Sectorul medical în era post-COVID-19

9 feb. 2022
Vizualizari: 232

Pandemia Covid-19 a avut un impact profund asupra societății românești și, de asemenea, asupra sectoarelor economice, industria medicală fiind în centrul crizei sanitare. Deși, la început de an, România se confruntă cu un număr foarte mare de cazuri zilnice de COVID-19, conform estimărilor OMS[1], anul 2022 poate marca sfârșitul fazei acute a pandemiei COVID-19, urmând ca aceasta să treacă într-o fază endemică.

În acest context, este de așteptat ca și sectorul medical național, greu încercat de pandemia COVID-19, să revină la o oarecare normalitate, păstrând totuși, anumite urme din perioada pandemică.

Activități de control

Trecerea pandemiei din faza acută în faza endemică ar putea reprezenta momentul în care autoritățile abilitate vor relua/accelera activitățile de control asupra societăților active în sectorul medical. Astfel, este posibil să asistăm la o creștere a controalelor în zona de reglementare prin care să se verifice măsura în care serviciile medicale prestate, împreună cu dispozitivele medicale utilizate, respectă prevederile legale aplicabile.

Interacțiunile profesioniștilor în domeniul sănătății cu pacienții ar putea face si ele obiectul controalelor autorităților, în vederea stabilirii măsurii în care pacienții sunt informați corect cu privire la servicii medicale de care beneficiază sau cu privire la produsele pe care le achiziționează, medicamente și suplimente alimentare. De altfel, chiar raportul preliminar al autorității de concurență referitor la sectorul comercializării de medicamente tip OTC și suplimente alimentare[2], subliniază faptul că există un grad de confuzie ridicat pentru pacienți între aceste două categorii de produse, în special în condițiile în care acestea sunt comercializate online într-o proporție din ce în ce mai mare.

O altă zonă de interes pentru autorități ar putea să existe în materia achizițiilor publice. De altfel, autoritățile naționale, inclusiv Consiliul Concurenței, nu sunt străine de investigarea diferitelor proceduri de achiziții publice în sectorul medical. Intensificarea acestor verificări ar putea privi atât licitațiile care au avut loc în anii 2020 și 2021 în baza unor proceduri accelerate, cât și licitații care vor avea loc în perioada următoare atât în considerarea achiziției de medicamente ce ar putea fi incluse în terapia COVID-19, cât și pentru diferite programe naționale de sănătate(…).

Materialul integral este disponibil aici.


[1] https://news.un.org/en/story/2021/12/1108932.
[2] Raport preliminar privind studiul inițiat pentru cunoașterea piețelor de producție și de comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripție medicală și a suplimentelor alimentare https://media.hotnews.ro/media_server1/document-2022-01-10-25290362-0-raport-preliminar-otc-suplim-alim.pdf.
Sectorul medical în era post-COVID-19 was last modified: februarie 9th, 2022 by Silviu Vasile

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Silviu Vasile

Silviu Vasile

Este avocat, senior associate, în cadrul Filip & Company. Business Law.
A mai scris: