Rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1126/2017

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 396 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 595 alin. (1), art. 598 alin. (1) lit. d); NCP: art. 4, art. 6, art. 41 – 42, art. 48, art. 52, art. 65, art. 67, art. 297

Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiunea/fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestatorul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, printre altele, astfel: – în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; – în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; – în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În final, în temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 6 (șase) ani și 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute: 10 (zece) ani și 4 (patru) luni închisoare în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 249/A din 8 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la inculpatul A., printre altele: – în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus, printre altele, conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. din infracțiunea prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplic art. 41 – 42 C. pen. din 1969 în două infracțiuni prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 și 36 C. pen. S-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 și 36 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; – în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 și 36 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin decizie cu pedepsele aplicate prin sentința atacată de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.; de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C.pen, astfel încât inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (șapte) ani și 2 (două) luni închisoare.

Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, la data de 8 iunie 2016, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. și a constatat că sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

În argumentarea deciziei la parag. 60 s-au reținut următoarele: „Curtea observă că practica judiciară s-a întemeiat pe dispozițiile art. 246 și art. 248 C. pen. din 1969, precum și pe cele ale art. 297 C. pen., care folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acțiunile sau omisiunile prin care se săvârșește această infracțiune. Chiar dacă, din punct de vedere practic, o astfel de enumerare limitativă nu este posibilă prin dispozițiile care incriminează abuzul în serviciu, având în vedere consecința pe care reglementarea unei atribuții de serviciu o are în materia incriminării penale a acestei fapte, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă”.

Curtea a constatat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

De asemenea, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 publicată în M. Of. nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Totodată, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins ca inadmisibile sesizările formulate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017 și de Tribunalul Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2017, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: „în interpretarea art. 4 C. pen., dacă intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 517 din 08 iulie 2016 (prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”), fiind dezincriminată fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îndeplinește prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situația în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă”, respectiv: „dacă, în conținutul sintagmei lege de dezincriminare sunt avute în vedere și situațiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituționale a dispozițiilor unei prescripții normative, cum este cazul în speță al art. 246 C. pen. din 1969, respectiv art. 297 C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,cu modificările și completările ulterioare”.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 246 C. pen. anterior, art. 297 C. pen., ci s-a statuat o interpretare a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos”, pentru ca textul de incriminare să corespundă exigențelor constituționale de claritate și previzibilitate a legii.

Astfel, din conținutul dispozițiilor anterior menționate rezultă că numai dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, nu și cele prin care instanța de contencios constituțional a înțeles să clarifice modalitatea în care trebuie interpretat un text de lege. De altfel, între o decizie a Curții Constituționale și o lege nu se poate realiza o echivalență, prin analogie sau prin asimilare, cu privire la momentul și consecințele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferența evidentă între cele două tipuri de acte, decizia Curții Constituționale neputând fi asimilată unei legi.

Contestatorul A. a solicitat admiterea contestației la executare susținând că, urmare a acestei decizii a intervenit dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte mai reține că potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. alin. (4) al aceluiași articol stipulează că deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Potrivit dispozițiilor anterior menționate, deciziile Curții Constituționale „au putere numai pentru viitor”, această regulă fiind dezvoltată de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, (Decizia nr. 146/2004, Decizia nr. 126/2016 reținându-se la parag. 25 din Decizia nr. 126/2016 „că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia – cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile – indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat – facta praeterita, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut”. La parag. 27 al aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut referitor la hotărârile definitive la data declarării neconstituționalității unei dispoziții legale, că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, așa încât incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

Prin urmare, cu atât mai mult nu poate avea efecte retroactive o decizie a Curții Constituționale prin care se dă o interpretare jurisdicțională unei dispoziții legale, chiar dacă aceasta este obligatorie pentru viitor, decizia Curții Constituționale neputând fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă, așa cum se reține și în opinia concordantă la Decizia Curții Constituționale nr. 126/2016.

De altfel, legiuitorul nici nu mai avea posibilitatea de a pune în acord dispozițiile art. 246 C. pen. anterior cu interpretarea dată acestui text legal prin Decizia nr. 405/2016 în 45 de zile de la publicarea acesteia, având în vedere că la data pronunțării deciziei menționate C. pen. din 1968 și, implicit, art. 246 C. pen. anterior, nu mai făcea parte din ordinea juridică, fiind abrogat prin Legea nr. 187/2012 și înlocuit de actualul C. pen., respectiv Legea nr. 286/2009.

Totodată, aplicarea dispozițiilor art. 595 C. proc. pen. raportat art. 4 și art. 6 C. pen., în ipoteza în care o normă de incriminare a fost declarată neconstituțională, față pasivitatea timp de 45 de zile a puterii legislative, ar echivala cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, o încălcare a principiului constituțional al separației puterilor în stat prin imixtiunea instanței în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Față de aceste considerente, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 513/PI din data de 19 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.