Termenul de prescripţie a răspunderii penale. Întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză

• NCP: art. 154 (1) lit. d)
• NCP: art. 155
• NCP: art. 244
• NCP: art. 275 alin. (2)
• NCP: art. 320 alin. (1)
• NCP: art. 322
• NCP: art. 323 alin. (1)
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCP: art. 48
• NCP: art. 5
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
• NCPP: art. 396 alin. (6)
• NCPP: art. 426
• NCPP: art. 477 alin. (3)

Prin cererea contestatorului A. și înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală la data de 26.09.2019, acesta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 294/A din data de 09 noiembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2016.

Condamnatul și-a întemeiat cererea pe cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., susținând, în esență, că instanța de apel nu a fost compusă conform legii, făcând referire la decizia Curții Constituționale nr. 417/03.07.2019 privind completele specializate de 3 judecători.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2019 Înalta Curte, față de normele de competență prevăzute de art. 44 din C. proc. pen.,a dispus acordarea unui termen de judecată la data de 19.10.2019 la Completul 2 în vederea discutării reunirii cererii la cauza nr. 1765/2/2019 având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul E. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 09.11.2018.

(I.C.C.J., s. pen, decizia nr. 37/A din 12 februarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac mixtă, de anulare, prin efectul pe care îl produce – de a repune cauza în etapa judecății – pentru cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c), d), e), f), g) și h), constând în nerespectarea procedurii de judecată în apel și în nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitate absolută, în timp ce pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. b) și i), care privesc fondul cauzei, este o cale de atac de retractare, deoarece în aceste din urmă cazuri, instanța care a pronunțat hotărârea atacată este chemată să revină asupra ei și să dea o altă soluție corespunzătoare pe fond.

De asemenea, reglementarea cazurilor de contestație în anulare s-a realizat prin încadrarea acestei căi de atac extraordinare într-un cadru legal strict care să fie în măsură să garanteze respectarea autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j), unul dintre acestea fiind cel când „a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică”.

Conform art. 154 (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;

(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.

Conform art. 155 alin. (1), (2) și 4 din C. pen.:

(1) Cursul termenului de prescripție răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. (…)

(3) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite împlinite oricâte întreruperi ar interveni.

Analizând motivele contestatorului A., se constată că acesta a susținut, în esență, că termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 10 ani s-a împlinit, în cazul său, pentru infracțiunile prevăzute de art. 244 din C. pen.

Înalta Curte urmează să examineze motivele invocate de contestator în raport de considerentele Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale și ale Deciziei 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Incidența Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale (Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018).

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, impunându-se necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalității incriminării și pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci și mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persistența în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.

Din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (paragraful 31), se desprinde concluzia că, în prezent, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură își produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Cu alte cuvinte, soluția legislativă ce este în concordanță cu dispozițiile Constituției este aceea că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat persoanei care are în cauză calitatea de învinuit sau inculpat.

Or, în cauză, cu privire la infracțiunile reținute în sarcina sa (săvârșite în perioada 2005-2009), contestatorul A. a fost notificat, în mod oficial, prin ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale nr. 2060D/P/2009 din 02.09.2010 și nr. 2262D/P/2009 din 14.03.2011, momente la care, cursul termenului general de prescripției s-a întrerupt.

Incidența Deciziei 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 25 mai 2017).

Înalta Curte notează că prin decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că, „în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal”.

În considerentele deciziei menționate, instanța supremă a arătat, cu referire la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. că acesta „se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal – pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal – se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare”.

De asemenea, s-a mai menționat că, „rezultă cu claritate că poate fi introdusă contestație în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., doar atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (…).

A interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe.

O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești.

Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care s-a pronunțat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca și caz de contestație în anulare”.

Aplicând în speță considerațiile expuse anterior, obligatorii în raport de dispozițiile imperative ale art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat în decizia penală atacată, la filele x, aspectele referitoare la împlinirea termenelor de prescripție a răspunderii penale în cazul inculpatului A..

Prin urmare, verificarea susținerilor contestatorului A. referitoare la împlinirea termenului de prescripției a răspunderii penale ar echivala cu o nouă analiză a fondului cauzei pe acest aspect, contrar deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Deși instanța de apel nu a calculat explicit, în considerentele deciziei penale, termenul de prescripției a răspunderii penale decât în cazul infracțiunilor pentru care acest termen s-a împlinit (fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), această împrejurare nu echivalează cu lipsa analizei incidenței cauzei de încetare a procesului penal reprezentată de prescripția răspunderii penale, cum în mod eronat a susținut contestatorul A.. Or, este evident că instanța de apel a analizat incidența prescripției în raport de infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, dispunând încetarea procesului penal în situațiile în care termenul de prescripției al răspunderii penale a fost împlinit, respectiv pentru:

– fapta prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 5 C. pen. (Agenția Z. Chitila – împrumutul de 180.000 euro – pct. 2.2 din sentință);

– fapta prevăzută de art. 320 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) și a art. 5 C. pen., (pct. 2.5 din sentință);

– fapta prevăzută de art. 48 rap. la art. 323 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (pct. 2.9 din sentință);

– fapta prevăzută de art. 322 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 5 C. pen. (pct. 2.11 din sentință).

Mai mult, în considerentele deciziei din apel, instanța a reținut că ultimul act material în cadrul grupului organizat a fost comis la data de 12.05.2009 cu ocazia încheierii procurii autentificate în baza încheierii cu nr. 788 a BNP HH., procură prin care partea vătămată II. a fost substituită în fața notarului public de inculpatul JJ. care a prezentat o carte de identitate falsificată, procurată de membrii grupului infracțional, împrejurare în raport de care, instanța de apel a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale, astfel cum este reglementat de art. 154 coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen., nu este împlinit.

Prin urmare, criticile contestatorului cu privire la împlinirea termenului de prescripție pentru unele dintre faptele pentru care a fost condamnat, nu mai pot fi analizate în prezentul cadru procesual, fiind deja analizate de instanța de apel, așa încât o reexaminare a deciziei penale pe acest aspect nu mai este posibilă, solicitările contestatorului neputând fi circumscrise unor erori de procedură a instanței de apel, astfel cum se arată în considerentele deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din data de 9 noiembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.