Regulamentul privind numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie – modificări (Hotărârea CSM nr. 1044/2018)

22 nov. 2018
Vizualizari: 629

Actul modificat

Actul modificator

Sumar

Regulamentul privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nr. 911/2018

(M. Of. nr. 812 din 21 septembrie 2018)

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nr. 1044/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nr. 911/2018

(M. Of. nr. 978 din 19 noiembrie 2018)

 

– modifică: art. 17 alin. (1) și alin. (4), art. 17 alin. (6), art. 18 alin. (2);

– introduce: art. 7^1;

– abrogă: art. 17 alin. (5).

 

În M. Of. nr. 978 din 19 noiembrie 2018, s-a publicat Hotărârea CSM nr. 1044/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 911/2018.

Astfel, respectivul act normativ aduce unele modificări, dar și completări Regulamentului privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 911/2018  (M. Of. nr. 812 din 21 septembrie 2018).

Una dintre cele mai importante completări aduse respectivului act normativ se referă la introducerea art. 7^1. Acest articol reglementează componența comisiei de concurs pentru proba constând în susținerea unui interviu. Astfel, această comisie este formată din: 3 membri judecători, care fac parte din Secția pentru judecători și au funcționat la o instanță de grad de cel puțin curte de apel, desemnați de Secția pentru judecători, un membru procuror, care face parte din Secția pentru procurori și a funcționat la un parchet de grad de cel puțin parchet de pe lângă curtea de apel, desemnat de Secția pentru procurori și procurorul-șef secție.

 

Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse Regulamentului privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

 

Art. 7^1 din Regulament (introdus prin Hotărârea CSM nr. 1044/2018)

 

Noua reglementare

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Potrivit noii reglementări, după art. 7, se introduce un nou articol, art. 7^1, cu următorul conținut:

„Art. 7^1

(1) Comisia de concurs pentru proba constând în susținerea unui interviu este formată din: 

a) 3 membri judecători, care fac parte din Secția pentru judecători și au funcționat la o instanță de grad de cel puțin curte de apel, desemnați de Secția pentru judecători;

b) un membru procuror, care face parte din Secția pentru procurori și a funcționat la un parchet de grad de cel puțin parchet de pe lângă curtea de apel, desemnat de Secția pentru procurori;

c) procurorul-șef secție.

(2) Comisia de concurs pentru proba constând în susținerea unui interviu își desemnează un președinte dintre membrii acesteia. 

(3) În componența comisiei, fiecare secțieîși desemnează și câte un supleant care îl va înlocui de drept, în ordinea stabilită prin hotărârea secției corespunzătoare, pe acel membru al comisiei care, din motive întemeiate, nu își poate exercita atribuțiile. Înlocuirea se efectuează de președintele comisiei. 

(4) Desemnarea membrilor comisiei are loc cu cel puțin 10 zile înaintea datei de susținere a concursului”.

 

Art. 17 alin. (1) și alin. (4) din Regulament (modificat prin Hotărârea CSM nr. 1044/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 17, alin. (1) și alin. (4) prevedeau:

„(1) Candidații declarați admiși în urma verificării actelor profesionale și a activității din ultimii 5 ani de activitate vor susține un interviu în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care va urmări verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, rezistența la stres, existența unei conduite morale ireproșabile, precum și alte calități specifice. La interviu participă procurorul-șef de secție și un psiholog, care pot pune întrebări candidaților. Interviul este transmis în direct, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 17, alin. (1) și alin. (4) se modifică și vor avea următorul conținut:

„(1) Candidații declarați admiși în urma verificării actelor profesionale și a activității din ultimii 5 ani de activitate vor susține un interviu în fața comisiei de concurs prevăzute la art. 7^1, careva urmări verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, rezistența la stres, existența unei conduite morale ireproșabile, precum și alte calități specifice. La interviu participă și un psiholog, care poate pune întrebări candidaților. Interviul este transmis în direct pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii”.

 

Art. 17 alin. (5) din Regulament (abrogat prin Hotărârea CSM nr. 1044/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 17, alin. (5 ) se abrogă.

 

Art. 17 alin. (6) din Regulament (modificat prin Hotărârea CSM nr. 1044/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 17, alin. (6) prevedea:

„(6) Punctajul obținut de fiecare candidat la proba interviului este media aritmetică a punctajelor acordate de fiecare dintre membrii Plenului

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 17, alin. (6) se modifică și va avea următorul conținut:

„(6) Punctajul obținut de fiecare candidat la proba interviului este media aritmetică a punctajelor acordate de fiecare dintre membrii comisiei de concurs”.

 

Art. 18 alin. (2) din Regulament (modificat prin Hotărârea CSM nr. 1044/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 18, alin. (2) prevedea:

„(2) Înregistrările se păstrează o perioadă de un an de la data desfășurării probe”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 18, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

„(2) Înregistrările se arhivează pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Regulamentul privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție – modificări (Hotărârea CSM nr. 1044/2018) was last modified: noiembrie 21st, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.