea să le influențeze.

Dezechilibrul astfel creat între drepturile și obligațiile părților, justifică pe deplin dorința de reprimare a clauzelor abuzive din contracte, motiv pentru care Legea nr. 193/2000 și alte norme de drept care protejează consumatorul își găsesc utilitatea în astfel de contracte.

O clauză contractuală, care nu s-a negociat individual, se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semni­ficativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul con­sumatorului.

In cazul contractelor de adeziune, legea specială instituie instrumente speciale de intervenție în contracte, care simplifică acțiunile consumatorilor interesați care sunt protejați de Comisariatele de protecția consumatorului din fiecare județ, în timp ce, pentru contractele negociate trebuie în principiu invocat dreptul comun în materie.

5. Banca Națională a României (BNR) și sistemul bancar

5.1. Scurt istoric privind BNR. Banca Națională a României a fost înființată în virtutea legii, pe 17 aprilie 1880, cu un capital inițial de 30 milioane lei, din care 10 milioane capital de stat, restul de 20 milioane fiind capital proprietate privată. A fost investită cu privilegiul de a emite bancnote acceptate în tranzacții.

BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA.

Primele bancnote emise de BNR au fost de 20, 50, 100, 500, 1000 lei. Au fost emise monezi de aur, argint și cupru. Datorită legii lui Gresham putem înțelege de ce monezile de aur cu valoare nominală 20 lei erau ținute spre tezaurizare (aveau o valoare mare, determinată de principii stabile).

Demn de remarcat este faptul că în perioada interbelică leul românesc a avut acoperire în aur, fiind cea mai puternică monedă a timpului, aspect care a determinat alte puteri să forțeze tezaurizarea în interesul lor și devalorizarea lor prin reducerea conținutului de aur și argint din compoziția lor.