Recurs nefondat. Sancţiunea tardivităţii invocării excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată (NCPC, VCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 3368/2018

NCPC: art. 22, art. 61 alin. (1), art. 115, art. 181, art. 282^1, art. 304 pct. 9, art. 312; VCPP: art. 22

Recursul reclamantei S.C. A. S.A. este nefondat.

Recurenta indică art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arată că instanța de fond a pronunțat o sentință cu încălcarea dispozițiilor art. 22 din vechiul C. proc. pen. deoarece în conformitate cu decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 prejudiciul rezultă în totalitate din activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților iar nu ca urmare a culpei reclamantei care nu ar fi depus diligența pentru recuperarea creanței deținute în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 292/2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2008 prin urmare, prejudiciul este reprezentat de valoarea de achiziție a bunului.

Critica este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 22 din vechiul C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Consecința reglementării acestui principiu este aceea că instanța civilă urmează să judece doar întinderea prejudiciului, celelalte elemente ale răspunderii patrimoniale și anume: fapta, autorul prejudiciului și vinovăția fiind deja stabilite prin hotărârea penală, aceasta având autoritate de lucru judecat sub aspectele menționate. Contrar susținerilor recurentei, prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 nu s-a statuat că prejudiciul este reprezentat de valoarea de achiziție a bunului, instanța penală nejudecând acțiunea civilă în cadrul procesului penal.

Printr-o altă critică se arată că instanța de apel, în mod greșit a apreciat momentul de la care începe cursul prescripției extinctive, acesta curgând de la data pronunțării deciziei penale nr. 237/24.02.2015 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, moment la care s-au cunoscut cu certitudine persoanele vinovate de producerea prejudiciului.

Înalta Curte, observă că acțiunea care formează obiectul dosarului de față a fost promovată în anul 2010. Întrucât analiza momentului începerii curgerii termenului de prescripție nu se poate realiza decât raportat la data introducerii acțiunii, în mod corect instanța de apel a reținut acest moment iar nu data pronunțării deciziei penale nr. 237/24.02.2015 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012.

Recursul recurentului-pârât B. este, de asemenea, nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate este reprezentat de art. 304 pct. 5 cu trimitere la art. 181 și 282^1 C. proc. civ., recurentul criticând faptul că instanța de apel, prin recalificarea căii de atac din recurs în apel, a încălcat normele de procedură ce sancționează cu nulitatea hotărârea pronunțată de un complet nelegal constituit.

Critica este nefondată. Prin încheierea din 8 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova s-au reținut în mod corect considerentele pentru care a fost recalificată calea de atac din recurs în apel și anume: reclamanta a majorat câtimea pretențiilor la valoarea de 836.570 RON ceea ce atrage incidența art. 282^1 C. proc. civ. conform căruia sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile a căror valoare depășește 100.000 RON, cum este și litigiul de față. De asemenea, s-a reținut corect că art. 181 C. proc. civ. vizează doar competența materială a primei instanțe nu și valoarea litigiului în raport de care se stabilește calea de atac, a apelului sau după caz, a recursului.

Printr-o altă critică se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat pe toate excepțiile invocate și totodată a dat ceea ce nu s-a cerut, sens în care se arată că greșit a fost aplicată sancțiunea tardivității invocării excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Nici această critică nu este fondată. Din actele dosarului rezultă că excepțiile au fost invocate cu nerespectarea art. 115 C. proc. civ. motiv pentru care au fost respinse ca tardiv formulate, sancțiune ce intervine în temeiul legii pentru nesocotirea acestor dispoziții.

Nefondată este și critica prin care recurentul susține că primele două instanțe au respins în mod nelegal excepția prescripției extinctive apreciind fără temei faptul că punerea în funcțiune a utilajului s-ar fi făcut la 12 decembrie 2007 și că de atunci ar trebui calculat termenul de 3 ani, în condițiile în care contractul s-a perfectat anterior, în luna septembrie iar plata s-a făcut în luna octombrie 2007. Apreciază recurentul că momentul real al nașterii dreptului material la acțiune s-a născut cel târziu la data efectuării ultimei plăți a utilajului adică 26 octombrie 2007.

