Sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate. Cerere respinsă ca inadmisibilă (NCPC, NCC, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1032/2020

L. nr. 47/1992: art. 29 alin. (1); NCPC: art. 22, art. 35, art. 130, art. 131, art. 304, art. 306, art. 425 alin. (1) lit. b), 488 alin. (1) pct. 6 și 8, 496 alin. (1), art. 503; NCC: art. 3, art. 907; L. nr. 71/2011: art. 8, art. 219, art. 226; Constituția României: art. 21, art. 44, art. 134 și art. 156 

Revizuenta a atașat cererii de sesizare a Curții Constituționale a României două Anexe, prima dintre acestea conținând o sesizare adresată Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției judiciare, în care reclamă presupuse abateri pretins săvârșite de judecătorii care au pronunțat decizia a cărei revizuire o solicită, iar a doua, cuprinzând o parte din textele legale criticate pentru neconstituționalitate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din analiza dispozițiilor anterior menționate rezultă că, pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: 1) existența unui litigiu pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; 2) calitatea de parte sau de procuror care participă în proces a titularului cererii; 3) obiectul excepției de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare ori care, deși nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice; 4) legea/dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă are legătură cu soluționarea cauzei; 5) lipsa unei decizii de constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate anterior evocate, se constată, în privința celei de a treia condiții de admisibilitate, că excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent are ca obiect, între altele, anumite dispoziții cuprinse în acte normative inferioare legii sau ordonanței, anume dispozițiile art. 1 și art. 2 din Regulamentul din 25 septembrie 2004, ale art. 27 din Ordinul nr. 134 din 26 martie 2009, Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, ceea ce atrage consecința ca aceste prevederi și acte normative să nu poată forma obiect al excepției de neconstituționalitate, cererea de sesizare fiind inadmisibilă.

Cu privire la dispozițiile art. 22, 35, 130, 131, 304, 306, 425 alin. (1) lit. b), 488 alin. (1) pct. 6, 488 alin. (1) pct. 8, 496 alin. (1) și 503, toate din C. proc. civ., precum și ale art. 21, 52 și 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 3 și 907 din C. civ. și art. 8, 219 și 226 din Legea nr. 71/2011, de asemenea criticate pentru neconstituționalitate, Înalta Curte reține că speța dedusă judecății, în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, are ca obiect o cerere de revizuire, astfel că o eventuală soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate invocate nu poate avea nicio înrâurire cu privire la modul de soluționare al acestei cereri, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei a acestor texte legale.

În acest sens, se reține că, obiectul litigiului constă într-o cerere de revizuire, în timp ce prevederile criticate pentru neconstituționalitate mai sus menționate se referă la: rolul activ al judecătorului, temeiul juridic al acțiunii în constatare, invocarea excepției de necompetență și verificarea competenței, denunțarea înscrisului ca fals, ascultarea părților, conținutul hotărârii, motive de casare, soluțiile ce pot fi pronunțate de instanța de recurs, obiectul și motivele contestație în anulare, dispoziții din legea de organizare judiciară, aplicarea generală a C. civ. și rectificarea înscrierilor de carte funciară, definiția noțiunii de „profesionist” și înființarea unor complete specializate.

Astfel de dispoziții interesează, fie fondul raportului juridic și aspecte legate de competența de soluționare sau modul de alcătuire a completului de judecată, fie modul de soluționare a contestației în anulare, negăsindu-și aplicarea în soluționarea unei cereri de revizuire, cale extraordinară de atac în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în raport cu cazurile de revizuire invocate.

Ca atare, este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22, 35, 130, 131, 304, 306, 425 alin. (1) lit. b), 488 alin. (1) pct. 6, 488 alin. (1) pct. 8, 496 alin. (1) și 503, toate din C. proc. civ., precum și ale art. 21, 52 și 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 3 și 907 din C. civ. și art. 8, 219 și 226 din Legea nr. 71/2011.

Deși, s-ar putea conchide că, în privința textelor art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 511 și 513 din C. proc. civ., se conturează o legătură cu modul de soluționare a cauzei (deoarece aceste dispoziții reglementează cazurile de revizuire, termenul revizuirii și procedura de judecată), în raport cu motivele invocate în susținerea excepției vizând aceste texte legale, Înalta Curte apreciază că o asemenea legătură nu există.

Recurenta a susținut, de o manieră generică, că textele legale ce reglementează calea de atac a revizuirii sunt contrare Constituției României, încălcându-se, în principal, art. 21, art. 44, art. 134 și art. 156 din legea fundamentală, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu toate acestea, din lectura motivelor prezentate de revizuent se poate observa că motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu cuprinde argumente pertinente, legate de necorespondența dispozițiilor legale contestate cu prevederile constituționale invocate, ci revizuenta expune propria interpretare juridică a conținutului acestor prevederi.

Astfel, se susține, în esență, că: dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. sunt neconstituționale, deoarece legea permite ca instanța cea mai înaltă din România să respingă recursul revizuentei, fără a se analiza toate motivele; dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. sunt neconstituționale, în măsura în care înscrisul este refuzat a fi cercetat de instanță în vederea declarării falsului; textul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. necesită acțiuni concrete ale instituților și autorităților Statului Român, însă acestea se dovedesc a fi complet dezinteresate; prevederile art. 509 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt neconstituționale, deoarece plângerea notarului Q. nu a fost analizată; sunt neconstituționale prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., deoarece posibilitatea de invocare a acestui motiv de revizuire aparține doar Statului Român; dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. contravin Constituției, întrucât există trei hotărâri potrivnice definitive, anterioare deciziei supuse revizuirii, care îi încalcă autoritatea de lucru judecat; prevederile art. 513 din C. proc. civ. sunt neconstituționale, dezbaterile fiind limitate la condițiile de admisibilitate și restrângând dreptul revizuentei la apărare; dispozițiile art. 511 din C. proc. civ. contravin principiilor constituționale, pentru motivul că stabilesc termene de exercitare a revizuirii mult prea scurte, stricte și limitate.

Rezultă că, în ceea ce privește cererea de sesizare formulată cu privire la reglementările din materia revizuirii, nu se invocă o contradicție între dispozițiile legale amintite și un principiu sau o prevedere constituțională, ci se expune propria viziune a revizuentei despre modul în care aceste texte trebuie interpretate sau, după caz, modificate.

Cu alte cuvinte, în raport cu motivele invocate privind textele art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 și ale art. 511 și 513 din C. proc. civ., nu se poate identifica o legătură între eventuala neconstituționalitate a acestor prevederi și soluționarea cauzei, întrucât neconcordanța acestora cu dispozițiile art. 21, art. 44, art. 134 și art. 156 din legea fundamentală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost doar formal invocată.

Or, constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional nu este suficientă pentru admiterea cererii de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate este un mijloc de apărare ce nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, astfel cum tinde revizuentul, ci vizează doar validitatea constituțională a textelor de lege, astfel că, partea care formulează excepția de neconstituționalitate are obligația de a-și argumenta pertinent cererea, în raport cu eventuale neconcordanțe cu legea fundamentală, cerință ce nu este îndeplinită în speță.

În concluzie, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiilor de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, o parte din dispozițiile normative criticate nu sunt cuprinse în legi sau ordonanțe, în timp ce, în cazul celorlalte dispoziții legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, lipsește legătura acestora cu soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuenta S.C. B. S.R.L.

Sursa informației: www.scj.ro.