Ședințe ÎCCJ (RIL) – 29 mai 2023

3 mai 2023
Vizualizari: 219

Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat lista ședinței publice din 29 mai 2023 a completului competent să judece recursul în interesul legii.

RIL

În cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, la data de 12 mai 2023 va avea loc o ședință în cadrul căreia se va dezbate:

• Dacă fapta de furt săvârșită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a ușilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (l) din Codul penal sau pe cele ale infracțiunii de furt calificat săvârșit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art.229 alin. (l) lit. d) din același cod.

• În aplicarea și interpretarea unitară a art. 307 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, temeiul juridic al calcului termenului  de prescripție a executării în cazul sancțiunilor pecuniare reprezentând amenzi penale sau administrative aplicate de autoritățile din statele membre ale Uniunii Europene și recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanțele române, este dispoziția din Codul penal sau cea din Codul de procedură fiscală, în funcție de natura sancțiunii;

Data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripție a executării în cazul sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile din statele membre ale Uniunii Europene și recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanțele române, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța română prin care s-a procedat la recunoașterea sancțiunii pecuniare sau a hotărârii pronunțate de autoritățile din statele membre prin care s-a aplicat sancțiunea pecuniară.

• Interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, în sensul de o stabili dacă acestea sunt sau nu aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această Lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020.

 

Sursa informației

Ședințe ÎCCJ (RIL) – 29 mai 2023 was last modified: mai 4th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.