Punerea în aplicare a Instrucţiunilor pentru modificarea Instrucţiunilor privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale (OPCC nr. 1411/2018)

14 dec. 2018
Vizualizari: 543

Actul modificat

Actul modificator

Sumar

Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței (OPCC) nr. 724/2010

(M. Of. nr. 11 din 5 ianuarie 2011; cu modif. ult.)

Ordinul președintelui Consiliului Concurenței (OPCC) nr. 1411/2018 privind punerea în aplicare a Instrucțiunilor pentru modificarea Instrucțiunilor privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței (OPCC) nr. 724/2010 

(M. Of. nr. 1036 din 6 decembrie 2018)

 

modifică: pct. 1-2, pct. 4, pct. 6^1, pct. 10, pct. 12, pct. 20, pct. 22, pct. 32-33, pct. 34^1-36, pct. 38-41, pct. 49-51.

 

În M. Of. nr. 1036 din 06 decembrie 2018, s-a publicat Ordinul președintelui Consiliului Concurenței (OPCC) nr. 1411/2018 privind punerea în aplicare a Instrucțiunilor pentru modificarea Instrucțiunilor privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale, puse în aplicare prin OPCC nr. 724/2010.

Astfel, prin respectivul ordin se adoptă Instrucțiunile pentru modificarea Instrucțiunilor privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale, puse în aplicare prin OPCC nr. 724/2010.

De asemenea, se aduc unele modificări Instrucțiunilor privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (M. Of. nr. 11 din 5 ianuarie 2011; cu modif. ult.).

 

Una dintre cele mai importante modificări aduse respectivelor instrucțiuni se referă la decizia Consiliului Concurenței privind acceptarea angajamentelor. Astfel, aceasta poate fi adoptată pe o durată determinată, iar obligația întreprinderii de a respecta angajamentele încetează de drept la data expirării perioadei prevăzute în decizia privind acceptarea angajamentelor, dacă este stabilită o astfel de dată. Așadar, după expirarea perioadei de valabilitate a angajamentelor, întreprinderile sunt ținute să se abțină de la orice acțiuni care ar conduce la revenirea unor împrejurări similare celor care au stat la baza deschiderii investigației. Totodată, atunci când constată că angajamentele propuse nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 49 alin. (3) din lege, Consiliul Concurenței va informa în scris întreprinderea cu privire la motivele respingerii propunerii de angajamente și la continuarea procedurii de investigație.

 

Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse Instrucțiunilor privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale.

 

Pct. 1-2 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În vechea reglementare, pct. 1-2 prevedeau:

„1. Potrivit art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, Consiliul Concurenței acceptă angajamente în condițiile legii.

2. Prevederile art. 46^2 din lege asigură cadrul legal pentru adoptarea unei decizii prin care autoritatea de concurență conferă forță juridică obligatorie angajamentelor asumate de părți în vederea înlăturării situației care a condus la declanșarea investigației”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 1-2 se modifică și vor avea următorul conținut:

„1. Potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, Consiliul Concurenței acceptă angajamente în condițiile prevăzute de lege.

2. Prevederile art. 49 din lege asigură cadrul legal pentru adoptarea unei decizii prin care autoritatea de concurență conferă forță juridică obligatorie angajamentelor propuse de întreprinderi, în măsura în care acestea sunt suficiente pentru protecția concurenței și dacă îndeplinirea lor conduce la înlăturarea situației care a determinat declanșarea investigației”.

 

Pct. 4 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 4 prevedea:

„4. Procedura de angajamente prevăzută la art. 46^2 din lege se desfășoară în paralel cu procedura de investigație propriu-zisă, iar documentele întocmite sau comunicate în baza acesteia vor constitui obiectul unui dosar distinct de cel de investigație. Desfășurarea discuțiilor privind acceptarea de angajamente propuse de întreprinderi nu suspendă desfășurarea investigației. Cererile efectuate de întreprinderi sau alte documente din dosarul privind angajamentele nu pot fi folosite în cadrul investigației decât cu acordul expres al întreprinderii care a formulat cererea de angajamente”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 4 se modifică și va avea următorul conținut:

„4. Procedura de angajamente prevăzută la art. 49 din lege face parte din etapa de investigare, iar desfășurarea discuțiilor privind acceptarea de angajamente propuse de întreprinderi nu suspendă desfășurarea investigației. Cererile efectuate de întreprinderi sau alte documente furnizate în scopul procedurii privind angajamentele nu pot fi folosite în cadrul investigației decât cu acordul expres al întreprinderii care a formulat cererea de angajamente”.

 

Pct. 6^1 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 6^1 prevedea:

„6^1. Procedura de angajamente se aplică, de regulă, pentru încălcări mai puțin grave ale legii sau încălcări grave sub forma unor înțelegeri anticoncurențiale verticale, precum și în cazuri de abuz de poziție dominantă, atunci când este posibilă restabilirea rapidă a mediului concurențial normal. În categoria practicilor excluse de la procedura de angajamente sunt restricționările pe orizontală de tipul cartelurilor, care sunt interzise prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din lege și care nu sunt exceptate de prevederile art. 8 alin. (4) din lege.

Consiliul Concurenței nu va accepta angajamente în cazurile în care rezultă, pe baza probelor acumulate, existența unor acțiuni grave, de lungă durată, care au fost deja implementate și au produs o distorsionare substanțială a concurenței, distorsionare care ar fi imposibil de reparat prin intermediul angajamentelor”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 6^1 se modifică și va avea următorul conținut:

„6^1. Procedura de angajamente se aplică, de regulă, pentru încălcări mai puțin grave ale legii sau încălcări grave sub forma unor înțelegeri anticoncurențiale verticale, precum și în cazuri de abuz de poziție dominantă, atunci când este posibilă restabilirea rapidă a mediului concurențial normal. În categoria practicilor excluse de la procedura de angajamente sunt restricționările pe orizontală de tipul cartelurilor, care sunt interzise prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din lege și care nu sunt exceptate de prevederile art. 7 din lege. 

Consiliul Concurenței nu va accepta angajamente în cazurile în care rezultă, pe baza probelor acumulate, existența unor acțiuni grave, de lungă durată, care au fost deja implementate și au produs o distorsionare substanțială a concurenței, distorsionare care ar fi imposibil de reparat prin intermediul angajamentelor”.

 

Pct. 10 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 10 prevedea:

„10. Consiliul Concurenței nu va accepta angajamente în acele cazuri în care consideră, la aprecierea sa, că aplicarea unei sancțiuni răspunde mai bine obiectivelor politicii de concurență.

Consiliul Concurenței va fi rezervat în a accepta propunerile de angajamente formulate de întreprinderile care ar fi avut posibilitatea de a înainta cereri de clemență”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 10 se modifică și va avea următorul conținut:

„10. Consiliul Concurenței nu va accepta angajamente în acele cazuri în care consideră, la aprecierea sa, că este necesară constatarea unei încălcări și că aplicarea unei sancțiuni răspunde mai bine obiectivelor politicii de concurență. 

Consiliul Concurenței va fi rezervat în a accepta propunerile de angajamente formulate de întreprinderile care ar fi avut posibilitatea de a înainta cereri de clemență”.

 

Pct. 12 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 12 prevedea:

„12. Angajamentele trebuie să fie relevante, adică trebuie să aibă legătură cu posibila încălcare. Pot fi considerate ca fiind relevante și acele angajamente a căror îndeplinire facilitează îndeplinirea altor angajamente propuse. În aprecierea proporționalității angajamentelor propuse de întreprindere, evaluarea Consiliului Concurenței se limitează la verificarea faptului că angajamentele în discuție răspund îngrijorărilor exprimate de Consiliul Concurenței și comunicate întreprinderii în cauză. În cadrul exercitării acestei verificări, Consiliul Concurenței trebuie totuși să ia în considerare neafectarea intereselor terților”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 12 se modifică și va avea următorul conținut:

„12. Angajamentele trebuie să fie relevante, respectiv să aibă legătură cu posibila încălcare investigată. Pot fi considerate ca fiind relevante și acele angajamente a căror îndeplinire facilitează îndeplinirea altor angajamente propuse. 

În aprecierea proporționalității angajamentelor propuse de întreprindere, evaluarea Consiliului Concurenței se limitează la verificarea faptului că angajamentele în discuție răspund îngrijorărilor exprimate de Consiliul Concurenței și comunicate întreprinderii în cauză, ținând seama și de interesele terților”.

 

Pct. 20 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 20 prevedea:

„20. Întreprinderile pot contacta în scris, din propria inițiativă, Consiliul Concurenței pentru a verifica disponibilitatea autorității de concurență de a se angaja în discuții privind acceptarea de angajamente în cazul ce face obiectul investigației.

Întreprinderile pot contacta Consiliul Concurenței în orice moment după ce au luat cunoștință de declanșarea investigației și de cadrul acesteia, însă cel mai târziu până la data transmiterii de către Consiliul Concurenței a raportului de investigație, potrivit art. 44 alin. (1) din lege. Având în vedere scopul principal urmărit prin angajamente, și anume restabilirea rapidă a mediului concurențial, angajamentele vor fi acceptate cu atât mai ușor cu cât acestea sunt formulate mai devreme după declanșarea investigației, de regulă în termen de 6 luni de la data la care părțile au fost informate în legătură cu declanșarea investigației.

Consiliul Concurenței poate întreba părțile dacă doresc să propună angajamente doar în urma unei propuneri formulate de către raportorul cazului și supuse aprobării Plenului”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 20 se modifică și va avea următorul conținut:

„20. Întreprinderile pot contacta în scris, din propria inițiativă, Consiliul Concurenței pentru a verifica disponibilitatea autorității de concurență de a se angaja în discuții privind acceptarea de angajamente în cazul ce face obiectul investigației. 

Întreprinderile pot contacta Consiliul Concurenței în orice moment după ce au luat cunoștință de declanșarea investigației și de cadrul acesteia, însă cel mai târziu până la data transmiterii de către Consiliul Concurenței a raportului de investigație, potrivit art. 45 alin. (1) din lege. Având în vedere scopul principal urmărit prin angajamente, și anume restabilirea rapidă a mediului concurențial, angajamentele vor fi acceptate cu atât mai ușor cu cât acestea sunt formulate mai devreme după declanșarea investigației, de regulă în termen de 6 luni de la data la care părțile au fost informate în legătură cu declanșarea investigației. 

În cazul în care consideră oportun să examineze disponibilitatea întreprinderilor investigate de a propune angajamente, Consiliul Concurenței transmite acestora o solicitare în acest sens, prin care stabilește un termen de cel puțin 15 zile în care să își exprime în scris intenția privind formularea de angajamente. Solicitarea Consiliului Concurenței se poate transmite în cursul procedurii de investigație până la comunicarea raportului de investigație”.

 

Pct. 22 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 22 prevedea:

„22. După primirea intenției întreprinderilor de a propune angajamente, echipa de investigație va realiza o evaluare a problemelor concurențiale și a oportunității de a intra în discuții privind acceptarea de angajamente, pe care o va supune dezbaterii Plenului Consiliului Concurenței. Plenul se va pronunța în principiu cu privire la oportunitatea inițierii discuțiilor, va desemna persoanele care vor reprezenta Consiliul Concurenței în discuții și va stabili conținutul exact al mandatului acestora”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 22 se modifică și va avea următorul conținut:

„22. Atunci când întreprinderea investigată și-a exprimat în scris intenția de a propune angajamente, Consiliul Concurenței va realiza o evaluare a problemelor concurențialeși a oportunității de a intra în discuții privind acceptarea de angajamente”.

 

Pct. 32-33 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 32-33 prevedeau:

„32. După primirea propunerii de angajamente, Consiliul Concurenței va efectua o evaluare preliminară a îndeplinirii condițiilor de formă și, dacă este necesar, va acorda întreprinderii, o singură dată, posibilitatea de a-și completa propunerea, într-un termen care nu poate depăși 30 de zile, fără posibilitatea de prelungire.

33. Dacă întreprinderea nu își completează propunerea de angajamente în termenul indicat sau dacă neîndeplinirea condițiilor de formă persistă, Consiliul Concurenței va informa întreprinderea cu privire la respingerea angajamentelor și va continua procedura de investigație”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 32-33 se modifică și vor avea următorul conținut:

„32. După primirea propunerii de angajamente, Consiliul Concurenței va efectua o evaluare preliminară și, dacă este necesar, va acorda întreprinderii, o singură dată, posibilitatea de a-și completa propunerea, într-un termen care nu poate depăși 30 de zile.

33. Dacă întreprinderea nu își completează propunerea de angajamente în termenul indicat sau dacă neîndeplinirea condițiilor de formă și/sau fond persistă, Consiliul Concurenței va informa întreprinderea cu privire la respingerea angajamentelor și va continua procedura de investigație”.

 

Pct. 34^1-36 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 34^1-36 prevedeau:

„34^1. Durata maximă a procedurii de angajamente, între data la care părțile sunt informate cu privire la acceptarea propunerii de intrare în discuții și până la emiterea unei decizii în acest sens, nu va putea depăși 6 luni. O prelungire a acestui termen poate avea loc, pentru cel mult 60 de zile, dacă aceasta rezultă în urma testului de piață.

35. În situația în care angajamentele propuse sunt considerate prima facie acceptabile, Consiliul Concurenței va publica pe pagina web un rezumat al cazului și conținutul esențial al angajamentelor propuse. În cazul în care investigația a fost inițiată pe baza unei plângeri, Consiliul Concurenței îl va informa, de asemenea, în acest stadiu, pe reclamant cu privire la testul de piață și îl va invita să prezinte observații. Terții interesați își pot prezenta observațiile în termenul stabilit de autoritatea de concurență, care nu poate fi mai mic de 30 de zile. Pe lângă publicarea pe pagina web, Consiliul Concurenței poate solicita anumitor persoane fizice sau juridice ori instituții și autorități publice, cu competențe în domeniu, să formuleze observații cu privire la angajamentele propuse.

36. După evaluarea observațiilor formulate de terți, Consiliul Concurenței va trimite întreprinderilor implicate în procedura de angajamente rezultatele testului de piață. Dacă este cazul, Consiliul Concurenței poate să solicite întreprinderii să își modifice propunerea de angajamente, într-un termen care nu poate depăși 15 zile. Dacă întreprinderea nu formulează propuneri de angajamente adecvate în termenul indicat, Consiliul Concurenței va putea decide închiderea procedurii de angajamente”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 34^1-36 se modifică și vor avea următorul conținut:

„34^1. Durata maximă a procedurii de angajamente, între data la care părțile sunt informate cu privire la acceptarea propunerii de intrare în discuții și până la adoptarea unei decizii în acest sens, nu va putea depăși 12 luni. O prelungire a acestui termen poate avea loc numai în situații justificate.

Aprobarea prima facie a angajamentelor și testul de piață 

35. În situația în care angajamentele propuse sunt considerate prima facie acceptabile, Consiliul Concurenței va publica pe pagina web un rezumat al cazului și conținutul esențial al angajamentelor propuse în scopul realizării unui test de piață. În cazul în care investigația a fost inițiată pe baza unei plângeri, Consiliul Concurenței îl va informa, de asemenea, în acest stadiu, pe reclamant cu privire la testul de piațăși îl va invita să prezinte observații. Terții interesați își pot prezenta observațiile în termenul stabilit de autoritatea de concurență, care nu poate fi mai mic de 30 de zile. Pe lângă publicarea pe pagina web, Consiliul Concurenței poate solicita anumitor persoane fizice sau juridice ori instituții și autorități publice, cu competențe în domeniu, să formuleze observații cu privire la angajamentele propuse.

36. După evaluarea observațiilor formulate de terți, Consiliul Concurenței va aduce la cunoștința întreprinderilor implicate în procedura de angajamente rezultatele testului de piață. Dacă este cazul, Consiliul Concurenței poate să solicite întreprinderii să își modifice propunerea de angajamente, într-un termen care nu poate depăși 15 zile. Dacă întreprinderea nu formulează propuneri de angajamente adecvate în termenul indicat, Consiliul Concurenței va putea decide închiderea procedurii de angajamente”.

