Refuzul de a fi predat către autorităţile judiciare străine. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 381/2020

L. nr. 302/2004: art. 58, art. 96 alin. (1) pct. 18, art. 98, art. 99 alin. (2) lit. c), art. 104, art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (2), art. 114; NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare situația când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În speța de față, se poate observa că autoritățile judiciare din Norvegia, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, au emis Mandatul european de arestare nr. x/12554662, emis la data de 07 aprilie 2020 pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an și 10 luni din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, de către persoana solicitată A.

La termenul de judecată din data de 16.06.2020, așa cum anterior s-a arătat, în ședință publică, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., căreia i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare și care a declarat că nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Norvegia și că renunță la beneficiul regulii specialității.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, chiar dacă persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Norvegia, infracțiunea pentru care este cercetată face parte din lista celor 32 de infracțiuni care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, dau dreptul la predare între statele membre.

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, respectiv refuzul său de a fi predat către autoritățile judiciare din Norvegia, dat fiind că este cetățean român, are o rezidență continuă pe teritoriul României, a dat o declarație expresă în care și-a exprimat dorința de a rămâne alături de familie, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate.

Pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la art. 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Leymann și Pustovarov, C388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Mantello, C261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia cadru menționată.

Pe de altă parte, așa după cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu se impune adoptarea unei poziții de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condițiile în care restul de pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent.

De asemenea, instanța apreciază că invocarea aspectelor de ordin personal, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmațiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu pot conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.

În acest context, legăturile personale ale numitului A. cu statul român și cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, ținând seama și de principiul statuat de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2007 privind necesitatea executării mandatului european de arestare.

În considerarea argumentelor de fapt și de drept anterior expuse, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând și gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio rațiune de fapt ori de drept de a activa motivul opțional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Cu privire la menținerea arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situația în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea sau, după caz, menținerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.

Totodată, se constatată că, din actele depuse la dosar, a rezultat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curții de Apel Ploiești, astfel încât în conformitate cu dispozițiile art. 114 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în mod temeinic și legal s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă, până la încetarea cauzei care justifică amânarea, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate de autoritățile române, iar conform art. 58 alin. (3) din legea specială, s-a emis mandatul de arestare preventivă în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă.

Totodată, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin excepție de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autoritățile române și statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din același act normativ, condițiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 49 din data de 16 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Sursa informației: www.scj.ro.