Ședințe ÎCCJ (RIL și HP) – 4-7 mai 2020

29 apr. 2020
Vizualizari: 912

Pe site-ul ÎCCJ (www.scj.ro), s-au publicat listele ședințelor publice din perioada 4-7 mai 2020, atât pentru completele competente să judece recursul în interesul legii, cât și pentru completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă și penală.

În continuare, vă prezentăm lista sesizărilor ce vor fi dezbătute în fiecare dintre aceste ședințe.

RIL

În cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, la data de 4 mai 2020, ora 11:00, va avea loc o ședința în cadrul căreia se va dezbate cu privire la:

– Dreptul reclamanților (judecători și asistenți judiciari) de a beneficia de indemnizații de încadrare brute lunare calculate în raport de coeficienții de multiplicare 19,00-23,00, prevăzuți de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

La data de 5 mai 2020, ora 11:00, va avea loc o ședința în cadrul căreia se va dezbate cu privire la:

– Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală în privința procedurii de insolvență a persoanelor juridice prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

La data de 6 mai 2020, ora 11:00, va avea loc o ședința în cadrul căreia se va dezbate cu privire la:

– Posibilitatea părții în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, pentru introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unor căi de atac, vădit netemeinice, prin aceeași hotărâre prin care au fost soluționate aceste cereri, de a supune instanței de control judiciar, în căile de atac de reformare, critici care vizează amendarea sa.

HP

Materie civilă

Astfel, la data de 4 mai 2020, ora 13:00, va avea loc o ședință publică, în care se va dezbate următoarea sesizare în materie civilă, cu privire la dispozițiile:

– art. 27 alin. (21) și art. 11 alin. (21) din Legea fondului funciar nr. 18/1991.

La data de 7 mai 2020, ora 12:00, va avea loc o ședință publică, în care se va dezbate următoarea sesizare în materie civilă, cu privire la:

– dispozițiile Anexei VIII, cap. II, lit. A, pct. II, subpunctul 6.2 lit. a),  pct. 1. din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Materie penală

La data de 7 mai 2020, ora 11:00, va avea loc o ședință publică, în care se va dezbate următoarea sesizare în materie penală, cu privire la:

– art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 175 alin. (2) teza a II-a din Codul penal.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

 

Sursa informației

Ședințe ÎCCJ (RIL și HP) – 4-7 mai 2020 was last modified: aprilie 30th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.