Retragerea recursurilor formulate. Obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare către stat

6 apr. 2023
Vizualizari: 287
  • Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (5)
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 415 alin. (1)

Prin încheierea penală din data de 26 aprilie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, instanță învestită cu soluționarea plângerii formulată de petentul A., înscris în Baroul Berlin conform legitimației x, având sediul cabinetului în Berlin, Germania, cu o infrastructură pentru îndeplinirea prestațiilor ocazionare în România, în biroul situat în jud. Constanța, România, împotriva ordonanței din data de 02.12.2021, menținută de procurorul general prin ordonanța nr. 111/II/2/2021 din 05.02.2022 în dosarul penal nr. x/2020, s-a dispus amânarea cauzei pentru a se pune în discuție excepția necompetenței materiale funcționale a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Constanța în soluționarea prezentei cereri.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 392 din 21 iunie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând cererea de retragere a recursurilor formulate de petentul A., Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea unilaterală de voință a recurentului, pentru următoarele considerente:

Retragerea unei căi de atac, în cauză, a recursurilor împotriva încheierilor din datele de 26 aprilie 2022 și 13 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, este un act de dispoziție, care odată exercitată, duce la pierderea unui drept.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul reprezintă o cale de atac concepută distinct de legiuitor numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În materia căilor de atac reglementate de actualul C. proc. pen., respectiv în cazul apelului, legiuitorul a prevăzut posibilitatea retragerii căii de atac.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

În speță, recurentul petent A. și-a manifestat expres voința de a-și retrage calea de atac, cu ocazia dezbaterilor în fața Înaltei Curți.

Pe cale de consecință, având în vedere, pe de o parte, declarația recurentului petent A. în sensul retragerii căii de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât cel care a exercitat o cale de atac poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte va lua act de retragerea recursurilor formulate de petentul A. împotriva încheierilor din datele de 26 aprilie 2022 și 13 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Retragerea recursurilor formulate. Obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare către stat was last modified: aprilie 5th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.