UBB. Aniversarea a 440 de ani de tradiție academică

12 mai 2021
Vizualizari: 161

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a informat că va organiza miercuri, 12 mai 2021, începând cu ora 16:00, o ceremonie de aniversare a 440 de ani de tradiție academică, care va fi transmisă online pe paginile oficiale de Facebook și YouTube ale UBB.

Astfel, la eveniment vor participa, alături de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității de Szeged, reprezentantul  Ordinului Iezuit din România, reprezentantul GUILD (organizația academică care cuprinde unele din cele reprezentative 20 de universități de cercetare avansată din Europa).

Redăm, în continuare, programul solemn:

− Deschidere – Gaudeamus igitur (în latină),

− Discursul Rectorului UBB/Președinte al Consiliului Național al Rectorilor,

− Discursul Rectorului Universității din Szeged,

− Discursul Reprezentantului Ordinului Iezuit din România,

− Discursul reprezentantului GUILD,

− Filmul dedicat istoriei/expoziției instituției,

− Prezentarea Plăcii aniversare de 440 de ani (care va fi montată în zona unde a funcționat Academia Claudiopolitana în 1581),

− Încheiere – Odă Bucuriei (în patru limbi).

 

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Doctoranzii UBB, printre câștigătorii burselor de excelență Eiffel oferite de guvernul francez

UBB. Aniversarea a 440 de ani de tradiție academică was last modified: mai 12th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: