Raţiunea mandatului european de arestare. Necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 159/2020

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 86 alin. (1), art. 99 alin. (2) lit. c), art. 104 alin. (4); NCP: art. 5 alin. (1), art. 77 lit. a), art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b); NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (republicată), mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, acesta reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

Din actele dosarului rezultă că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare la data de 19.11.2019, de către judecătorul din cadrul Tribunalului Penal 7 din Bilbao – Spania, urmare punerii în executare a Sentinței penale nr. 1395/17 din data de 19.05.2017 (definitivă), prin care sus-numitului a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de intrare prin efracție și furt prevăzută de art. 237 din C. pen. spaniol.

La data de 20.12.2019, judecătorul fondului a comunicat persoanei solicitate mandatul european de arestare, care ocazie cu care aceasta a învederat că nu consimte la predarea sa către autoritățile spaniole deoarece este cetățean român, are familia în România și dorește să execute pedeapsa închisorii de 15 luni pe teritoriul României.

În acord cu instanța de fond Înalta Curte constată că, sub aspectul condițiilor de formă, mandatul european de arestare dispus la data de 19.11.2019 de către judecătorul din cadrul Tribunalului Penal 7 din Bilbao – Spania față de persoana solicitată A. cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Totodată infracțiunea pentru care a fost condamnată persoana solicitată intrare prin efracție și furt prev. și ped. de art. 237 din C. pen. spaniol, este incriminată și de legea penală română, respectiv infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. și cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani).Totodată persoana solicitată A. a invocat motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c), din Legea nr. 302/2004.

Parchetul a apreciat că, în speța de față nu ar fi incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, pe considerentul că acest refuz de executare a mandatului european este unul opțional și nu obligatoriu, iar în raport cu circumstanțele persoanei solicitate (cu mai multe condamnări) instanța de fond ar fi trebuit să acorde ajutorul cuvenit autorităților spaniole în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, „(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Contrar susținerilor Parchetului, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond constată că dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, sunt incidente în speță, fiind îndeplinite condițiile de refuz opțional.

Astfel, din analiza dosarului Înalta Curte constată că persoana solicitată A. este cetățean român, este căsătorit, locuiește cu familia sa pe teritoriul României, a refuzat să fie predat autorităților spaniole și în raport și cu durata pedepsei de 15 luni închisoare care a fundamentat emiterea mandatului european, opțiunea instanței de a refuza executarea mandatului european este în acord cu dispozițiile legale mai sus citate.

În această situație Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 99, alin. (3) – (4) din aceeași lege, potrivit cu care:

(3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate.

Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

Împrejurarea că autoritățile spaniole nu s-au conformat solicitărilor Curții de Apel Constanța și nu au transmis informațiile solicitate nu conduce la ideea că hotărârea pronunțată este nelegală.

Contrar susținerilor Ministerului Public, termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, nu este un termen de recomandare ci un termen de decădere.

Că este așa o spun chiar prevederile mai sus citate potrivit cu care: autoritatea judiciară de emitere transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul de 20 de zile să fie unul de recomandare nu ar fi impus statului solicitant să se conformeze de la data primei solicitări, într-un termen ce nu poate depăși 20 de zile, având în vedere că procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 este una de urgență.

Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel Constanța s-a conformat dispozițiilor legi și a făcut suficiente diligențe solicitând autorităților spaniole încă din data de 08.01.2020 (cu revenire la datele de 14.01.2020 și 20.01.2020), să înainteze copie certificată a hotărârii de condamnare în vederea recunoașterii și executării pe teritoriul României a pedepsei închisorii de 15 luni.

Referitor la revocarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate A., Înalta Curte constă că, în mod corect, în instanța de fond a dispus punerea acesteia în libertate, întrucât arestarea preventivă fusese dispusă în vederea predării, iar prin hotărârea pronunțată instanța a refuzat executarea mandatului european de arestare și predarea acesteia către autoritățile judiciare spaniole.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază sentința contestată ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Sentinței penale nr. 14/P din data de 04 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.