Sistemul bancar – ajutorul de bază în criza Covid-19

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Deși lumea trece în aceste momente printr-o perioadă de confuzie și incertitudine, un lucru pare totuși să fie sigur în toată această ecuație: băncile nu mai joacă, de această dată, rolul de „damsels in distress” și nu au stat la baza crizei ce se anunță cu din ce în ce mai multă siguranță pe toate canalele. Pot ele însă ocupa, fie și doar partial, alături de alte structuri implicate, rolul de „knight in shining armour”?

La momentul redactării acestui articol, este deja evident că spaima cea mare a tuturor statelor este mai degrabă criza ce începe deja, într-o formă sau alta, să cuprindă economia mondială, spaimă care este poate mai puternică decât cea provocată de însăși boala în sine.

Confruntate cu un inamic atât de subtil și periculos, statele se văd nevoite să acorde populației un ajutor fără precedent în istorie, ajutor care, nu în puține cazuri, se concretizează inclusiv prin moratoriul datoriilor populației către bănci. La fel, nu de puține ori, ajutorul venit sub această formă din partea băncilor nici nu a mai așteptat imboldul din partea guvernelor, existând și inițiative proprii din partea unor instituții financiar-bancare de a veni în ajutorul debitorilor. O atare măsură de sprijin a fost adoptată în mai multe state.

În acest context dat, dacă vor să supraviețuiască și să se întoarcă undeva în viitor chiar la o stare de prosperitate, băncile sunt obligate să gândească strategii și să ia măsuri cel puțin la fel de rapid precum specialiștii din domeniul sănătății, toate acestea desigur în contextul noilor reglementări care deja și-au produs sau care urmează să producă efecte.

Deși amânarea plății ratelor, suspendarea posibilității de a urmări silit debitorii pentru o anumită perioadă de timp sau alte măsuri similare care au fost sau urmează a fi luate de către state (inclusiv în România) sunt adevărate „pastile amare” pentru creditorii bancari, pe care testele de stres și planurile gândite pentru worst-case scenarios poate că nu le-au avut în vedere la o scară așa largă, totuși astfel de măsuri mai pot fi cumva „îndulcite” prin facilități oferite sistemelor bancare, astfel încât fiecare parte implicată să piardă cât mai puțin posibil în tot acest proces profund transformațional.

Așa se face că suntem martorii unei relaxări a regulilor stricte de dinaintea pandemiei, privind prudența bancară, fiind acum recomandată și chiar permisă spre exemplu, printre altele, utilizarea rezervelor de capital sau funcționarea cu un raport de lichiditate mai mic decât cel normal aplicabil (aspecte care erau aproape de neconceput după finalul crizei din 2008), totul numai pentru a nu lăsa la greu agenții economici sau chiar și consumatorii persoane fizice care, în aceste clipe, nu au la dispoziție lichidități din cauza încetării bruște a activității în multiple segmente ale economiei.

Deși băncile au constituit întotdeauna unul din „motoarele” dezvoltării economice, în astfel de momente rolul acesta apare încă și mai clar conturat. Strategia de întârziere a perceperii ratelor care le sunt datorate și de injectare de noi lichidități în sistemul financiar constituie astfel una din puținele „veste de salvare” care apar ca fiind disponibile în scopul ajutorării debitorilor cu probleme de flux de numerar (fie că sunt companii, fie persoane fizice care momentan pur și simplu nu mai au activitate) și în scopul asigurării faptului că firmele care măcar până la acest moment nu aveau probleme cu plata (firme solide, așadar), nu falimentează tocmai în această perioadă caracterizată de restricții impuse de autorități pentru a stopa extinderea bolii. Or, acest lucru nu face decât să întărească ideea că cel puțin guvernele văd acum un aliat de nădejde în persoana creditorilor bancari pentru salvgardarea și repararea economiei, însă această viziune va trebui să fie extinsă încet-încet în perioada următoare la nivelul întregii societăți.

Totodată, chiar dacă este vorba despre un aliat pe care îl vor dirija prin noi reglementări într-un mod diferit față de ceea ce se întâmpla până acum, guvernele care iau asemenea măsuri (de păsuire a actualilor debitori și de facilitare a accesului viitorilor debitori la sistemul bancar) vor trebui să aibă grijă inclusiv ca povara pe care o transferă acum conștient asupra acestor actori ai scenei economice să nu ducă la colapsarea lor, iar dintr-o criză ce are la bază în fapt domeniul sănătății să ne întoarcem la o criza financiară mai gravă decât cea prin care a mai trecut economia mondială începând cu anul 2008. Din fericire însă, sistemele bancare sunt acum mult mai bine pregătite, tocmai ca urmare a experienței din 2008, și tocmai această bună pregătire permite acum încrederea societății în ajutorul venit din partea sistemului bancar.

Aceeași idee, de sprijin major oferit de sistemele bancare, a emanat și de la nivelul organului executiv al Uniunii Europene, prin vocea Vicepreședintelui Executiv al CE, care a arătat^[1] că „noul cadru temporar va recunoaște rolul important al sectorului bancar în abordarea efectelor economice ale focarului COVID-19, și anume către canalizarea ajutoarelor către clienții finali, în special întreprinderile mici și mijlocii. Cadrul temporar prevede clar că un astfel de ajutor este un ajutor direct pentru clienții băncilor, nu pentru băncile în sine”.

Tot din partea Comisiei Europene a venit în data de 28 aprilie și acțiunea concretă în acest sens, respectiv un pachet de măsuri menite a sprijini o astfel de strategie la nivel bancar în întreaga Uniune^[2]. Prin intermediul acestuia, băncile sunt îndemnate să abordeze cu încredere flexibilitatea cadrului legal prudențial și contabil, în scopul de a veni în sprijinul firmelor și persoanelor fizice care au nevoie la acest moment de creditare.

Măsurile astfel adoptate la nivelul Comisiei Europene vin să clarifice modalitatea în care regulile bancare pot fi aplicate în această perioadă într-o manieră mai suplă (însă totodată coordonată la nivelul Uniunii Europene), dar în același timp să se păstreze și abordarea prudentă „moștenită” în urma crizei financiare din 2008, astfel încât să nu se riște totuși pierderea stabilității financiare la care s-a ajuns în ultima decadă.

Astfel de „zone de flexibilitate” a reglementărilor bancare, indicate de Comisie, se regăsesc în mai multe seturi de reguli, precum ar fi, spre exemplu: regulile referitoare la stabilirea gradului de risc de nerambursare pe care îl prezintă un client într-o situație de criză economică produsă de pandemie (și implicit nivelul de provizioane pentru astfel de riscuri); regulile prudențiale referitoare la clasificarea creditelor neperformante, cu aplecare mai atentă asupra cazurilor în care statele membre sau băncile însele au adoptat măsuri precum moratoriu la plata datoriilor sau scheme de garantare; regulile privitoare la întârzierile în rambursarea împrumuturilor (respectiv efectul unor astfel de întârzieri asupra regimului contabil – în sensul că adoptarea unor astfel de măsuri de ajutorare a debitorilor nu se vor repercuta de o manieră mai dură asupra înscrierii respectivelor întârzieri în contabilitatea băncilor) etc.

Ca atare, se poate observa că nu numai statele și băncile au înțeles importanța unor astfel de demersuri, ci ele au devenit deja un imperativ la nivel supra-statal.

Pentru a atinge dezideratul urmărit de toată lumea (menținerea pe cât de mult posibil sau readucerea economiei pe linia de plutire), băncile au de urmat două căi: o primă cale privește mai degrabă strategia financiară și prudența pe care trebuie să o manifeste în continuare față de activitatea de banking în sine, în timp ce o a doua cale privește modalitatea de acționare pe care acestea o pot aborda pentru a minimiza pericolul reprezentat de SARS-CoV2 atât la momentul actual, cât și pe viitor.

Astfel, în ceea ce privește nivelul de prudență pe care băncile trebuie să îl respecte în considerarea rolului pe care îl au la acest moment, relaxarea regulilor de către stat creează așteptarea ca aceste instituții să dea dovadă de maturitate și responsabilitate socială.

Cu alte cuvinte, băncile trebuie să conștientizeze că relaxarea regulilor referitoare la gradul de lichiditate ș.a.m.d. nu se face în scopuri pur lucrative (mărirea volmului de business și implicit obținerea unor comisioane remarcabile), ci scopul urmărit inclusiv de bănci în această perioadă trebuie să fie acela de a salva companii de la faliment și persoane fizice de la rămânerea fără locuri de muncă. Or, semnalele deja date în piață arată că instituțiile bancare au înțeles că în aceste momente, bancherii vor lucra cot la cot cu cei din alte categorii de servicii critice pentru societate în această perioadă, fără a fi remunerați cum s-ar fi întâmplat în condiții obișnuite de business.

