Susținerea greșitei aplicări a dispoziţiilor cu privire la norma de drept incidentă regimului juridic al bunurilor sub aspect intertemporal (NCPC, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2235/2021

NCC: art. 6 alin. (6); NCPC: art. 430 alin. (2), art. 488 pct. 5, art. 509 pct. 8, art. 513 alin. (4)

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

– Este corectă susținerea recurentei conform căreia decizia atacată face o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (6) din C. civ. – cu privire la norma de drept incidentă regimului juridic al bunurilor sub aspect intertemporal – având în vedere cadrul judecății ce o învestise, care nu făcea posibilă o astfel de analiză și tranșare a unor chestiuni de drept, fără pertinență raportat la limitele judecății.

Astfel, învestită cu o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, pe temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., prima instanță avea de analizat dacă și în ce măsură decizia a cărei anulare s-a solicitat (nr. 7/A/7.01.2019 a Tribunalului București, secția a III a civilă) încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare (decizia nr. 2873/1.07.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sentința civilă nr. 9408/29.11.2017 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin decizia civilă nr. 2574/A/7.08.2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă), sub aspectul actului normativ incident materiei litigioase (referitoare la executarea unei hotărâri judecătorești prin care s-au stabilit obligații în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor – fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – în vederea emiterii unei decizii de despăgubire către persoanele îndreptățite.

Or, fără să procedeze la o astfel de verificare și să stabilească dacă existau în hotărârile anterioare statuări intrate în autoritate de lucru judecat cu privire la actul normativ în baza căruia se poate realiza valorificarea dreptului recunoscut la măsuri reparatorii, statuări care să fi fost ulterior contrazise prin decizia obiect al revizuirii, prima instanță procedează la o analiză, sub aspectul legalității, al acestei din urmă hotărâri, arătând de ce este corectă aprecierea acesteia în legătură cu incidența Legii nr. 165/2013.

O astfel de verificare jurisprudențială este însă una proprie controlului de legalitate ce se poate realiza în calea de atac a recursului, nefiind specifică și nici posibilă în situația revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, unde instanța nu poate stabili care dintre hotărârile pretins contradictorii au făcut o corectă aplicare a normei de drept, ci numai dacă a avut loc o nesocotire a autorității de lucru judecat prin pronunțarea celei din urmă hotărâri.

– În același context, este eronată aprecierea instanței de revizuire conform căreia în considerentele deciziei atacate „s-a explicat motivul pentru care s-a reținut că executarea obligațiilor stabilite prin sentința, care constituia titlu executoriu, s-a realizat” și de aceea, nu ar putea fi reținute susținerile revizuenților în legătură cu nesocotirea autorității de lucru judecat asupra acestui aspect (al îndeplinirii sau nu, a obligațiilor derivând dintr-un titlu executoriu).

Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de revizuire nu avea de analizat legalitatea dezlegărilor date prin decizia nr. 7/A/2013 a Tribunalului București, secția a III- a civilă în privința modalității de executare a sentinței civile nr. 3050/18.04.2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ci măsura în care statuările acesteia contraveneau dezlegărilor, sub același aspect, conținute în alte două hotărâri anterioare (decizia nr. 2873/A/2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și decizia nr. 2574/A/2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Or, așa cum în mod corect au arătat recurenții-revizuenți, decizia atacată cu revizuire a reținut că „CNCI a pus în executare obligația stabilită prin sentința civilă nr. 3050/18.04.2011, căci a emis decizia de invalidare nr. 1304/5.06.2014”, în condițiile în care, cele două hotărâri anterioare stabiliseră contrariul (faptul că respectiva decizie de invalidare nu poate semnifica o executare a obligațiilor, pentru a face întemeiată contestația la executare promovată de CNCI), iar aspectul dedus judecății pe calea revizuirii a fost tocmai această contrarietate la nivelul considerentelor (care a dus, în final, la soluție opusă, în ultima contestație la executare, celor pronunțate în primele două procese).

Aprecierile instanței de revizuire conform cărora considerentele deciziei nr. 7/A/2019 (obiect al revizuirii) nu ar fi unele decizorii – întrucât nu tranșează cu privire la opozabilitatea deciziei de invalidare nr. 1304/2014 sau cu privire la calitatea de beneficiar, persoană îndreptățită din dosarul de despăgubire – și ca atare, nu ar putea contrazice statuările din hotărârile anterioare, sunt eronate.

În realitate, considerentele determinante ale deciziei nr. 7/A/2019, care au justificat soluția de admitere a contestației la executare a CNCI, au constat tocmai în aprecierea că debitoarea-contestatore „a pus în executare obligația stabilită prin sentința civilă nr. 3050/18.04.2011, căci a emis decizia de invalidare nr. 1304 la data de 5.06.2014”.

Fără să fie vorba despre considerente decizorii, întrucât nu dau dezlegare unor aspecte litigioase deduse judecății pe cale incidentală, asemenea considerente au caracter decisiv, pronunțându-se asupra a ceea ce constituia cauza promovării contestației la executare și reprezentând sprijin necesar al soluției adoptate.

Prin urmare, astfel de considerente sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat, în sensul dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., așa încât, raportat la această natură juridică, instanța trebuia să nu le considere indiferente în adoptarea soluției, ci să verifice în ce măsură ele ar contraveni altor considerente de aceeași valoare din hotărârile anterioare invocate de către revizuenți.

– În ce privește aprecierea instanței de revizuire conform căreia, modificarea situației de fapt și a normelor de drept incidente poate constitui temei pentru inexistența situației premisă a încălcării autorității de lucru judecat, deși corectă, în principiu, ea nu este explicată raportat la datele speței.

Astfel, decizia recurată nu arată de ce ar fi dată o situație de fapt diferită, în condițiile în care, în aprecierea executării aceleiași obligații, decurgând din același titlu executoriu, toate instanțele s-au raportat la aceeași decizie de invalidare, căreia i-au recunoscut însă, efecte juridice diferite.

În continuare, în raport cu efectele astfel recunoscute, s-a apreciat diferit, respectiv, că executarea nu este finalizată sau dimpotrivă, că ea trebuie considerată îndeplinită.

– Este fondată și critica recurenților în legătură cu aprecierea nelegală a instanței de revizuire, potrivit căreia „aspectele relative la executarea hotărârii de către CNCI, adică la îndeplinirea obligației de către debitor, sunt tranșate în același sens prin considerentele deciziei nr. 1672/A/27.05.2019, care soluționează definitiv cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.”.

Astfel cum s-a arătat anterior, competența instanței de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se limitează la a stabili dacă a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat, cu efectul ei negativ sau pozitiv, situație în funcție de care poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 513 alin. (4) C. proc. civ. (anularea celei din urmă hotărâri, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare).

În speță, contrar acestui cadru al judecății, care îi fixa limitele verificărilor jurisdicționale, instanța de revizuire procedează la o analiză a fondului raportului juridic arătând de ce, în opinia sa (validată și prin trimitere la o altă decizie de revizuire, pronunțată pe un alt temei juridic), obligația stabilită în sarcina debitorului trebuie considerată îndeplinită și drept urmare, ca având caracter legal ultima hotărâre pronunțată în cauză.

Or, astfel cum s-a menționat deja, în privința acestei din urmă hotărâri, instanța de revizuire nu era chemată să facă un control de legalitate sub aspectul modalității în care a tranșat fondul raportului litigios, ci doar din perspectiva respectării autorității de lucru judecat a celor tranșate jurisdicțional anterior.

– În același sens, este eronat considerentul deciziei atacate, conform căruia revizuenții au tins, prin calea de atac promovată, la transformarea acesteia, dintr-o cale extraordinară de atac într-un „apel deghizat” întrucât, în realitate, această denaturare a regimului juridic al revizuirii a realizat-o însăși instanța învestită cu soluționarea ei, prin verificările pe care le-a efectuat și care au depășit cadrul judecății.

În speță, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri s-a fundamentat pe ipoteza dezlegării jurisdicționale diferite, prin hotărâri definitive, a aceleiași chestiuni litigioase, legate de îndeplinirea unei obligații stabilite în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor – fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – cu consecințe asupra soluțiilor date în cele trei contestații la executare promovate, situație care se circumscrie dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., ce s-au constituit în temei juridic al căii de atac.

În consecință, potrivit tuturor considerentelor expuse anterior, se va constata caracterul nelegal al deciziei atacate, cu incidența motivului prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (câtă vreme se invocă nesocotirea regulilor judecății în revizuire, indicarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. s-a făcut eronat), în temeiul căruia recursul va fi admis, casată decizia atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

La reluarea judecății, se va ține seama de motivele invocate în justificarea cererii de revizuire și de limitele judecății în această cale extraordinară de atac, astfel cum rezultă ele din dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ..civ., precum și de dezlegările în drept ale prezentei decizii.

Sursa informației: www.scj.ro.