Răspunderea disciplinară a procurorului. Absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei sau a parchetului (NCPC, Legea nr. 303/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 31/2018

L. nr. 303/2004: art. 49 alin. (7), art. 62, art. 99 lit. k); NCPC: art. 496

Referitor la fapta prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, republicată, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței sau a parchetului”.

În ceea ce privește existența elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt contrazise de actele și lucrările dosarului.

Din interpretarea gramaticală și logică a textului legal în discuție, rezultă că legiuitorul nu a înțeles să incrimineze doar absențele consecutive sau acea conduită care să fie specifică magistratului, raportat la o anume frecvență sau un număr de acte materiale, cum propune recurentul.

În condițiile în care, în speță, este pe deplin stabilit că recurentul procuror A. nu numai că a absentat de la serviciu de mai multe ori, respectiv în zilele de 1 aprilie 2015, 30 aprilie 2015 și 3 martie 2016, dar, de fiecare dată, nici nu a anunțat conducerea unității și nici nu a răspuns la telefon, se constată caracterul eronat al susținerii din recurs, în sensul că nu este întrunită situația premisă referitoare la caracterul repetat, ce ține de latura obiectivă a acestei abateri.

Relevant din perspectiva examinată este și faptul că magistratul nu neagă săvârșirea faptei în materialitatea sa.

Și sub aspectul laturii subiective, trebuie reținută vinovăția pârâtului procuror, deoarece acesta cunoștea că are obligația de a se prezenta la unitatea de parchet, nejustificând în niciun mod lipsa de la serviciu și, chiar dacă nu a urmărit să afecteze activitatea instituției, a avut reprezentarea faptului că acest comportament este inadecvat și neconform regulilor de disciplină a muncii.

Înalta Curte constată că motivele pentru care recurentul s-a considerat îndreptățit să absenteze de la serviciu, incluzând cele fundamentate pe dispozițiile Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor și Regulamentului privind modul de desfășurarea a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor sau pe propriile opinii privind caracterul mai relaxat al activității în zilele în care a absentat, nu au relevanța ce li se atribuie prin criticile aduse, acestea fiind inapte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară

Lipsa de fundament a susținerilor recurentului este relevată de faptul că deși magistratul afirmă că avea de recuperat mai multe zile din concediul de odihnă, acesta nu a demonstrat o minimă diligență în a anunța conducerea unității de parchet despre o eventuală imposibilitate de a se prezenta, nu a probat credibil respectiva imposibilitate și nu a făcut dovada că pentru acele zile i se aprobase efectuarea concediului de odihnă.

Tot lipsit de relevanță din perspectiva examinată este și faptul că recurentului i s-au reținut din indemnizație sumele corespunzătoare perioadelor în care a lipsit, întrucât aceste rețineri nu au avut caracterul unei sancțiuni pecuniare, ci au fost impuse de reducerea timpului efectiv lucrat de către procuror, față de totalul de opt ore pe zi, în raport cu care se calculează indemnizația integrală.

Ca atare, cu just temei, s-a reținut de către instanța de disciplină întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Referitor la fapta prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, legiuitorul a stabilit că „nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constituie abatere disciplinară.

Aceste dispoziții se completează cu ale art. 62 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora:

„procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic”.

De asemenea, potrivit art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii „Judecătorii și procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu”.

Raportat la dispozițiile legale citate, se constată că, în speță, programarea dispusă de conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni privind asigurarea serviciului pe unitate/instanță constituie o decizie cu caracter administrativ, dată în conformitate cu dispozițiile legale și regulamentare care îi conferă prim-procurorului atribuții de organizare a activității parchetului.

Instanța de disciplină a dedus în mod just, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, că această nesocotire a obligațiilor s-a concretizat în lipsa nejustificată de la serviciu a magistratului, în intervalul 800 – 1230, în data de 15 decembrie 2015, când era programat de serviciu pe unitate și când un petent sosit la sediul unității de parchet la ora 9:45 a fost nevoit să aștepte până la ora 12:30 sosirea procurorului, pentru a i se da curs cererii de prelungire a dreptului de a conduce, în cadrul dosarului în care era cercetat, aflat spre soluționare la acesta.

De asemenea, sustragerea recurentului de la îndeplinirea atribuțiilor stabilite de conducerea unității de parchet în aplicarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor s-a manifestat și în data de 21 decembrie 2015, când era planificat să asigure serviciul de permanență în cazul judecării măsurilor preventive la Judecătoria Urziceni și când acesta s-a prezentat la unitatea de parchet abia la ora 12:20, astfel încât, pentru participarea la judecarea unui dosar aflat pe rolul instanței menționate, având ca obiect verificare măsuri preventive, s-a impus desemnarea intempestivă a unui alt procuror, care nu avea suficient timp pentru a studia în profunzime dosarul.

Conduita culpabilă a recurentului, care a fost sancționată în contextul acestei abateri disciplinare, este obiectivată și de încălcarea obligațiilor impuse de prevederile art. 97 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, conform cărora procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii au următoarele atribuții: lit. g) „participă la judecarea cauzelor penale și civile, potrivit legii; lit. 1) exercită orice alte atribuții prevăzute de lege și regulamente sau stabilite de procurorul ierarhic superior”, precum și de dispozițiile art. 200 din același regulament, care stipulează:

„Programul administrativ de lucru al parchetelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână și se desfășoară în intervalul orar 8:00 – 16:00. În cazul procurorilor, programul începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie, de regulă, la ora 16:00. Aceștia sunt însă obligați să fie prezenți la ora stabilită pentru îndeplinirea activităților în care sunt planificați ori pe care și le-au stabilit sau care impun prezența lor, ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare, ori pentru ședințele de judecată în care au fost desemnați. Programarea în ședințele de judecată a procurorilor se face în raport cu nevoile instanței și ale parchetului, asigurându-se acestora și timpul necesar pregătirii profesionale”.

Semnificativă este, în contextul examinat, lipsa de suport rezonabil a argumentelor invocate de recurent pentru care acesta consideră că nu-i poate fi atrasă răspunderea disciplinară pentru această abatere, fără a justifica propriu-zis, în mod credibil, nerespectarea planificărilor de serviciu, omisiunea informării conducerii instanței asupra acestui aspect sau cauzele pentru care nu a putut fi contactat.

Astfel, în considerarea caracterului personal și imperativ al sarcinilor de serviciu stabilite în sarcina procurorului recurent și în condițiile în care acesta nu a anunțat și nu a probat o imposibilitate obiectivă de prezentare la parchet/instanță în cadrul intervalului orar legal impus, nu se poate reține că, în temeiul principiului bunei-credințe, la data de 15 decembrie 2015, colegii procurori ar fi avut îndatorirea să înregistreze și să soluționeze solicitarea petentului până la sosirea sa sau că, la data de 21 decembrie 2015, în temeiul unor aprecieri pur subiective privind lipsa dosarelor de pe rolul judecătoriei, nu trebuia să se prezinte la instanță, deși era planificat în acest sens.

Ca atare, se impune a se considera că fapta în discuție, sub aspectul laturii obiective, întrunește cerințele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menționat.

Nici în privința concluziei existenței laturii subiective, criticile recurentului nu sunt fondate.

Semnificativ în contextul examinat este, în primul rând, faptul că, deși cunoștea sau trebuia să cunoască obligațiile ce-i reveneau potrivit planificării întocmite, nici în acest caz, magistratul nu a demonstrat o minimă diligență în a anunța conducerea parchetului despre o eventuală întârziere sau imposibilitate de a se prezenta la parchet/instanță unde era programat pentru îndeplinirea anumitor îndatoriri de serviciu.

Ca atare, și în ceea ce privește latura subiectivă, se constată că secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut corect vinovăția recurentului pârât, fiind dovedită existența elementului intențional, volitiv, de natură a atrage răspunderea disciplinară.

Consecința imediată și directă a acestei conduite, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în aceea că, prin comportamentul inadecvat și neconform regulilor care reglementează activitatea Ministerului Public, acesta a perturbat atât activitatea unității de parchet, cât și pe cea a instanței de judecată.

Aprecierile personale ale procurorului recurent, cu privire la lipsa urmărilor imediate ale conduitei sale sau a legăturii dintre faptă și rezultatul produs, sunt, pe de o parte, în contradicție cu susținerile explicite și concordante ale martorilor (procurori și grefieri) ascultați în cursul cercetării disciplinare.

Pe de altă parte, aceste aprecieri sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a procurorului derivă din exigența de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și în afara acestora, respectiva exigență fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective și nu pe baza evaluărilor personale.

Se constată, așadar, că faptele reproșate recurentului procuror intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. k) și m) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturilor de cauzalitate dintre faptele ilicite și rezultatele produse, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterile disciplinare prevăzute de textele legale menționate.

Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

Sursa informației: www.scj.ro.