Apoi, o altă politică pe care băncile ar putea-o adopta atât din motive de solidaritate cu restul societății (deși acesta este un motiv mai puțin stringent), dar mai ales pentru a susține injectarea de lichidități atât de necesare în piață, ar putea fi suspendarea plății dividendelor ca metodă de conservare a capitalului ce ar putea fi mai departe împrumutat. Pasul a fost deja făcut de instituții financiar-bancare precum Barclays, Lloyds, HSBC, Royal Bank of Scotland spre exemplu^[3], ceea ce demonstrează seriozitatea cu care sectorul bancar tratează deja criza Covid19.

Nu în ultimul rând, măsurile luate de sectorul bancar trebuie să vizeze și menținerea angajaților pe cât posibil în funcții (deci evitarea majorării numărului de persoane fără loc de muncă) și, foarte important, limitarea acțiunilor riscante ca metode de majorare a veniturilor (spre exemplu, în locul dedicării unor eforturi în vederea îndeplinirii unor fuziuni sau achiziții, aceste eforturi pot și ar trebui să fie redirecționate către acele activități prin care se aduce un sprijin în favoarea societăților și persoanelor private afectate de criza Covid19).

Apoi, referitor la măsurile mai „palpabile” pentru clienți, ce pot fi luate de sistemul bancar actualmente pentru a preveni pe cât posibil răspândirea bolii, acestea includ limitarea contactului uman pe cât posibil, atât prin regândirea activităților în sensul implementării conceptului de work-from-home, cât și prin digitalizarea acestora, abordare pe care unele bănci au început-o natural, organic am putea spune, înainte de criza Covid19, dar pe care altele vor fi nevoite să o înceapă forțat, ca urmare a acestei crize.

Sub acest aspect, numerarul, hârtia, chiar și cardul au devenit aproape nefolositoare și chiar periculoase, motiv pentru care instituțiile bancare trebuie să facă și mai multe eforturi în scopul înlocuirii lor cât mai mult cu plățile online, plățile cu telefonul, cu comunicarea cu clientul remotely, cu soluții de creditare online etc. Având în vedere atât măsurile de distanțare socială și recomandările de „izolare” la domiciliu emise de autorități, faptul că și înainte de criza Covid19 „screen time”-ul mediu al adulților era de peste 3 ore zilnic, precum și faptul că este mai mult decât probabil că această statistică a crescut acum, soluția ce trebuie să fie utilizată de sistemul bancar este evidentă – digitalizarea.

Modelele de business, vânzarea de produse bancare și marketingul acestora trebuie să vizeze cât mai mult mediul online, o atare conduită arătându-le consumatorilor deschidere față de schimbările prin care lumea trece la acest moment (deci și instituții cu tradiție de sute de ani, precum băncile), dar și responsabilitate față de precauțiile impuse de criza din sănătate.

Pe de altă parte, digitalizarea cu siguranță că ar fi reprezentat oricum pasul următor în evoluția sistemelor bancare, atât timp cât avantajele sunt numeroase: atragerea de noi clienți (care poate că nu erau oricum obișnuiți cu modelul tradițional de banking în agenții și care sunt obișnuiți să lucreze în schimb cu aplicații în orice alt domeniu al vieții lor), îmbunătățirea proceselor care până acum erau efectuate manual, prin diminuarea erorilor umane (care sunt mai greu și mai costisitor de reparat), prin reducerea costurilor prin utilizarea de resurse fizice în volum mai redus (de genul spațiilor pentru agenții, spațiilor pentru arhivare de documente, consumabile de birotică și papetărie etc.) și prin utilizarea de resurse cloud/tehnologice, prin îmbunătățirea proceselor de evaluare a activității bancare, dată fiind stocarea de date într-un volum impresionant, care ar fi totodată mult mai ușor de operat.

Așadar, dat fiind că la momentul actual pare că bunăstarea statelor va depinde de interacțiunea pozitivă cu sistemul bancar (spre deosebire de criza din 2008, când situația a fost inversă, bunăstarea băncilor depinzând de state), este fundamental ca toți agenții care acționează în economie (fie că vorbim despre societăți sau simpli consumatori persoane fizice) să înțeleagă ceea ce se întâmplă, și, cu bună-credință, să continue sau să inițieze în această perioadă relațiile contractuale cu băncile. Ca atare, este important ca toți cei implicați să conștientizeze și să accepte faptul că, poate acum mai mult ca niciodată, băncile s-au întors la rolul pentru care s-au născut, și anume acela de a ajuta economia să crească și oamenii să aibă parte de dezvoltare și de succes.