Regimul juridic al contestaţiei la executare. Analizarea aspectelor de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive (NCPP)

9 feb. 2021
Vizualizari: 377
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 817/2020

NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 598 alin. (1) lit. d)

Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Astfel, prin contestația la executare formulată persoana condamnată A. în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. a solicitat deducerea zilelor de eliberare anticipată acordate din executarea pedepsei de 9 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală din 26.05.2015 cu nr. de referință 1601/2015-3315/2016, de Tribunalul Ordinar din Milano, definitivă la 3.05.2016, recunoscută la solicitarea autorităților italiene prin sentința penală nr. 29 din 21.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 210/A din 14.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

Față de solicitarea acestuia, Înalta Curte observă că prin sentința penală nr. 33 din 19.03.2020 pronunțată în dosarul x/2019 al Curții de Apel Bacău s-a dispus recunoașterea ordonanțelor indicate în certificatul Nr. SIEP 3315/2016 din 26.08.2019 emis de Procuratura de pe lângă Tribunalul Ordinar Milano- Biroul de executări penale cu privire la 270 zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A. din executarea pedepsei de 9 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală din 26.05.2015 nr. de referință 1601/2015-3315/2016, de Tribunalul Ordinar din Milano, definitivă la 3.05.2016, recunoscută la solicitarea autorităților italiene prin sentința penală nr. 29 din 21.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 210/A din 14.06.2019 a Înaltei Curți și, în consecință, s-a dedus din pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare, aplicată condamnatului, 270 zile de eliberare anticipată.

În acest sens, în considerentele sentinței penale nr. 33 din 19.03.2020 pronunțată în dosarul x/2019 al Curții de Apel Bacău s-a reținutc că autoritățile italiene, au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, respectiv ordonanța emisă de Biroul de supraveghere Alessandria din data de 5.09.2017, (conform relațiilor emise de Procuratura Republicii pe lângă Tribunalul Ordinar din Milano-dosar x/2019) cu privire la perioada de 270 zile, de eliberare anticipată acordată condamnatului A. din executarea pedepsei de 9 ani și 4 luni închisoare.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 97/2020 din data de 01 octombrie 2020, în mod greșit, Curtea de Apel a reținut că din conținutul copiilor ordonanțelor nr. 1302/2017, 973/2017, 969/2017 și 976/2017 emise de Biroul de Supraveghere din Alessandria Italia, depuse de contestator în susținerea cererii formulată, rezultă câștigarea unui număr total de 270 zile eliberare anticipată acordate condamnatului A. din executarea pedepsei de 9 ani și 4 luni închisoare, aferente unor perioade executate în Italia, care deja au fost deduse din pedeapsa menționată, ca urmare a admiterii contestației la executare formulate anterior și soluționată prin sentința penală nr. 33 din 19.03.2020 pronunțată în dosarul x/2019 al Curții de Apel Bacău.

Ca urmare, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că din cuprinsul copiilor ordonațelor emise de Biroul de Supraveghere Alessandria reiese câștigarea unui număr total de 360 zile acordate contestatorului A. cu titlu de eliberare anticipată, respectiv: prin ordonața nr. 969/2017 un număr de 90 de zile, prin ordonața nr. 971/2017 un număr de 45 de zile, prin ordonanța nr. 973/2017 un număr de 90 de zile, prin ordonanța nr. 1302/2017 un număr de 45 de zile și prin ordonanța nr. 976/2018 un număr de 45 de zile.

În consecință, în urma calculului matematic, rezultând un număr de 360 de zile acordate contestatorului A. cu titlu de eliberare anticipată acordate prin ordonanțele emise de Biroul de supraveghere Alessandria, Înalta Curte, constatând și că acestuia i-au fost, deja, recunoscute 270 de zile (prin sentința penală nr. 33 din 19.03.2020 pronunțată în dosarul x/2019 al Curții de Apel Bacău), va proceda la deducerea din pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului a restului de 90 de zile, care nu au fost deduse.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 97/2020 din data de 01 octombrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa sentința atacată și în rejudecare:

Va deduce din pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare, aplicată condamnatului și o perioadă suplimentară de 90 de zile de eliberare anticipată.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 33/D din 02 aprilie 2020 și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Regimul juridic al contestației la executare. Analizarea aspectelor de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive (NCPP) was last modified: februarie 7th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.