Înalta Curte reține că, momentul efectuării plății nu reprezintă un moment la care să fie sesizat prejudiciul în situația achiziției unui echipament. Acest moment este reprezentat de punerea în funcțiune a acestuia, situație în care se poate constata respectarea condițiilor comerciale agreate, astfel cum s-a întâmplat și în cauză când, în loc de un produs nou, s-a constatat că a fost livrat un produs folosit. Ca atare, prejudiciul a fost constatat la acest moment iar nu la momentul efectuării plății, cum greșit afirmă recurentul.

Referitor la fondul pretențiilor, recurentul arată că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală obligându-l în solidar cu ceilalți pârâți la plata sumei de 171723,71 RON cu titlu de prejudiciu. Susține recurentul că utilajul a fost folosit efectiv în producție și că din prejudiciu trebuia să fie dedusă valoarea uzurii dar și suma plătită cu titlu de TVA. Prejudiciul stabilit de instanțe este eronat în opinia recurentului deoarece din întreaga sumă de 836.570 RON au fost deduse doar valoarea de 588.688 RON și amortizarea de 76.158,29 RON omițându-se prețul de 16900 RON încasat din valorificarea utilajului în procedura insolvenței și în special TVA-ul de 136.570 RON acesta din urmă fiind dedus fiscal de societate. În continuarea susținerilor se face referire amplă la procedura de achiziție a utilajului și la actele normative interne care au guvernat această procedură precum și la atribuțiile recurentului privind această procedură, solicitându-se instanței de recurs analiza unor aspecte de fapt care au format obiectul litigiului penal soldat și cu condamnarea recurentului pentru abuz în serviciu.

Criticile sunt nefondate. Înalta Curte reține că, pe de o parte determinarea valorii prejudiciului este o chestiune de analiză a probelor care nu intră în atribuțiile instanței de recurs întrucât nu este o chestiune de legalitate iar, pe de altă parte, vinovăția recurenților persoane fizice a fost stabilită prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, prin urmare acest aspect nu mai poate fi analizat.

Recursurile pârâților C. și D. sunt nefondate.

Înalta Curte, cu titlu prealabil reține că, întrucât recurenții, deși au formulat distinct cererile de recurs, acestea sunt identice sub aspectul conținutului, criticile formulate vor fi analizate în comun.

Recurenții au criticat motivarea instanței de apel cu privire la soluția de respingere a apelului împotriva încheierii de ședință din 11.11.2015 prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de chemare în garanție arătându-se că instanța a făcut confuzie între primul termen de judecată și prima zi de înfățișare, soluția instanței fiind lapidară și contradictorie.

Critica este nefondată. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că în mod corect a fost aplicat art. 61 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestui text de lege, cererea de chemare în garanție se depune o dată cu întâmpinarea iar când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare. În cauză cererea de chemare în garanție nu a fost formulată în cuprinsul unei întâmpinări ci la o dată ulterioară, după momentul primei zi de înfățișare. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a analizat și a stabilit prima zi de înfățișare prin raportare la termenele de judecată acordate în dosar reținând că momentul depunerii cererii de chemare în garanție este ulterior primei zi de înfățișare.

