Recurs respins ca nefondat. Neîndeplinirea condiţiilor cazurilor de modificare sau de casare (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1537/2017

NCPC: art. 48 alin. (2), art. 137 alin. (1) și (3), art. 274 alin. (1), art. 304, art. 312 alin. (1), art. 322 pct. 5

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

1). în ceea ce privește criticile formulate sub aspect procedural, este de reținut că notele scrise și concluziile scrise (prin care au fost invocate excepțiile puse în discuție) nu sunt acte de procedură pentru care C. proc. civ. să prevadă comunicarea, așa cum prevede pentru cererea de chemare în judecată sau întâmpinare.

Prin urmare, în lipsa unei norme legale, instanța de judecată nu poate dispune comunicarea acestor acte, amânarea judecării cauzei, pentru un astfel de motiv, fiind nejustificată.

De altfel, excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, absolută, care poate fi invocată de către părți în orice moment, inclusiv oral, sau din oficiu, de către instanță.

în speță, această excepție a fost invocată și oral de apărătorul ales al intimatei SC K. SA, în fața instanței de revizuire, la termenul din 15 mai 2017.

De asemenea, excepția madmisibilității cererii de însușire a cererii de revizuire, formulată de intimatul B., este o excepție de procedură, dintre cele prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a cărei soluționare este prioritară, față de judecarea fondului cauzei.

Principiul contradictorialității, a cărei încălcare o susține recurentul-revizuent, este un principiu fundamental al dreptului procesual civil și o componentă a dreptului fundamental la apărare, în temeiul căruia, părțile pot să formuleze cereri, să administreze probe și să pună concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al instanței de judecată.

C. proc. civ. impune, ca o garanție fundamentala a respectării principiului contradictorialității, citarea părților, însă înfățișarea acestora în fața instanței de judecată, personal sau prin reprezentant, nu este obligatorie și nu este de esența soluționării cauzei în condiții de legalitate, instanța putând hotărî asupra cererilor cu care a fost învestită, dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind relevant simplul fapt că au fost asigurate părților condițiile înfățișării.

Din această perspectivă, în speță, instanța de revizuire a respectat principiul contradictorialității și, implicit, dreptul la apărare ai tuturor părților, ce au fost legal citate și care au avut, astfel, posibilitatea de a-șî formula punctul de vedere și apărările necesare pe toate cererile și excepțiile formulate în cauză.

În plus, instanța de revizuire a amânat judecarea cauzei la termenele din 15.05.2017 și, respectiv, din 29.05.2017, în vederea pregătirii apărării pe cele două excepții, mai sus enunțate, fiind astfel respectate drepturile procedurale ale părților.

2). În ceea ce privește criticile privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a revizuentului A., se constată ca, în mod corect, instanța de revizuire a reținut faptul că acesta nu a avut nici calitatea de reclamant, nici pe cea de intervenient în cauză, astfel cum rezultă din parcursul procesual al cauzei la fond, în apel și în recurs.

Revizuentul a fost doar titularul unei cereri de intervenție, ce a fost respinsă și, astfel, nu a dobândit calitatea de intervenient și, deci, pe aceea de parte în proces.

Acest aspect rezultă tară echivoc din decizia civilă nr. 5313 din 21.06.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului declarat de către A.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut cu putere de lucru judecat, faptul că instanțele au stabilit corect cadrul procesual, cât și faptul că titularul cererii de intervenție nu are legitimare procesuală activă în cauză, cererea sa de intervenție în interes propriu fiind respinsă, prin încheierea din 14.04.2005, pronunțată de Tribunalul Tulcea.

Promovarea cailor de atac de către A., inclusiv pe cea a revizuirii, împotriva hotărârilor pronunțate în prezenta pricină, nu îi conferă acestuia calitatea de parte în proces și calitate procesuală activă, instanța de judecată fiind cea chemată să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității susținerilor formulate de părți în orice fază a procesului

3). Sub aspectui modului de soluționare a excepției inadmisibilitățiî cererii de însușire a cererii de revizuire, formulată de intimatul B., este de reținut că, la fila 81 din dosarul Curții de Apel Constanța se află cererea înregistrată la data de 3.04.2017, în care revizuentul A. declară:

„Menționez și aspectul că până la acest moment nu am mandat de reprezentare pentru niciunul dintre aceștia”, cu referire la intimații indicați, printre care se regăsește și B.

