Reff & Asociații | Deloitte Legal dă undă verde înscrierii studenților în „Law is Awesome!”, programul de formare pentru avocaţii viitorului în domeniul afacerilor

7 dec. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 85

Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează etapa de înscriere în „Law is Awesome!”, un program educațional personalizat, conceput pentru a sprijini studenții facultăților de drept din anii III și IV care explorează ce opțiuni au pentru a profesa în domeniul juridic și vor să învețe ce implică în concret practicarea avocaturii și consultanței în domeniul afacerilor într-o lume în continuă schimbare. Înscrierile au loc până pe data de 16 ianuarie 2022. De asemenea, participanții au oportunitatea de a fi selectați pentru programul de internship al firmei care va avea loc în vara anului 2022.

Programul se va derula în perioada februarie-aprilie 2022 și presupune participarea la două ateliere de grup practice pe săptămână, o sesiune de coaching și o zi de job shadowing. În cadrul atelierelor susținute de avocații din practicile „tradiționale” ale firmei, cum ar fi fuziuni și achiziții, drept imobiliar, drept financiar bancar, proprietate intelectuală etc., printre altele, participanții vor învăța cum să redacteze și să negocieze un contract, cum să lucreze într-un proiect de tip due diligence, care sunt principalele tehnici de descoperire și investigare a fraudelor interne în mediul de afaceri, dar și cum se gestionează proiectele de soluționare a disputelor. Sub îndrumarea avocaților cu pregătire interdisciplinară în drept, tehnologie și business din cadrul practicii de Legal Management Consulting  a Reff & Asociații | Deloitte Legal, participanții se vor familiariza cu trasee profesionale alternative în domeniul juridic, care implică prestarea unor servicii juridice aflate la intersecția consultanței de afaceri cu soluțiile tehnologice de ultimă generație.

În plus, specialiștii în resurse umane din Deloitte România îi vor sfătui cum să înceapă să își construiască, încă din timpul facultății, un brand personal pe Linkedin, care sunt ingredientele unui interviu de succes și ce competențe îi diferențiază într-un proces de selecție. De asemenea, participanții vor beneficia de ateliere susținute de traineri din rețeaua globală Deloitte Legal, de la care vor învăța cum să redacteze sfaturi juridice în limba engleză, dar și de sesiuni cu alți profesioniști din cadrul Deloitte România, cum ar fi consultanți fiscali, cu care avocații colaborează în echipe multidisciplinare de proiect.

„Am conceput acest program ca un demers de educare care își propune să contribuie la pregătirea studenților cu perspectiva practică și de actualitate din domeniul avocaturii de afaceri, astfel încât aceștia să-și poată alege un traseu profesional cunoscând cât mai multe dintre opțiunile disponibile. Ajuns la a cincea ediție, programul vine cu o programă de cursuri actualizată, care îi va ajuta pe tineri să se familiarizeze cu cele mai recente provocări ale pieței, modul de lucru hibrid și soluțiile tehnologice de ultimă oră dedicate domeniului juridic. În zilele noastre, avocatul se află la intersecția științei dreptului cu tehnologia și cu ideile de afaceri inovatoare și nu e deloc ușor să țină pasul cu ceea ce se întâmplă în mediul efervescent de afaceri. Deschiderea spre mediul de business, curiozitatea și modul de gândire se cultivă încă de pe băncile facultății. Prin atelierele interactive și exercițiile practice pe care le organizăm, îi ajutăm pe studenți să se orienteze și să învețe ce presupune în concret, la nivelul activităților întreprinse, activitatea unui avocat în domeniul afacerilor, indiferent de aria de specializare. De asemenea, participanții vor avea șansa de a purta discuții cu clienți de-ai firmei, pentru a înțelege ce așteptări are un client de la avocatul său”, a spus Andreea Șerban, Senior Managing Associate la Reff & Asociații | Deloitte Legal, inițiatoarea și coordonatoarea programului „Law is Awesome!”.

La edițiile anterioare ale programului au participat în total 130 de studenți, iar mai mulți dintre ei au fost recrutați în cadrul firmei.

Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.
Reff & Asociații | Deloitte Legal dă undă verde înscrierii studenților în „Law is Awesome!”, programul de formare pentru avocații viitorului în domeniul afacerilor was last modified: decembrie 15th, 2021 by Universul Juridic
Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter