Sub semnul şansei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

„Viața este clădită și din șanse, și din… neșanse” – ne spune acad. Cristian Hera. Mărturisește că viața sa a stat sub semnul șansei, al providenței, minimalizând munca din spatele reușitei. Cu modestie ascunsă, ne arată că șansa e oferită tuturor. Unele minți și inimi sunt pregătite să o primească. Cu toții suntem prizonierii ei. Ne-am născut pe un pământ formidabil de roditor, dar nu vrem să vedem această șansă uriașă. Ne lovim pe stradă de oameni geniali, nu-i cunoaștem, deși poate ar trebui, dar nici nu vrem să-i cunoaștem, de parcă ne-ar cere ceva. Ne irosim șansa la cunoaștere, la adevăr. Suntem un neam însingurat, prea puțin conștient de ce ni se oferă. Viitorul are multe nume: pentru cei slabi este greu de atins, pentru cei fricoși este amenințător și periculos, iar pentru cei curajoși este doar o șansă. Acad. Cristian Hera a demonstrat că bogăția e la picioarele noastre. Pământul acesta este șansa noastră! Pământul a fost câmpul bătăliei sale, cu victoriile câștigate ieri și azi. Acad. Hera a vrut și a construit cu fiecare descoperire a sa o lume mai bună. Depinde de noi dacă vrem să trăim în această nouă lume. Avem o șansă! Suntem oare conștienți de ea?

Legal Point: La 4 aprilie 2016 s-au împlinit 150 de ani de la formarea Societății Literare, precursoarea Academiei Române. Din perspectiva timpului și a situației actuale, cum apreciați rolul Academiei Române în societatea românească?

Cristian Hera: Academia Română a fost, este și rămâne forumul în care se plămădește trecutul, prezentul și viitorul României. Pentru că în Academia Română au fost aleși oameni cu o probitate profesională, morală de excepție. Și fiecare sau majoritatea celor care au fost și sunt membri ai Academiei Române se străduiesc să aducă ceva pentru nația aceasta, în diferitele domenii de activitate. După cum probabil că bine știți, anul acesta, la data de 4 aprilie, noi am avut adunarea generală dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea Academiei, care a avut deviza „Academia Română în serviciul națiunii”. Și, de fapt, asta s-a întâmplat în decurs de 150 de ani.

Sigur că Academia Română și în momentul de față este apreciată ca un pol de probitate profesională și este un pol care are autonomie nu numai în gândire, dar și în acțiune. Aceasta este foarte bine, pentru că Academia Română nu este influențată de atitudinile politice, fiecare în domeniul lui își poate exprima deschis părerile.

Vă mărturisesc că am avut șansă. Pentru că, vrem, nu vrem să recunoaștem, viața este clădită și din șanse, și din neșanse. În ceea ce mă privește, am avut șansa ca la vârsta de 26 de ani să intru pentru prima dată aici, în clădirea Academiei Române, ales de omul extraordinar, din punctul meu de vedere, academicianul Gheorghe Ionescu-Șișești, cel mai mare agronom al tuturor timpurilor în țara românească, în acea vreme, în anul 1960, îndeplinind calitatea de președinte al Secției de biologie și științe agricole, dar și de vicepreședinte al Academiei Române.

În anul 1960 am fost solicitat de domnia sa să ocup funcția de secretar științific al acestei secții de științe biologice și agricole, la 3 ani după terminarea facultății. Vă mărturisesc că și acum simt acea emoție, pentru că, fără doar și poate, mă consideram incapabil, dacă vreți, să îndeplinesc o asemenea funcție – secretar științific al unei secții a Academiei Române. Prin bunătatea și felul dumnealui de a mi se adresa, m-a lămurit să accept această funcție. Și am stat în funcția aceasta, alături de marele savant Gh. Ionescu Șișești, o perioadă de timp. Atunci am cunoscut Academia Română. Și vă mărturisesc că intram în Academia Română, aici, ca într-un templu.

Legal Point: Domnule academician: disciplină, perseverență, statornicie – aparțineți prin vocație, prin preocupări și performanțe respectabile științelor agricole. În același timp, acordați o mare atenție aspectelor ecologice. La 150 de ani de la nașterea conceptului de ecologie, cum vedeți raporturile dintre aceste științe și ecologie?

Cristian Hera: Și ecologia este o știință. Deci este vorba de științe în ansamblul lor. Pentru că, dacă te gândești la ecologie fără să ai în vedere realitatea obiectivă a naturii în care trăim, nu putem vorbi de o ecologie abstractă. Vedeți, domeniul meu de activitate este știința solului, nutriția plantelor și valorificarea îngrășămintelor de orice natură. Asta este meseria de bază. Am făcut Facultatea de Agrochimie și după aceea toată viața am lucrat în acest domeniu. Bineînțeles, până la o anumită vârstă direct în cercetarea științifică, dar după aceea am avut o serie întreagă de obligații administrative, iar activitatea de cercetare propriu-zisă s-a redus treptat. În momentul de față, când se discută despre ecologie, lumea se gândește întotdeauna la un mediu curat. Și este firesc să se gândească la un mediu curat. Dar mediul acesta curat trebuie să constituie, din punctul meu de vedere, un mediu în ceea ce privește agricultura, care poate să conducă la satisfacerea necesarului de hrană pentru populația țării, pentru populația mereu crescândă a omenirii. Să nu uităm că în momentul de față sunt 7.300.000.000 de oameni, dintre care aproape un miliard și jumătate de oameni sunt subnutriți. Deci dacă mergem pe o valorificare a potențialului de producție, fără a se interveni cu investiții de orice natură care să conducă la o creștere și dezvoltare normală a plantelor, atunci nu putem satisface necesarul de hrană. În anul 1963 am fost contactat de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena pentru a participa la programe de cercetare organizate de AIEA pentru folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice. Era o problemă extrem de actuală. Și în 1963 am fost la prima întâlnire de la AIEA la Viena, unde se organiza, ce credeți, programul de cercetare a porumbului. Sigur, cei care nu cunosc se pot întreba ce legătură are porumbul cu energia nucleară. Înainte de a pleca la această consfătuire, am primit toate amănuntele, toate programele, și eram rugat să prezint un referat privind cultura porumbului în România și măsurile tehnologice folosite în România pentru a realiza producții bune de porumb. Dar ideea de bază care a fost și pe care am înțeles-o mai bine odată cu participarea la acest simpozion era aceea că trebuie să se folosească îngrășăminte, dar îngrășăminte marcate cu izotopi stabili și izotopi radioactivi, ca să găsim căile, mijloacele, soluțiile de aplicare a acestor îngrășăminte în așa fel încât coeficientul de utilizare a substanței active din îngrășământ să fie cât mai mare, iar efectele negative de poluare să fie cât mai reduse. Acesta a fost primul meu contact cu AIEA și atunci s-a demarat la AIEA primul program de cercetare în acest domeniu – programul porumbului, care a durat 5 ani. În cadrul acestui program de cercetare, majoritatea țărilor participante erau cele din America Latină, pentru că acolo porumbul este cultura de bază, au fost SUA, iar din Europa, singura țară participantă a fost România, pentru că era o țară mare cultivatoare de porumb. Și am avut șansa, iarăși, să particip la acest program de cercetare și firește că am dat absolut toată atenția. În fiecare an se organizau întâlniri pentru raportarea rezultatelor obținute. Având în vedere că majoritatea participanților erau din America Latină, toate întâlnirile s-au organizat în America Latină. În Peru, Argentina, Brazilia, Columbia, și la aceste întâlniri – la aceste mese rotunde, cum îi spuneau ei, sau ateliere de lucru (workshop) – se prezentau rezultatele. Cele obținute în România prezentau cea mai mare încredere. Și vă spun de ce. Pentru că, în acea perioadă, la Cluj funcționa Institutul de Izotopi de la Cluj-Napoca. Și la acest institut era singurul spectrometru de masă în care se putea face determinarea raportului dintre Azotul 14 și Azotul 15, izotopul de masă 15, greu, al Azotului. Și atunci, o parte dintre analize se făceau la Seibersdorf – laboratorul Agenției Internaționale de Energie Atomică – iar toate analizele de care eu aveam nevoie le făceam la Institutul de Izotopi Stabili de la Cluj-Napoca. Rezultatele obținute în cele două laboratoare erau similare, iar acest lucru a făcut să crească prestigiul rezultatelor obținute în România. Și după ce am terminat programul porumbului, s-a înființat programul grâului, apoi programul fixării biologice a azotului, și timp de 21 de ani am participat la toate aceste programe de cercetare ale AIEA, programe finanțate în totalitate de AIEA. Bineînțeles, și participările reprezentantului care vă vorbește, de asemenea, au fost finanțate tot de AIEA Viena. În anul 1981, când la AIEA șeful Secției de tehnici nucleare în nutriția plantelor și aplicarea îngrășămintelor s-a pensionat, am primit invitația de a participa la concursul pentru ocuparea acestui post de șef de secție de la Viena.

Legal Point: V-ați dus?

Cristian Hera: Nu am putut merge, pentru că eram director științific al Institutului de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice (ICCPT) de la Fundulea. Iar directorii de institute, mai ales institutele mari, aveau nevoie de aprobare specială. În aceeași perioadă, academicianul Nichifor Ceapoiu, care era directorul Institutului, trebuia să iasă la pensie. Și intenția tuturor era să mă numească pe mine director general. În această situație, în calitatea pe care profesorul Nicolae Giosan o avea, și dumnealui la acea vreme era membru al Academiei Române, a mers la conducerea CNST-ului și a spus că, dacă Hera pleacă de la Fundulea, Academia de Științe Agricole nu mai funcționează în felul în care funcționează, pentru că, după cum bine se știe, ICCPT, în perioada anilor ’80, era unul dintre institutele cu recunoaștere nu doar națională, ci și internațională, iar la nivel național era în competiție pentru câștigarea premiilor cu Institutul de Fizică Atomică din România. Și, până la urmă, nu am mai plecat, dar am devenit, la 1 ianuarie 1982, directorul general de la Fundulea, funcție care a contribuit la îmbogățirea extraordinară a cunoștințelor mele în domeniul agriculturii.

Legal Point: Să înțeleg că toate statisticile acelea din anii ’80-’85, dar să zicem începând cu 1965,
venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu; bineînțeles că unele dintre ele poate erau un pic exagerate când se vorbea despre producția la hectar ș.a.m.d., dar nu puteau nici ei să le pompeze
prea mult. Această realizare pe plan agricol vi se datorează în mare parte, să înțeleg?

Cristian Hera: Pentru a păstra probitatea științifică și adevărul, producțiile raportate atunci erau
absolut ireale. Niciodată noi, la Institutul de la Fundulea, nu am obținut asemenea producții, care erau raportate de către CAP-uri sau IAS-uri. Cred că aici a fost și câștigul prestigiului Institutului, că întotdeauna a raportat producțiile obținute. Și este adevărat că aceste producții în țara românească se realizau la porumb cu hibrizii obținuți la Institutul de la Fundulea și la stațiunile de cercetări agricole din teritoriu – mă gândesc la stațiunea de la Lovrin, de la Turda, de la Suceava – care creau hibrizi de porumb competitivi și cu tehnologiile de cultură elaborate la Fundulea și la stațiunile de profil. La fel și la grâu. Suprafața cultivată cu grâu era cultivată 100% cu soiurile create la Fundulea și stațiuni (Lovrin, Turda, Suceava) din rețeaua Institutului de la Fundulea. Dar producțiile raportate erau exagerate, sigur că da.

Legal Point: Domnule academician, să ne îndreptăm către ceva ce ne interesează. Sub egida Secției de științe economice, juridice și sociologie, pe care o coordonați în calitate de vicepreședinte, funcționează și Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”. De peste 6 decenii, acesta rămâne reperul fundamental al cercetării științei și dreptului românesc. Condus de personalități importante, acest institut a fost și este laboratorul de idei al doctrinei juridice internaționale. Care este astăzi locul și rolul cercetării juridice în cadrul preocupărilor Academiei Române și cum vedeți perspectivele acestora?

Cristian Hera: Mă bucur foarte mult că ridicați această problemă. Și vă spun și de ce – numai din punctul meu de vedere. A fost o perioadă – eu acum sunt în al doilea mandat de vicepreședinte al Academiei Române. În primul mandat, am avut în coordonare, de asemenea, această secție, inclusiv Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”. Ei bine, în primul meu mandat nu am simțit un sprijin și o contribuție din partea Institutului de Cercetări Juridice. Acum, de câțiva ani de zile, a venit la conducerea institutului profesorul Mircea Duțu, care a schimbat, din punctul meu de vedere, radical modul de prezență a Institutului de Cercetări Juridice. Pentru că
acest institut, așa cum spuneați și dumneavoastră și cum susțin și eu, este institutul care trebuie să sprijine atât executivul, dar mai ales legislativul în România pentru elaborarea legilor. Ei bine, în ultimii 2-3 ani, Institutul de Cercetări Juridice a început să-și facă simțită prezența. Și în momentul de față, în ceea ce mă privește, vă mărturisesc, fiind și coordonator din partea conducerii Academiei Române al Secției de științe economice, juridice și sociologie, că particip la toate sesiunile secției. Și am fost bucuros atunci când profesorul Mircea Duțu a fost votat de către secție pentru a fi supus Adunării Generale pentru alegerea ca membru corespondent al Academiei. Sper că acest lucru se va întâmpla. Pentru că avem nevoie, mai mult decât oricând, în țara românească, astăzi, de legi care să conducă la reglementarea dezvoltării economice, sociale și politice a țării noastre. Pentru că, nu spun niciun fel de noutate, încă nu suntem pe o cale pe care să putem avea o strategie pentru a ajunge la un punct pe care țara românească îl merită. România are un potențial extraordinar pentru producție agricolă. Dar, din nefericire, acest potențial este departe de a fi o realitate. Uitați-vă: din cele 28 de țări ale Uniunii Europene, România este, din punct de vedere al producției pe unitatea de suprafață, pe locul 27-28. Este absolut inacceptabil așa ceva.

Legal Point: Eu vin de la țară și am asistat ca un observator neputincios la această degringoladă de după darea pământului țăranului român. Însă nimeni nu s-a gândit: oamenii aceștia cu ce-l lucrează, ce ajutoare să le dăm? Mă refer strict la capacitatea de a lucra pământul. Și lucrul acesta a început să se reverse ca o undă, în așa fel încât, vă mărturisesc, mă doare inima – eu sunt din zona Aradului – când văd atâta pământ nelucrat, domnule academician. Ce sol avem noi!

Cristian Hera: Dumneavoastră știți că România este țara cea mai divizată parcelar din Uniunea Europeană? Avem peste patru milioane de așa-ziși fermieri. Avem o diviziune în care sunt parcele de câteva sute de metri pătrați, câteva mii de metri pătrați, până la 2-3 hectare, pe care nu se poate face agricultură intensivă. Dar ce spuneați dumneavoastră mai devreme este absolut adevărat, că atunci când s-a restituit dreptul de proprietate, s-a restituit numai pământul, fără posibilități de lucrare. Vedeți? Ceea ce nu s-a întâmplat în fosta RDG sau în alte țări. Au fost menținute acele suprafețe de pământ sub formă de cooperație. Cooperația a fost înainte și în România. Iar academicianul Gh. Ionescu Șișești era un mare susținător al cooperației. Dar aici s-a dat restitutio in integrum. Și în această situație s-a făcut această divizare parcelară.

Legal Point: Știți ce merge în zona noastră? O fostă cooperativă agricolă de producție, Agroindustrial Curtici, condusă de Dimitrie Muscă. El a reușit să schimbe viața oamenilor de acolo. Un singur om, cu o viziune agricolă senzațională. Vă puteți imagina un singur aspect: un tractorist la domnul Muscă are în sezon și 2.000 de euro pe lună, ceea ce este foarte rar în România.

„Nu spun niciun fel de noutate, încă nu suntem pe o cale pe care să putem avea o strategie pentru a ajunge la un punct pe care țara românească îl merită. România are un potențial extraordinar pentru producție agricolă. Dar, din nefericire, acest potențial este departe de a fi o realitate”.

Cristian Hera: Bateți la o ușă deschisă. Eu am fost și înainte de ’90, și după ’90 la Curtici. Pe Dimitrie Muscă îl știu bine. Acum 3-4 ani a fost o întâlnire dedicată agriculturii la Bruxelles, unde
eu am fost invitat ca vorbitor principal, și au venit acolo și o serie de fermieri români – vreo 4-5. În plen l-am dat exemplu pe Dimitrie Muscă, pentru că el face cea mai performantă agricultură de Ministerul Agriculturii, unde nu este nici măcar un singur om care să priceapă bine cercetarea științifică. Acest proiect a fost supus în dezbatere la Adunarea Generală și am spus că este un proiect inacceptabil. De ce? Pentru că în luna februarie a anului curent, la solicitarea domnului Dacian Cioloș, prim-ministru al României, am avut o convorbire în cabinetul dumnealui, împreună cu ministrul agriculturii, între 6 ochi. Și am discutat posibilitățile de revitalizare, reconstrucție a cercetării științifice din agricultură. Acolo, domnia sa sugera să fie un institut de cercetări care să fie asemănător cu INRA – Institutul Național de Cercetări Agricole al Franței – care a fost înființat în 1921, dar care a fost restructurat în 1947, unde s-au avut puțin în vedere și realizările ICAR-ului de la noi din țară. Să citiți, vă rog, materialul de pe site-ul Academiei. Este Academia de Științe Agricole și Silvice, nu Ministerul. Adică un proiect de lege la care trebuie obligatoriu să participe executivul și legislativul nu poate fi făcut fără participarea celor care și-au dedicat o viață întreagă cercetării științifice și fără participarea celor care folosesc rezultatele cercetărilor științifice. Unul dintre ei e Dimitrie Muscă. Și ca el mai sunt și alții care pot să participe la elaborarea unui asemenea proiect. Ziceați de academiile de ramură. ASAS este academia de ramură care a funcționat fără întrerupere de la crearea ei pe principiile Academiei Române. Deci aceasta este o academie dedicată în totalitate. Are 9 secții pe cele 9 domenii importante ale agriculturii. E adevărat că, din cauza neaplicării legii, cercetătorii sau biologii nu mai sunt, iar tinerii nu mai vin pentru că n-au niciun magnet. Salarii de 1.400, 1.800 de lei pentru un cercetător. Nu pot să rămână. Șansa este că încă mai sunt câțiva cercetători pasionați care duc mai departe. De aceea, într-o anumită măsură, înțeleg și atitudinea executivului că dorește să facă, dar nu poate să facă pentru că au luat pământul. Unitățile de cercetare – Fundulea avea 7.200 de hectare când am plecat eu la Viena, în 1991, acum mai are 1.800 de hectare. Deci nu mai pot din Uniunea Europeană – și nu exagerez. Pentru că el a început cu câteva sute de hectare și a ajuns acum la o suprafață pe care nu vrea să o mai crească, dar îmi spunea acum 2-3 luni de zile că cea mai mare pedeapsă pentru un lucrător în Combinatul Agroindustrial de la Curtici este să-l dea afară din combinat. De ce? Pentru că este singurul loc în România și printre puținele locuri din Europa unde valoarea adăugată a fiecărui produs este aproape de cea maximă. Dimitrie Muscă folosește producția vegetală, valoare adăugată prin animale, la animale folosește valoare adăugată prin prelucrare, prin procesare, iar, mai departe, valoarea adăugată se realizează prin desfacere. Ce vreți mai eficient, mai bine decât se face acolo?

Legal Point: Care considerați că este astăzi rolul academiilor de ramură, având în vedere că aveți o vastă experiență în Academia de Științe Agricole.

„Un proiect de lege la care trebuie obligatoriu să participe executivul și legislativul nu poate fi făcut fără participarea celor care și-au dedicat o viață întreagă cercetării științifice și fără participarea celor care folosesc rezultatele cercetărilor științifice”.

