Scurte considerații privind dreptul financiar la era digitală

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Pragul între epoci este, fără îndoială, prilej de interogații sistemice și personale; domeniul dreptului nu poate face excepție, mai ales în dinamici milenare. În mod ironic, răspunsurile la aceste interogații nu derivă din planificări centenare, ci din mobilitatea imediată a sistemelor și a oamenilor care le formează.

Domeniul științe juridice este un domeniu cu mare permeabilitate raportat la viața cotidiană; reacția normativă de răspuns la o nouă realitate sau de generat o nouă realitate derivă ori se îndreaptă, după caz, către mediul socio-economic. Progresul din științe, medicină, tehnologie nu rămâne mut în spectrul normativ și desigur nici jurisprudențial.

Vom răspunde interogației ascunse din titlu cu câteva exemple punctuale din domeniul dreptului financiar, un domeniu marcat atât de dialogul cu mediul de afaceri, cât și de dorința firească de a facilita interacțiunea cu cel mai mare creditor, bugetul general consolidat.

În acest spațiu juridic, soluțiile normative cele mai noi se înscriu în linia digitalizării; suntem în prezența unui demers normativ concertat de a întări dialogul digital cu autoritățile fiscale: e-factură, spațiul privat virtual, verificarea documentară. Apreciem că demersul normativ este militant, ca să nu spunem agresiv (cel puțin la nivel de norme terțiare de organizare a procedurilor administrativ-fiscale) și nu întotdeauna coordonat.

Unele instituții de drept fiscal primesc mai nou contururi normative foarte consistente pentru a asigura deziderate administrative de mare însemnătate: trasabilitatea TVA (în vederea remedierii ratei de colectare a taxei, cea mai mică din Europa) ori reducerea costurilor administrării prin interacțiunea digitală cu contribuabilul (comunicarea exclusivă prin SPV). Cu certitudine, orice demers de formalizare a unui dialog instituțional obligă la rigoare suplimentară. Mai observăm că devin incidente și o serie de costuri adiacente pentru contribuabil; comunicarea electronică se face cu instrumente specifice. Aici am îndrăzni să punem în balanță interesul de diminuare a costurilor administrației fiscale cu interesul accesibilității unei anumite proceduri. Dinamicele digitale sunt la un nivel mai facile, ubicue și, de ce nu, simplificate; cu toate acestea, elemente de certificare și securizare a informației fac adesea procedurile mai rigide. Pe cale de consecință, în dialogul cu organul fiscal, contribuabilul are nevoie de asistență de specialitate, asistență, care nu poate deveni un filtru de tip patrimonial. Diminuarea costurilor își găsește o limită prin garanțiile constituționale ale tratamentului egal, fără ingerințe pecuniare.

Activitatea de consolidare a dimensiunii de colectare nu poate deveni tiranică; o serie de garanții privind drepturile contribuabilului sunt ori se impun a fi aplicate pentru a determina un just echilibru între interesul public și interesul privat. Spre exemplu, comunicarea exclusivă cu autoritatea fiscală prin intermediul SPV nu poate fi un filtru în exercitarea dreptului de a contesta actele administrativ-fiscale, premisă pentru o ulterioară inadmisibilitate a unui control judiciar. Administrarea creanțelor fiscale este o procedură extrem de formală; comunicarea contribuabil-organ fiscal se derulează în formule unilaterale (declarații, decizii, certificate etc.) sub reglementare exhaustivă și sub sancțiune de inopozabilitate. Acest resort clasic este transferat, începând cu anul 2022, în spațiul digital, cu un surplus de autorizări, certificări, înscrieri.

Rigoarea procedurilor fiscale are, în mod tradițional, justificarea unui profil profesionist al contribuabilului, care are un supliment de abilități și competențe profesionale, inclusiv juridice, contabile, digitale. Această prezumție suportă lesne o serie de critici: nu toți contribuabilii sunt identifici; nu toți contribuabilii au profiluri profesionale similare; pentru unii contribuabili, norma fiscală materială este extrem de simplificată. Pe cale de consecință, norma procedurală, terțiară ce reglementează modalitatea de comunicare tinde să anuleze aceste diferențe majore de profil uman și profesional, care nu sunt deloc ignorate de norma materială sursă. Uniformizarea procedurii, deși un deziderat legitim, tinde spre un rezultat nefiresc, discriminatoriu, de vreme ce unor situații diferite tinde să le aplice aceleași reguli. Or, un asemenea tratament este, fără doar și poate, filtrabil la nivel de intervenție a jurisprudenței.

Intervențiile de calibrare a forței în acest spațiu de lucru sunt generate de spectre normative și jurisprudențiale diferite, inclusiv de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Soluțiile jurisprudențiale actuale, cum ar fi Hotărârea din cauza Paper Consult, ridică problematici noi, care se cer a fi ajustate în dialectica public-privat. Transferul unei obligații de verificare de la organul fiscal către persoana impozabilă, contribuabil lato sensu, pe considerentul că este relativ facil a realiza acest demers, este firesc în lumina argumentelor invocate de Curte. Accesul la resurse electronice și obligația de a face verificări prin intermediul acestor resurse sunt facile într-un anumit spectru profesional. Îndrăznim să subliniem totuși că formule sterile și extrem de formaliste de a transfera această sarcină a verificării nu pot fi perpetuate dincolo de principii clasice, cum ar fi diligența unui bonus pater familias.

Analiza noastră nu este oglinda unei crize, nici a unei situații fără precedent, ci mai degrabă reflectarea unor demersuri normative, punctuale, orientate spre rezultate specifice dreptului public. Aceste demersuri își cer un răspuns din partea practicii administrative și judiciare, răspuns menit să asigure justul echilibru. Observăm că suntem într-o efervescență normativă, anticipăm o emulație jurisprudențială și doctrinară. Tendinței firești de digitalizare i se poate răspunde prin instrumente din același spectru, care permit dialoguri eficiente și de calitate. Profesiile juridice traversează o perioadă de maximă conlucrare, prin instrumente deopotrivă digitalizate și eficiente. Dialogul constant este cheia de boltă a statului de drept în mileniul al III-lea.

Pe cale de consecință, progresul normativ uneori prea accelerat își găsește filtre și consolidări prin modularea practicii judiciare, cu concursul constant al profesioniștilor dreptului. Mileniul al III-lea se anunță ca fiind un spațiu de progres și dialog constant, mai ales pe teme din miezul dur al dreptului public.

Direcții de acțiune care astăzi sunt doar proiecții ale unor spirite inovatoare, cum ar fi mult așteptatul Metaverse ori primii subiecți de drept sintetici, se vor materializa cu pași mici în arealul nostru social și cultural. De acolo până la relevanța fiscală a unor asemenea noi dimensiuni ale lumii distanțele sunt extrem de mici. Toate aceste noutăți însă sunt mai mult decât gestionabile prin mecanismele clasice ale dreptului, recursul la principii fundamentale și căutarea echilibrului.