RIL. Decizia ÎCCJ nr. 5/2015: art. 6 alin. (7¹) din O.G. nr. 12/2008 și art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (M. Of. nr. 234/6.04.2015)

În M. Of. nr. 234 din 6 aprilie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 5/2015 referitoare la recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (7¹) din O.G. nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului (M. Of. nr. 81 din 1 februarie 2008; cu modif. ult.), aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului (M. Of. nr. 601 din 31 august 2009; cu modif. ult.), aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 38 și art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), cu referire la sintagma „cheltuieli de personal”, în sensul dacă aceasta include și salariile primite de medicul rezident pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului și, pe cale de consecință, dacă drepturile salariale încasate pot fi restituite, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat, în special în cazul în care o astfel de clauză ar fi prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă.

Examenul jurisprudențial

Prin recursul în interesul legii s-a arătat că, în practica judiciară, problema de drept enunțată a fost soluționată neunitar.

Examenul jurisprudențial a relevat că în practica instanțelor judecătorești s-au conturat două orientări.

Într-o primă opinie (majoritară) s-a considerat că inserarea unei clauze care impune medicului rezident să restituie cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidențiat, în măsura în care aceste cheltuieli se rezumă la drepturile salariale plătite medicului rezident, în conformitate cu contractul său individual de muncă, reprezintă o pretenție abuzivă, care încalcă dreptul de a fi retribuit corespunzător muncii depuse și o nesocotire a interdicției de a pune salariatul în postura renunțării la drepturile sale recunoscute prin lege. Sa apreciat că dispoziția legală nu poate fi interpretată în sensul că pune semnul egalității între salariul încasat în baza unui contract individual de muncă derulat pe parcursul desfășurării programului de formare profesională prin rezidențiat și eventualele cheltuieli suportate pentru pregătirea profesională a medicului rezident în unitatea spitalicească în care a obținut postul.

Într-o a doua opinie (minoritară) s-a apreciat că sumele avansate unităților sanitare de către Ministerul Sănătății sau de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru pregătirea profesională a medicului rezident reprezintă chiar drepturile salariale primite în perioada școlarizării, fiind îndeplinită așadar cerința caracterului cert al prejudiciului adus unității, iar Codul muncii nu interzice încheierea unui asemenea act adițional la contractul individual de muncă.

Opinia procurorului general

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că prima orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii, pentru considerentele arătate în continuare.

Analizând evoluția cronologică a dispozițiilor legale relevante, acesta a reținut că raporturile juridice create între medicul rezident pe post și unitatea sanitară cu care a încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată și în cadrul căreia se desfășoară această formă de pregătire profesională au o natură juridică mixtă, ca o consecință firească a specificului pregătirii medicilor prin rezidențiat.

Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori s-a propus soluția de admitere a recursului în interesul legii și pronunțării unei decizii în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (7¹) din O.G. nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 și art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă.

Dispozițiile legale vizate

Dispozițiile legale vizate de recursul în interesul legii sunt art. 6 alin. (7) și (7¹) din O.G. nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008^[1] și art. 18 alin. (7) și (8) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare în raport cu art. 38 și art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6 O.G. nr. 12/2008 prevedea:

„[…] (7) Specialiștii formați în urma promovării concursului de rezidențiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară în care se găsește postul respectiv, înaintea începerii pregătirii de rezidențiat. Prin acest contract se prevăd:

a) posibilitatea ca rezidentul să fie retribuit suplimentar față de salariul de rezident de către unitatea sanitară respectivă, pe perioada pregătirii în rezidențiat;

b) obligația de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat;

c) negocierea condițiilor salariale pe care unitatea le va asigura medicului pentru perioada prevăzută în contract.

(7¹) Obligația prevăzută la alin. (7) lit. b) se stabilește prin act adițional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 193 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligației asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, precum și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adițional la contractul individual de muncă”.

Art. 18 O.G. nr. 18/2009 prevede:

„[…] (7) Medicii, medicii dentiști și farmaciștii care promovează concursul de rezidențiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidențiat. Prin acest contract se prevede obligația de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat.

(8) Obligația prevăzută la alin. (7) se stabilește prin act adițional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 193 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligației asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, precum și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adițional la contractul individual de muncă”.

Art. 38 Cod muncii dispune: „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.

Art. 159 Cod muncii prevede: „(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

(3) La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală”.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008 și art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, „Rezidențiatul reprezintă forma specifică de învățământ postuniversitar pentru absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, care asigură pregătirea necesară obținerii uneia dintre specialitățile cuprinse în Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală”.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 5/2015