 

Pct. 38-41 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 38-41 prevedeau:

„38. Decizia privind acceptarea angajamentelor va specifica perioada pentru care întreprinderea este ținută de aceste angajamente. Obligația întreprinderii de a respecta angajamentele încetează de drept la data expirării perioadei prevăzute în decizia privind acceptarea angajamentelor, dacă este stabilită o astfel de dată. După expirarea perioadei de valabilitate a angajamentelor, întreprinderile sunt ținute să se abțină de la orice acțiuni care ar conduce la revenirea unor împrejurări similare celor care au stat la baza deschiderii investigației.

39. Decizia adoptată de Consiliul Concurenței potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (3) din lege va fi comunicată de îndată părților.

40. Atunci când constată că angajamentele propuse nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 46^2 alin. (3) din lege, Consiliul Concurenței va informa în scris întreprinderea cu privire la motivele respingerii propunerii de angajamente și la continuarea procedurii de investigație.

41. Consiliul Concurenței va monitoriza îndeplinirea angajamentelor cuprinse în decizia emisă potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (3) din lege”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 38-41 se modifică și vor avea următorul conținut:

„38. Decizia Consiliului Concurenței privind acceptarea angajamentelor poate fi adoptată pe o durată determinată. Obligația întreprinderii de a respecta angajamentele încetează de drept la data expirării perioadei prevăzute în decizia privind acceptarea angajamentelor, dacă este stabilită o astfel de dată. După expirarea perioadei de valabilitate a angajamentelor, întreprinderile sunt ținute să se abțină de la orice acțiuni care ar conduce la revenirea unor împrejurări similare celor care au stat la baza deschiderii investigației.

39. Decizia adoptată de Consiliul Concurenței potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. c) și art. 49 alin. (3) din lege va fi comunicată părților în termenul prevăzut de lege.

40. Atunci când constată că angajamentele propuse nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 49 alin. (3) din lege, Consiliul Concurenței va informa în scris întreprinderea cu privire la motivele respingerii propunerii de angajamente și la continuarea procedurii de investigație.

41. Consiliul Concurenței va monitoriza îndeplinirea angajamentelor cuprinse în decizia emisă potrivit prevederilor art. 49 alin. (3) din lege”.

 

Pct. 49-51 din Instrucțiunile privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (modificat prin OPCC nr. 1411/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 49-51 prevedeau:

„49. Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a angajamentelor asumate prin decizia Consiliului Concurenței de acceptare a angajamentelor este sancționată potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) lit. e) din lege.

50. Potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) lit. c) din lege, Consiliul Concurenței poate obliga, prin decizie, întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi la plata unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancționării pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina să respecte angajamentele cărora Consiliul Concurenței le-a conferit forță obligatorie prin decizia adoptată potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (3) din lege.

51. Potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (5) din lege, Consiliul Concurenței poate, la cerere sau din oficiu, să redeschidă procedura de investigație atunci când:

a) intervine o schimbare esențială privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat decizia;

b) întreprinderile acționează contrar angajamentelor asumate;

c) decizia a fost fundamentată pe informații incomplete, inexacte sau care induc în eroare, furnizate de părți”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 49-51 se modifică și vor avea următorul conținut:

„49. Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a angajamentelor asumate prin decizia Consiliului Concurenței de acceptare a angajamentelor este sancționată potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) lit. e) din lege.

50. Potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) lit. c) din lege, Consiliul Concurenței poate obliga, prin decizie, întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi la plata unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina să respecte angajamentele cărora Consiliul Concurenței le-a conferit forță obligatorie prin decizia adoptată potrivit prevederilor art. 49 alin. (3) din lege.

51. Potrivit prevederilor art. 49 alin. (5) din lege, Consiliul Concurenței poate, la cerere sau din oficiu, să redeschidă procedura de investigație atunci când:

a) intervine o schimbare esențială privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat decizia;

b) întreprinderile acționează contrar angajamentelor asumate;

c) decizia a fost fundamentată pe informații incomplete, inexacte sau care induc în eroare, furnizate de părți”.

Punerea în aplicare a Instrucțiunilor pentru modificarea Instrucțiunilor privind condițiile, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurențiale (OPCC nr. 1411/2018) was last modified: decembrie 13th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.