Recurs în casație. Competența instanței de recurs în casație. Examinarea cauzei numai în limitele motivelor de casare (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 434/RC/2017

NCP: art. 66 lit. a), b), art. 75, art. 91, art. 92, art. 93, art. 96; NCPP: art. 32, art. 188, art. 275 alin. (2), art. 386, art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 397 alin. (1)-(3), art. 396, art. 438 alin. (1), art. 442, art. 448 alin. (2)

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare jude­cătorească nesatisfăcătoare.

Așadar, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casație.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se arată că partea civilă poate formula cerere de recurs în casație în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latură civilă.

Conform art. 448 alin. (2) C. proc. pen., dacă recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în condițiile alin. (1) pct. 2 lit. b).

Din cuprinsul motivelor de recurs în casație, subscrise de recurentul parte civilă C. cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta a invocat soluționarea nelegală a laturii penale cu consecințe asupra dezlegării date acțiunii sale civile, în esență, arătând că circumstanța atenuantă a provocării reținută de instanța de apel în favoarea inculpatului a determinat soluționarea nelegală a acțiunii sale civile prin admiterea, în parte, a despăgubirilor civile solicitate. Mai mult, a menționat apărarea recurentului, circumstanța atenuantă a provocării nu putea fi reținută din moment ce inculpatul a fost judecat în procedura recunoașterii învinuirii, ceea ce presupunea menținerea situației de fapt reținute în rechizitoriu, și a avut drept consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special de 3 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că aceste critici se circumscriu numai în aparență cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța de apel se situează în limitele legale prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat, respectiv tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, limitele de pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare prevăzute pentru infracțiunea de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., au fost reduse ca efect al tentativei, circumstanței atenuante a provocării și aplicării procedurii recunoașterii învinuirii, a căror incidență a fost stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, așa încât pedeapsa aplicată de curtea de apel, de 3 ani închisoare, nu este nelegală.

După cum s-a menționat, instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs în casație incidența, în cauză, a circumstanței atenuante a provocării, respectarea dispozițiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice, îndeplinirea condițiilor pentru judecarea inculpatului în procedura recunoașterii învinuirii sau modul discreționar de soluționare a acțiunilor civile promovate în cauză. Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile recurentului nu se încadrează cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Raportat la motivele recursului în casație, Înalta Curte mai constată că aspectele menționate de partea civilă sunt critici care nu pot fi valorificate în contextul nici unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Deopotrivă, se remarcă faptul că, susținând nelegala reținere a provocării, recurentul parte civilă a solicitat o reapreciere a probelor administrate în cauză și stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanța de apel. O asemenea cerere excede competenței instanței de recurs în casație, prezenta calea extraordinară de atac fiind reglementată ca un remediu procesual prin care este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept. Nu constituie atributul instanței de recurs remedierea aprecierii probelor de către curtea de apel, atributul instanței de recurs fiind de a examina legalitatea deciziei pronunțate în apel în limita cazurilor de casație expres prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

De asemenea, este de notat că soluția prevăzută de art. 448 C. proc. pen. privind casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare de către instanța de apel implică cu necesitate constatarea incidenței unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prev. de art. 438 C. proc. pen. În acest sens sunt dispozițiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cu care instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) și cele ale art. 448 alin. (2) C. proc. pen. care fac trimitere la cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de partea civilă C. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 17 martie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației