STOICA & Asociații acordă Premiul de excelență pentru întreaga carieră juridică

5 nov. 2021
Vizualizari: 327

A intrat în tradiția societății de avocați STOICA & Asociații să întâmpine aniversarea fiecărui an care a trecut de la înființarea sa din noiembrie 1995 prin acordarea Premiului de excelență pentru întreaga carieră juridică.

Distinși juriști, personalități marcante ale vieții juridice din România au primit acest premiu, simbolizând atașamentul SCA STOICA & Asociații față de valorile tradiționale ale dreptului românesc și încrederea într-o justiție independentă.

În acest an, parteneriatul societății de avocați a hotărât ca premiul să fie acordat domnului dr. Valentin Constantin, Profesor Universitar Emerit al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, pentru contribuția sa remarcabilă în domeniul dreptului internațional public și al drepturilor omului, prin repunerea responsabilă în discuție a reperelor fundamentale ale comunității juridice din România și prin rolul esențial pe care l-a jucat în evoluția catedrei de drept din Timișoara.

Avocații din cadrul STOICA & Asociații rămân fideli pe mai departe principiilor care le călăuzesc activitatea de zi cu zi: Fidelitas, Integritas, Fortitudo.

STOICA & Asociații acordă Premiul de excelență pentru întreaga carieră juridică was last modified: noiembrie 5th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: