Stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare. Instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii (NCPP)

27 aug. 2020
Vizualizari: 656
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 246/2020

NCPP: art. 51 alin. (6), art. 275 alin. (3) și (6), art. 585 alin. (2), art. 597 alin. (1), art. 598 alin. (1)

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșoare a pedepsei.

Stabilind instanța competentă să soluționeze contestația la executare, dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) al aceluiași articol cererea se introduce, după caz, la instanța de executare ori la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prevăzut la lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Pe de altă parte, potrivit art. 585 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei în situațiile reglementate de alin. (1) al aceluiași articol, este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Analizând, în acest context, cererea formulată de condamnatul A., se constată că acesta a solicitat modificarea pedepsei cuprinsă în mandatul de executare a pedepsei închisorii din 23 mai 2018 emis de Judecătoria Gherla, descontopirea pedepselor aplicate și contopirea lor ulterioară, cu consecința diminuării sporului de pedeapsă aplicat. Ca urmare, din modalitatea de formulare a cererii, în lipsa unor date suplimentare ori a unei precizări exprese din partea condamnatului, rezultă că aceasta poate fi calificată drept o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (prin care se invocă o cauză de micșorare a pedepsei), fie ca o cerere de contopire a pedepselor aplicate, în condițiile art. 585 C. proc. pen.

În aceste condiții, competența de soluționare a cererii condamnatului revine, în prima ipoteză, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (1) C. proc. pen., instanței de executare ori celei în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe când, în cea de-a doua, instanței de executare a ultimei hotărâri sau, în situația în care titularul sesizării se află în stare de deținere, instanței corespunzătoare în a cărei circumscripție teritorială se află unitatea de detenție, potrivit art. 585 alin. (2) C. proc. pen.

Sub același aspect, se impune a se menționa și faptul că, prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885/22.10.2018), pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului Judecătoriei Gherla, se constată că, la momentul formulării cererii, condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla. Acest aspect reiese și din înscrisul atașat la dosar, din care rezultă că, la data de 31 octombrie 2019, condamnatul a fost mutat de la Penitenciarul Oradea la Penitenciarul Gherla, unde a rămas până la data de 7 noiembrie 2019.

Întrucât la data formulării cererii, respectiv 4 noiembrie 2019, condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla, chiar și cu titlu de transfer temporar, competența de soluționare a solicitării acestuia revine Judecătoriei Gherla, ca instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili că instanța competentă a soluționa cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Gherla, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea conflictului de competență vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare. Instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii (NCPP) was last modified: august 26th, 2020 by Redacția ProLege
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.