Totodată, la termenul din 15.05.2017, revizuentul A. a precizat, la interpelarea instanței, că „este unicul revizuent și că apără propriile interese procesuale”.

Date fiind aceste precizări calitatea procesuală a intimatului B. este clară și neechivocă, din punct de vedere al normelor C. proc. civ. Calitatea de revizuent ar fi putut fi dobândită de către B. doar în situația în care revizuentul A. ar fi formulat calea de atac și în numele acestuia, având mandat de reprezentare, și s-ar fi procedat ulterior la ratificarea cererii» la însușirea căii de atac, formulate și în numele alteî părți.

Or, în cauză» așa cum s-a reținut în precedent, revizuentul, personal, a precizat că este singura parte care a declarat această cale extraordinară de atac și că nu are niciun fel de mandat de reprezentare din partea intimaților,

Recurentul-revizuent a invocat și dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., care, însă, nu sunt aplicabile în pricina de față, întrucât acestea reglementează situația codebitorilor solidari, în cazul existenței unei obligații indivizibile, ale cărei efecte juridice se extind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, datorită naturii raportului juridic generat de respectiva obligație.

4). Pe de altă parte, instanța de revizuire s-a pronunțat cu prioritate asupra celor două excepții, în temeiui dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanța sa se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor procesuale care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

În speță, instanța de revizuire, cu respectarea normei legale enunțate, s-a pronunțat pe excepțiile invocate de către intimate, ceea ce a tăcut de prisos analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, raportat la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de revizuent.

De asemenea, din încheierea de dezbateri de la 26 iunie 2017, reiese că instanța de revizuire a acordat cuvântul părților și a rămas în pronunțare asupra celor două excepții – inadmisibilitatea cererii formulate de intimatul B., de însușire a cererii de revizuire și lipsa calității procesuale active a revizuentului A. – pe care le-a și soluționat.

Așadar, contrar susținerilor recurentului, instanța nu a unit excepțiile cu fondul cererii de revizuire, însă, chiar și dacă ar fi procedat în acest fel, instanța, cu ocazia deliberării, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., era ținută să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor invocate. Cum instanța de revizuire a constatat întemeiate cele două excepții, cercetarea fondului cererii de revizuire nu a mai fost posibilă.

5). Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Textul legal redat prevede o singură condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul. Faptul pierderii procesului se dovedește cu msăși cuprinsul hotărârii judecătorești prin care acesta s-a finalizat.

Or, în cauză, cererea de revizuire a fost respinsă, așa încât revizuentul A. este partea care a pierdut procesul și, astfel, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata S.C. Z. S.A., ce a avut calitatea de parte câștigătoare în proces, așa încât soluția de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată este legală.

Reținând, așadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazurilor de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., invocate de recurent, înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 11 octombrie 2017, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, intimatul B. a solicitat să se ia act că își însușește recursul declarat de recurentul A., însă, pentru considerentele deja expuse la pct. 3, o astfel de cerere este inadmisibilă, dat fiind faptul că recurentul A. nu a avut mandat de reprezentare și nu a formulat cererea și în numele intimatului B., pentru ca acesta să își poată însuși ulterior calea de atac declarată și în numele său.

Faptul că recurentul A. nu a avut mandat de la intimații din cererea de revizuire, pentru a declara prezentul recurs, rezultă chiar din formularea acestei cereri, în care se menționează cu privire la ceilalți co-reclamanți „în măsura în care aceștia vor înțelege să ratifice personal calea de atac”.

În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, așa cum deja s-a reținut la pct. 5, fundamentul juridic al acordării acestora, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentat de culpa procesuală.

Criteriile stabile de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. impun o corelație între elementele de complexitate ale speței, volumul muncii îndeplinite de apărător și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat.

În speță, onorariul solicitat de avocatul intimatei SC K. SA Tulcea, în sumă de 35.849 lei, nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, dat fiind că, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-o cale extraordinară de atac de retractare, care nu a implicat formularea de apărări pe fondul pricinii, element care nu justifică acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, ci justifică reducerea acestora la 4.500 lei.

Sursa informației: www.scj.ro.