[Rectificare] Aprobarea programelor de studii universitare de master acreditate şi a numărului maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2023-2024 (H.G. nr. 356/2023)
În M. Of. nr. 421 din data de 16 mai 2023 a fost publicată Rectificarea din 16 mai 2023 la anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 356/2023 privind aprobarea domeniilor și programelor de studii universitare de master acreditate și a numărului maxim de studenți ce pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 și 345 bis din 25 aprilie 2023.
Astfel, în cuprinsul anexei nr. 2 din H.G. nr. 356/2023 se face următoarea rectificare:
– la „4. Universitatea Româno-Americană din București”, la nr. crt. 8, în loc de:
„8 | Economie și afaceri internaționale | Afaceri internaționale* | București | română | IF | 120 | 150” |
Afaceri internaționale și antreprenoriat/International Business and Entrepreneurship* | București | engleză | IF | 120 | |||
Relații economice internaționale și diplomație economică/International economic relations and economic diplomacy* | București | engleză | IF | 120 |
se va citi:
„8 | Economie și afaceri internaționale | Afaceri internaționale* | București | română | IF | 120 | 150” |
Afaceri internaționale și antreprenoriat/International Business and Entrepreneurship* | București | engleză | IF | 120 | |||
Relații economice internaționale și diplomație economică/International economic relations and economic diplomacy* | București | engleză | IF | 120 | |||
Relații economice internaționale și studii ale Uniunii Europene/International Economic Relations & European Union Studies* | București | engleză | IF | 120 |
Actul publicat în Monitorul Oficial |
Preambul | Sumar |
Hotărârea Guvernului (H.G.) nr. 356/2023 privind aprobarea domeniilor și programelor de studii universitare de master acreditate și a numărului maxim de studenți ce pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024 (M. Of. nr. 345 bis din 25 aprilie 2023) |
În temeiul:
– art. 108 din Constituția României, republicată;
– art. 138 alin. (5), art. 148 alin. (4) și art. 155 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011. |
Se aprobă domeniile și programele de studii universitare de master acreditate și a numărului maxim de studenți ce pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024. |
În M. Of. nr. 345 bis din data de 25 aprilie 2023 s-a publicat Hotărârea Guvernului (H.G.) nr. 356/2023 privind aprobarea domeniilor și programelor de studii universitare de master acreditate și a numărului maxim de studenți ce pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024.
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale hotărârii:
Art. 1
Se aprobă domeniile și programele de studii universitare de master, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat, prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2
Se aprobă domeniile și programele de studii universitare de master, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3
(1) Instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate nu organizează admitere pentru anul I de studii la programele de studii universitare care intră în lichidare începând cu anul universitar 2023-2024.
(2) Instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate vor asigura școlarizarea studenților deja înmatriculați la programele intrate în lichidare.
(3) Instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate nu vor înmatricula noi studenți, indiferent de modalitatea de înmatriculare, respectiv prin transfer, continuare de studii etc., la programele de studii intrate în lichidare.
Art. 4
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ANEXA nr. 1 Domeniile și programele de studii universitare de master, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat
ANEXA nr. 2 Domeniile și programele de studii universitare de master, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, în cadrul instituțiilor de învățământ superior particulare acreditate