Solicitarea obligării pârâtului la plata drepturilor salariale plus dobândă legală şi cheltuieli de judecată. Stabilirea competenţei soluţionării cauzei (NCPC, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1408/2018

C. muncii: art. 256 alin. (1), art. 269, art. 274, art. 723; NCPC: art. 135 alin. (1)

Prioritar, se constată că, în speță, instanțele de judecată aflate în conflict negativ de competență s-au dezînvestit succesiv, atât în considerarea necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, cât și prin verificarea și stabilirea competenței materiale, însă obiectul conflictului de competență îl constituie numai verificarea și stabilirea competenței materiale, întrucât ultima instanță sesizată, Judecătoria Iași, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, chiar instanța de la care primise dosarul, astfel încât, prin prezentul regulator de competență, urmează a se reține considerente numai pe aspectul competenței materiale.

În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanta CN CF CFR S.A. București – prin Sucursala Regională CF Iași, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1254 lei, sumă nedatorată încasata de pârât de la reclamantă în calitate de angajator, plus dobândă legală și cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) și art. 269 C. muncii.

Astfel, s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 1988/2014 pronunțată de Tribunalul lași, instanța a obligat societatea la plata actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioadele: 09.09.2010 – 31.12.2010 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut la nivel de ramură de transporturi, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul; 01.01.2011 – 18.04.2014 și cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată conf. H.G. 1193/24 11.2010, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul și cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul; obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale practicată de B.N.R. calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă a acestora în baza acestei sentințe executorii de drept, și ca urmare a solicitării scrise a Uniunii Sindicale Teritoriale „(…)” Iași, în numele și pentru reclamant, societatea a încheiat convenția de eșalonare la plată nr. 2.12/132/02.02.2015 și a achitat către pârât suma de 2.168 RON (tranșa I conform convenției).

Prin Decizia civilă nr. 467/2015 a Curții de Apel Iași, instanța a modificat sentința Tribunalului lași, în sensul respingerii capetelor de cerere, formulate de Uniunea Sindicală „(…)” lași, în numele și pentru reclamant, în contradictoriu cu pârâtele S.C. CN CF „CFR” S.A. și S.C. CN CF „CFR” S.A. prin Sucursala CF Iași, referitoare la obligarea la plata, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, a diferenței de drepturi salariale pentru perioada 01.01.2011 – 18.04.2014.

În urma acestei decizii, prin care a fost admis apelul formulat de către societate, suma pe care reclamantul era îndreptățit să o primească s-a diminuat, rezultând astfel o diferență de 1.254 RON achitați în plus de către societate.

Executarea acestui titlu executoriu s-a făcut într-adevăr de bună voie, nefiind demarată procedura executării silite, aspect corect reținut de către instanțele în conflict.

Așadar, nu era vorba de o executare silită a obligației, ci de o executare benevolă din partea debitoarei, în baza unui titlu executoriu – o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, conform art. 274 C. muncii, pe baza unei convenții încheiate între cele două părți.

Prin urmare, în speță, piața nu s-a făcut în cadrul unei executări silite pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 723 și urm. C. proc. civ. referitoare la întoarcerea executării, ci pe baza unei convenții dintre părți, în care debitoarea are calitatea de angajator, iar creditorul este salariatul acesteia, fiind, astfel, incidente dispozițiilor art. 256 C. muncii potrivit cărora -salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Ca atare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă face parte din categoria conflictelor de muncă, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, același temei juridic fiind indicat de către reclamantă în precizările depuse la dosar la data de 13 februarie 2018.

În judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc competența materială în sensul că judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Articolul 216 din același act normativ stipulează că:

„Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

Ca atare, obiectul acțiunii de față îl constituie un conflict de muncă, iar nu o întoarcere a executării, așa cum greșit s-a reținut de către Judecătoria Iași.

Așa fiind, în raport de situația de fapt și de drept mai sus expusă, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care prevăd că, în primă instanță, conflictele individuale de muncă se soluționează de tribunal, în cauză se reține competența de soluționare a Tribunalului București, instanță competentă din punct de vedere material.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.