Cristian Hera: Vă mulțumesc respectuos pentru această întrebare. De curând a fost Adunarea Generală a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. Ionescu-Șișești” (ASAS). Probabil că știți că, de asemenea, după întoarcerea de la Viena, am avut șansa și am fost ales președinte al ASAS. În 2001-2005, în primul mandat, și am fost ales în al doilea mandat din 2005 până în 2009. Sigur că atunci am luptat din răsputeri ca să opresc retrocedarea ilegală a terenurilor care aparțineau unităților de cercetare, iar pentru aceasta am contribuit substanțial la elaborarea unei legi – Legea nr. 45/2009, care a fost votată de Parlament chiar înainte de terminarea celui de-al doilea mandat. O lege în care erau prevăzute condițiile în care trebuie să funcționeze cercetarea științifică. Vedeți, discutăm de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”. Elaborează legi. Dar dacă legile nu se aplică? Această lege, de când s-a făcut, nu s-a aplicat. Și a fost modificată în anul 2011, prin Legea nr. 72, care, de asemenea, nu a fost aplicată. Și vă spuneam că a fost această Adunare Generală, în care eu am fost ales după terminarea mandatului, când am fost ales Președinte de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice – calitate pe care o am și în prezent. Și în această calitate, participând la Adunarea Generală, am spus că nu vorbesc în niciun fel de calitate decât în aceea de fost cercetător stagiar la ICAR, cercetător la Fundulea și ca unul care a lucrat 8 ani în afara hotarelor țării și cu 60 de ani de activitate în cercetarea științifică neîntreruptă din agricultură. Și că așa ceva nu am văzut. Că cercetarea științifică din agricultură este în cel mai mare dezastru în care se găsește de-a lungul istoriei, din 1927, de când a fost înființat institutul (ICAR). Ei bine, acum se propune reorganizarea cercetării științifice de către Ministerul Agriculturii, prin înființarea unei agenții naționale de management în agricultură. Imediat după Adunarea Generală, am trecut punctul meu de vedere pe site-ul Academiei Române în legătură cu această reorganizare. Am fost revoltat că a fost făcut un proiect de lege pentru cercetarea științifică din agricultură produce sămânță, material biologic sau animale de prăsilă, pentru că nu mai au sursa respectivă. Și atunci, nu poți să mergi pentru autofinanțare dacă nu ai de unde să produci. Deci cercetarea științifică se face prin susținere bugetară pentru activitatea de bază, pentru că țara are nevoie. Nu vedeți că importăm acum 60-70%?

Legal Point: O ultimă întrebare, domnule academician. Ce ne spuneți despre Lester Brown? Este un membru de onoare al Academiei Române. Cred că aveți o relație specială.

Cristian Hera: Iarăși șansa în viață. În anul 1965 am câștigat o bursă FAO – Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Și bursa aceasta mi-a fost acordată pentru Franța timp de 6 luni. În 1964, în România a fost cea mai mare manifestare științifică a tuturor timpurilor – Cel de-al VIII-lea Congres Mondial de Știința Solului – la care au participat 1.830 de oameni de știință din întreaga lume. Eu, iarăși prin șansă, am fost ales secretar științific al Comisiei de fertilitate a solului. Și am avut contact direct cu Nile Brady. Profesorul Davidescu era atunci și ministru adjunct, era profesorul meu de catedră. Și atunci i-a solicitat printr-o scrisoare pe care am făcut-o pentru Nile Brady, semnată de academicianul David Davidescu, să fie de acord să fac 4 luni de zile, ca să mă încadrez în suma acordată de FAO, în Statele Unite în loc de Franța. Răspunsul a fost: „De ce 4 luni? Să vină 6 luni și plătim noi pentru 2 luni”. Iar acolo, Lester Brown era cel mai tânăr consilier al celui mai performant ministru al agriculturii de atunci. M-a sprijinit la organizarea programului și am rămas în legături, din 1965. De asta am scos cartea asta aici. Acesta este Lester Brown. Aceasta este cartea pe care au scos-o colegii mei cu prilejul împlinirii vârstei de 80 ani. Eu am copii în Statele Unite. De câte ori mă duc acolo, mă întâlnesc și cu Lester Brown. Și mi-a dat în 2010 această carte, cu dedicație: „Pentru Cristian, ale cărui îngrijorări și speranțe despre mediu le împărtășesc” (traducere din limba engleză). Adică pe mine mă îngrijorează extraordinar barbarismul din mediu. Iar în 2013 mi-a dat această carte cu dedicație, tot la fel: „Pentru Cristian. Multe mulțumiri pentru sprijin și călăuzire de-a lungul anilor”. Deci, ce vreți, onoare, cinste mai mare pentru mine decât a primi de la Lester Brown, care este unul dintre cei mai mari gânditori ai zilelor noastre, despre care Bill Clinton spunea: „De ce avem nevoie de altcineva când îl avem pe Lester Brown?” Care a fost președintele Institutului de Politici Planetare de la Washington, D.C.