Soluţionarea conflictelor de muncă. Stabilirea competenţei în raport de sediul angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant (NCPC, L. nr. 62/2011, C. muncii)

19 nov. 2021
Vizualizari: 570
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1679/2018

C. muncii: art. 269 alin. (2); L. nr. 62/2011: art. 210; NCPC: art. 116, art. 126, art. 135 alin. (1)

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.N. „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, în contradictoriu cu pârâtul A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din unghiul competenței de soluționare a cauzei, se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din C. muncii care prevăd că cererile privind soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În același sens, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 statuează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Referirea generică din aceste dispoziții legale la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Așadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în care se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul „unității”, așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În acest punct, se poate constata că instanțele aflate în conflict nu sunt în divergență de opinie cu privire la normele de competență aplicabile în cauză, ci interpretările diferite se raportează la calitatea de reclamant pe care ar putea să o aibă diversele unități menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Conform art. 61 din Legea nr. 107/1996: (1) În coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională „Apele Române”, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale „Apele Române” care funcționa cu statut de regie autonomă. (2) Administrația Națională „Apele Române” are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică.

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea civilă a fost promovată de A.N. Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret. Dat fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părților și numele reprezentantului, mențiunile din cuprinsul cererii deduse judecății relevă calitatea de reclamantă a A.N. Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speță, la fila 20 din dosarul Tribunalului Suceava se află împuternicirea acordată de către Administrația Bazinală de Apă Siret, cu sediul în municipiul Bacău, str. x, județul Bacău, în favoarea Sistemului Hidrotehnic Independent Siret, cu sediul în orașul Siret, str. x, județul Suceava, pentru a reprezenta instituția în litigiile cu agenți economici și persoanele fizice aflate pe aria administrativă a SHI Siret, fapt ce demonstrează că Sistemul Hidrotehnic Independent Siret acționează ca mandatar al reclamantei Administrația Bazinală de Apă Siret și nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant si aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unității ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unității fără personalitate juridică, care acționează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

În plus, în această ipoteză, nu operează nici o eventuală alegere a instanței de judecată de către reclamant, deoarece dispozițiile art. 116 și art. 126 C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul unei necompetențe relative sau de ordine privată, competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, ce nu poate fi înlăturată de părțile litigante.

Cum sediul Administrației Bazinale Siret se află în municipiul Bacău, str. x, județul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial a soluționa litigiul dedus judecății este instanța în a cărei rază teritorială se află sediul societății reclamante.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Pentru argumentele expuse, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Sursa informației: www.scj.ro.

Soluționarea conflictelor de muncă. Stabilirea competenței în raport de sediul angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant (NCPC, L. nr. 62/2011, C. muncii) was last modified: noiembrie 19th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.