Succesiunea asupra patrimoniului digital

De câțiva ani constatăm tot mai mult turnura pe care o ia societatea în toate domeniile ca urmare a așa zisei digitalizări. Fie că vorbim despre inteligență artificială, cryptomonede, blockchain, smart contracts, bunuri virtuale, metaverse, NFT sau despre rețele de socializare, creatori de conținut digital, stocare în cloud, etc. constatăm că ne aflăm în fața unor noțiuni și instituții noi, ce interacționează inclusiv cu sfera dreptului, instituții interdisciplinare, fiind necesară, din nou, o adaptare a normelor de drept la situațiile sociale actuale.  

Problemele și întrebările care au început să apară în practică și în literatura de specialitate în această fază încă incipientă în domeniu, sunt multiple. Astfel, se pun întrebări asupra naturii și caracterului bunurilor digitale: sunt ele bunuri cu caracter personal, patrimonial sau mixt? Care dintre aceste bunuri pot forma obiectul unui patrimoniu succesoral și care dintre ele nu se pot transmite? Aceste bunuri pot fi transmise în caz de deces prin testament, în temeiul legii, sau în ce altă modalitate? 

Așadar, întrebarea firească pe care trebuie să ne-o adresăm este ce se întâmplă cu bunurile/activele digitale în momentul decesului unei persoane? Această întrebare naște o serie de discuții juridice ce se întind și în sfera unor alte materii destul de tehnice și care nu se încadrează în conceptele dreptului succesoral tradițional, noțiuni cum ar fi: dreptul de proprietate asupra unui bun digital, protecția datelor cu caracter personal, accesul la utilizatorul și parola unei persoane, întinderea atribuțiilor executorilor testamentari și a administratorilor de averi, etc. 

Dacă suntem în situația sau discutăm despre o eventuală succesiune a bunurilor digitale, ajungem la o serie de alte întrebări cum ar fi: se poate transmite bunul digital în sine la moștenitori, sau se va transmite doar accesul la acest bun (dreptul de a-l accesa)? Este aplicabilă instituția testamentului în această situație? Daca da, ce fel de testament, în ce modalitate se va întocmi și sub ce formă se va pune în practică ulterior? Există și alte mijloace de transmitere a bunurilor digitale? Având în vedere că unele bunuri pot avea o valoare mare economică iar altele pot avea valoare doar sentimentală, poate formatul digital al bunului să facă o diferență în masa succesorală și în ceea ce privește evaluarea, partajarea sau distribuirea moștenirii?

O altă problemă deosebit de serioasă care se ridică este locația bunurilor digitale. Aceste bunuri digitale pot fi situate într-o multitudine de locuri virtuale sau pot fi gestionate de diferiți furnizori care sunt parte a unor companii multinaționale, situații care pot duce în practică la crearea unor probleme complexe multi-jurisdicționale. Totodată punctul de legătură al teritoriului în care defunctul își avea ultima reședință poate deveni irelevant dacă există o clauză expresă în contractul de termeni și condiții încheiat cu furnizorul de servicii digitale care prevede că se aplică legea altui stat, situație în care accesul la bunurile digitale după deces va fi guvernat de acest contract încheiat cu furnizorul.  

În literatura de specialitate nu există o definiție uniformă a termenului de bun digital, astfel încât în decursul timpului s-au încercat o serie de definiții, având ca bază reglementarea normativă care a început să apară în unele state. Noțiunea de bun digital este însă definită și înțeleasă uneori diferit în normele din diverse state, sau, de cele mai multe ori această noțiune nu apare definită deloc.  

Click aici pentru a citi articolul integral.