Răspunderea civilă delictuală. Plata cheltuielilor de judecată. Neîndeplinirea în termen a actului procedural (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1454/2017

CPP: art. 193 alin. (5); NCPP: art. 276 alin. (5); NCPC: art. 101, art. 103 alin. (1), art. 301, art. 485 alin. (1); O.U.G. nr. 80/2013: art. 31 alin. (4), art. 34 alin. (1); Legea nr. 134/2010: art. 24

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 732 din 30 martie 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 370 din 15 aprilie 2016 a Tribunalului Buzău, secția civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Teleorman, SC B. SA și SC C. SRL.

S-a constatat că prin cererea de apel s-a solicitat de către apelantă schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii pentru toate capetele de cerere și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea Dosarului penal nr. x/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, precum și din Dosarul nr. y/98/RJ/2006 al Tribunalului Teleorman, cheltuieli estimate la 60.000 lei, precum și la plata cheltuielilor cu înmormântarea soțului său, în cuantum de 25.000 lei și a cheltuielilor medicale în sumă de 15.000 lei.

Din cuprinsul motivelor de apel și din susținerile orale a rezultat că apelanta a încercat să acrediteze ideea că a fost achitată pentru inexistența faptelor penale și că nu a fost reținută nicio culpă în sarcina sa, în opinia sa, culpa pentru declanșarea procedurilor judiciare aparținând exclusiv pârâtelor, reproșând, totodată, instanței de fond că nu a tratat separat fiecare capăt de cerere, deși temeiurile acestora sunt diferite.

Curtea de apel a constatat că aceste susțineri nu pot fi primite, instanța de fond reținând corect că toate pretențiile reclamantei au același izvor și același temei juridic, care nu constă nicidecum în inexistența faptelor penale, temeiul achitării fiind altul, apreciindu-se de instanța penala că fapta inculpatei de a nu-și onora obligațiile comerciale excede ilicitului penal, dar constituie un litigiu comercial.

S-a observat că a reținut corect instanța de fond ca nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtelor, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege, și anume existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între acestea, existența vinovăției celui care a determinat prejudiciul.

Este adevărat că acțiunea penală împotriva reclamantei a pornit din oficiu, dar în urma sesizărilor formulate de cele două societăți pârâte, însă a fost găsit relevant faptul că aceste demersuri nu au fost abuzive, lipsite de orice suport, după cum a susținut reclamanta, cele două societăți formulând plângere penală împotriva acesteia în condițiile în care, cu ocazia derulării relațiilor contractuale existente între acestea și societățile al căror administrator era reclamanta, nu au fost achitate sumele datorate, iar reclamanta a garantat achitarea debitelor prin CEC-uri fără acoperire, fapte care, la un moment dat au fost apreciate de instanțe ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

De altfel, la momentul sesizării organelor de urmărire penală, ambele societăți pârâte în prezenta cauză aveau de recuperat sume de bani de la societățile administrate de reclamantă, ulterior debitul existent față de SC C. SRL fiind achitat, împrejurare în care această societate a comunicat faptul că și-a recuperat prejudiciul, iar debitul deținut față de SC B. SA nefiind achitat, însă în apel și, respectiv, recurs instanțele penale au apreciat că este vorba de un litigiu civil și nu penal, în primul rând determinat de modul defectuos în care cele două firme au ținut contabilitatea.

Sub acest aspect, a subliniat instanța de fond, că a aprecia că cele două societăți se fac culpabile de derularea cercetării penale a reclamantei, ar echivala cu îngrădirea dreptului for constituțional de a formula o plângere penală împotriva unui partener de afaceri care nu a înțeles să-și achite debitele și care a garantat respectivele debite cu CEC-uri fără acoperire, deși cunoștea că nu dispune de sumele ce urmau a fi achitate.

Nu s-au contestat în cauză durata mare a procesului penal și nici faptul că reclamanta a suportat cheltuieli de judecată consistente, constând în onorariile apărătorilor, cheltuieli de transport, onorariile experților, însă corect a reținut instanța de fond că aceste cheltuieli nu pot fi puse în sarcina pârâților, având în vedere modul de derulare al faptelor și mai ales împrejurarea că însăși reclamanta, prin modul deficitar de derulare al activității firmelor administrate de aceasta, a fost cea care a determinat declanșarea urmăririi penale, urmată de trimiterea în judecată, cercetarea acesteia și, în final, achitarea apreciindu-se că acțiunea sa nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, ci este un litigiu civil.

În plus, s-a reținut că durata mare în care a fost soluționat dosarul a fost determinată de natura și complexitatea cauzei, de necesitatea administrării unui material probator vast, în cauză fiind efectuate trei expertize judiciare, inculpata beneficiind de un expert parte, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil.

Curtea de apel a constatat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtelor nici pentru celelalte cereri ale reclamantei, având ca obiect cheltuielile medicale și cheltuielile cu înmormântarea soțului, neputând fi stabilită o legătură de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și un prejudiciu.

Astfel, în ceea ce privește cheltuielile medicale, din probatoriile administrate a rezultat că problemele de sănătate ale reclamantei sunt anterioare dosarului penal, după cum nici agravarea stării sale de sănătate nu a avut drept cauză determinantă existența acestui proces penal, reținând instanța de fond că reclamanta a fost înscrisă în evidențele cabinetului medical de familie încă din anul 2001 cu probleme de sănătate, fără ca reclamanta să facă dovada că după începerea procedurilor de urmărire penală și cercetare judecătorească starea sa de sănătate s-a depreciat pe fondul stresului determinat de aceste proceduri.

A fost constatată nefondată și ultima critică referitoare anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect renta viageră, stabilindu-se corect că renta viageră lunară de 2.000 RON este o prestație succesivă, taxa de timbru fiind calculată la valoare, fiind un capăt de cerere distinct, potrivit art. 31 alin. (4) și art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din 25 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a dispus îndreptarea din oficiu a deciziei având ca obiect apelul reclamantei, în sensul că hotărârea pronunțată este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare și nu definitivă, cum din eroare s-a menționat.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, casarea, în parte, a hotărârii atacate și a sentinței tribunalului și, pe fond, admiterea în parte a acțiunii, în ceea ce privește capătul de cerere privind plata sumei de 60.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A arătat, în esență, că ambele instanțe au apreciat în mod greșit că temeiul juridic al cererii este răspunderea civilă delictuală, tăcând astfel o apreciere eronată a obiectului cauzei. A precizat că în cererile formulate și în notele de concluzii și-a întemeiat capătul de cerere privind plata sumei de 60.000 RON pe art. 276 alin. (5) din noul C. proc. pen. și art. 193 alin. (5) din vechiul C. proc. pen. A menționat astfel că în cauza penală a efectuat mai multe cheltuieli (onorarii avocat, onorarii expertiză și cheltuieli de transport), iar prin cererea ce face obiectul prezentului dosar a solicitat ca acestea să-i fie achitate de părțile care au formulat plângerile penale în solidar cu Statul Român, care a întocmit rechizitoriul în urma căruia a fost trimisă în judecată, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a achitat-o.

Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de casare, constată că recursul este tardiv declarat.

Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflată la Dosarul nr. x/114/2015 al Curții de Apel Ploiești, secția l civilă, decizia atacată, cu mențiunea definitivă, a fost comunicată recurentei-reclamante la 22 mai 2017, prin afișare, iar recursul a fost trimis prin mail la 20 iunie 2017, ora 4:33 PM și înregistrat la curtea de apel la 21 iunie 2017.

În speță se observă, că în raport de data înregistrării inițiale a dosarului pe rolul instanțelor „judecătorești, respectiv 6 septembrie 2012, potrivit fișei ECRIS, cauzei îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Se reține că termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.

Or, în speță, recursul a fost depus prin intermediul poștei electronice la data de 20 iunie 2017, ora 4:33 PM și înregistrat la curtea de apel la 21 iunie 2017, după expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. și care se împlinea la 7 iunie 2017.

Nu pot fi reținute astfel susținerile recurentei din notele de concluzii referitoare la respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) din noul C. proc. civ. pentru exercitarea căii de atac, în condițiile în care speței îi sunt incidente dispozițiile legii procesuale din 1865.

Relevante în acest sens sunt normele tranzitorii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Totodată nu prezintă relevanță aspectul că decizia pronunțată în apel, cu mențiunea definitivă a fost îndreptată prin încheierea din 25 mai 2017, care a fost comunicată reclamantei la 20 iunie 2017.

Potrivit principiului legalității care guvernează căile de atac, împotriva unei hotărâri judecătorești pot fi exercitate doar căile de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, mențiunile inexacte sau omisiunile referitoare la căile de atac din cuprinsul hotărârilor neputând schimba acest aspect.

Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.

Sursa informației: www.scj.ro.