Solicitare privind obligarea pârâtului Statul Român la plata unor despăgubiri civile. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

1 nov. 2023
Vizualizari: 301
  • NCC: art. 1373
  • NCC: art. 58 alin. (1)
  • NCC: art. 71
  • NCC: art. 72
  • NCC: art. 73
  • NCPC: art. 130 alin. (2)
  • NCPC: art. 131 alin. (1) şi (2)
  • NCPC: art. 133 pct. 2
  • NCPC: art. 134
  • NCPC: art. 135 alin. (1)
  • NCPC: art. 501

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata a 10.000.000 RON despăgubiri civile.

Prin sentința civilă nr. 53 din data de 28 mai 2019 Curtea de Apel Bacău a respins excepțiile nulității și netimbrării acțiunii, invocate de pârât, ca nefondate, a admis excepția invocată de pârât privind inadmisibilitatea acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, ca rămasă fără obiect.

Soluționând calea de atac promovată în cauză, prin decizia nr. 892 din data de 16 februarie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul reclamantului și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 407 din 26 ianuarie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantul A. vizează obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata unor despăgubiri civile, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (1), art. 71, 72, 73 și art. 1373 din C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocate de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”.

De asemenea, dispozițiile art. 131 alin. (1) și (2) din același cod stabilesc faptul că „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu. În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.

Rațiunea acestor dispoziții legale este aceea de a asigura clarificarea și tranșarea încă de la debutul judecății a chestiunilor privind stabilirea competenței instanței, astfel încât ele să fie invocate, puse în discuție și soluționate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că invocarea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău s-a realizat cu nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care această instanță a pronunțat o soluție în primul ciclu procesual.

Astfel, neinvocarea în termen a excepției necompetenței materiale are drept efect stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, în sensul consolidării, în mod definitiv, a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, aspect reținut și în considerentele deciziei R.I.L. nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu în ultimul rând, se constată că prin soluția de casare cu trimitere spre rejudecare instanța de control judiciar a stabilit și instanța competentă, iar conform dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. acest aspect reprezintă o chestiune dezlegată, asupra căreia nu se mai poate reveni.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare privind obligarea pârâtului Statul Român la plata unor despăgubiri civile. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei was last modified: octombrie 31st, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.