Referitor la excepția inadmisibilității, recurenții au arătat că instanța de apel a reținut aspecte contradictorii care intră în conflict cu modul de soluționare a celeilalte excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale. Recurenții au criticat și argumentul reținut de instanța de apel conform căruia, în condițiile în care pârâții, la momentul introducerii cererii nu mai aveau calitatea de directori, nu se mai poate invoca excepția inadmisibilității acțiunii, ceea ce ar trebui, în opinia recurentului să conducă la admiterea excepției lipsei calității procesuale. Recurenții au mai arătat că este greșită reținerea de către instanța de apel a faptului că excepția inadmisibilității nu ar fi de ordine publică și că instanța de apel nu a avut în vedere toate argumentele invocate prin cererea de apel cu referire la nepronunțarea instanței de fond asupra excepției inadmisibilității, la depășirea de către reclamantă a termenului în care putea să precizeze acțiunea, la faptul că nu au fost respectate prevederile statutare pentru promovarea acțiunii.

Înalta Curte, reține că analiza acestor excepții trebuie să se facă prin raportare la efectele obligatorii ale deciziei penale nr. 237/24.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 sub aspectul reținerii calității procesuale pasive a recurenților-pârâți dar și sub aspectul admisibilității acțiunii civile care decurge dintr-o acțiune penală.

Astfel cum s-a mai reținut anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din vechiul C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, ca atare, atât calitatea procesuală cât și admisibilitatea acțiunii sunt chestiuni care nu mai ot fi puse în discuție.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenții au susținut că motivarea instanței de apel se întemeiază doar pe aprecierile făcute de către instanța de fond, fără să aibă în vedere probele administrate și argumentele recurentului, termenul de prescripție calculându-se de la data semnării contractului respectiv 7.09.2007 sau data recepției utilajului respectiv 2.10.2007 sau data plății respectiv 31.10.2007 iar nu de la data punerii în funcțiune a utilajului (12.12.2007).

Și această critică este nefondată aceasta fiind analizată în cadrul considerentelor referitoare la recursul formulat de B.

Referitor la excepția lipsei obiectului cererii, recurenții au solicitat a fi admisă pe motivul că nu există vreun titlu de creanță pe numele acestuia, din actele contabile rezultând că singurul debitor era S.C. G. S.R.L.

Contrar susținerilor recurenților obligarea acestora la acoperirea prejudiciului este o consecință a stabilirii existenței vinovăției în persoana recurenților-pârâți prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, pentru atragerea răspunderii pe latura civilă nefiind necesar un titlu de creanță anterior, acesta obținându-se în urma soluționării litigiului civil.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenții arată că, pentru a putea motiva respingerea acestei excepții, instanța de apel se folosește de argumente ce depășesc cadrul procesual stabilit de instanța de fond, aceasta dând relevanță deciziei penale dar intrând totodată în contradicție cu motivarea de la excepția inadmisibilității. Totodată se susține că instanța de apel nu a făcut referire la toate motivele invocate de acesta fapt ce conduce la concluzia că motivul respingerii acestei excepții este neîntemeiat, decizia penală neputând fi invocată atâta timp cât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este Legea nr. 31/1990.

Nici aceste critici nu sunt fondate întrucât calitatea procesuală pasivă este stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012.

Cu privire la fondul cauzei, recurenții au susținut că instanța de apel a reținut greșit că aceștia au motivat că instanța de fond nu a scăzut amortizarea utilajului și valoarea obținută din valorificarea utilajului. Se mai arată că instanța de apel nu a avut în vedere sentința nr. 113/2016, lipsa culpei recurentului, motivarea cu privire la faptele ilicite reținute în sarcina sa fiind sumară, culpa aparținând celor implicați în achiziția utilajului, reclamanta refuzând să depună documentele solicitate de experți.

Înalta Curte, reține că verificarea modului de stabilire a cuantumului prejudiciului implică analizarea probelor ceea ce excede atribuțiilor instanței de recurs care este investită de lege doar cu analiza legalității deciziei atacate iar nu și cu temeinicia acesteia, prin urmare nu poate primi aceste critici.

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., raportat la considerentele reținute, va respinge excepția nulității recursului recurentei-reclamante S.C. A. S.A invocată de recurentul-pârât B. și totodată, va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și de recurenții-pârâți B., C. și D. împotriva deciziei nr. 786/2017 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.