Protocolul nr. 15 CEDO a fost ratificat de toate statele membre. Printre modificări: termenul de formulare a plângerii se reduce la 4 luni

22 apr. 2021
Vizualizari: 920

Protocolul nr. 15 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale[1] („CEDO”) a fost semnat și ratificat de toate statele membre și va intra în vigoare la data de 1 august 2021. Astfel, conform comunicatului de presa[2] publicat pe site-ul Curții, ca urmare a ratificării, de către Italia, la 21 aprilie 2021, a Protocolului nr. 15 CEDO, s-au întrunit condițiile pentru intrarea acestuia în vigoare.

În acest sens, conform dispozițiilor Protocolului, acesta menționează că va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care toate Înaltele Părți Contractante la Convenție își vor fi exprimat consimțământul de a fi parte la Protocol.

În ceea ce privește România, aceasta a semnat Protocolul nr. 15 la data de 24 iunie 2013, fiind ratificat prin Legea nr. 157/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 886 din 5 decembrie 2014.

Protocolul nr. 15 este un protocol de reformă care cuprinde o serie de amendamente[3] procedurale menite să eficientizeze funcționarea Curții, cele mai importante fiind:

− Micșorarea la 4 luni a termenului actual de 6 luni de la epuizarea căilor interne de recurs, în care reclamanții pot sesiza, cu o plângere, instanța de la Strasbourg;

Este important de menționat că va exista o perioada de tranziție în baza căreia perioada de aplicare de patru luni nu va fi efectivă înainte de 1 februarie 2022. De asemenea, termenul de 4 luni nu se aplică în cazurile în care decizia națională finală a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Protocolului, adică înainte de 1 august 2021.

− Introducerea unei referiri la caracterul subsidiar al mecanismului european de protecție a drepturilor omului și al doctrinei marjei de apreciere a statelor părți;

− Modificarea criteriului de admisibilitate privind „prejudiciul important” pentru a elimina cea de-a doua condiție care împiedică respingerea unei cauze care nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanță națională.

Intrarea în vigoare a Protocolului nr. 15 confirmă, încă o dată, rolul creator al Curții Europe a Drepturilor Omului și faptul că prezenta Convenție este într-o evoluție constantă, astfel cum se deduce și din jurisprudența sa ce califică CEDO drept un „instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor existente la ora actuală”.


[1] Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950. A se vedea: http://www.conventions.coe.int.

[2] A se vedea, comunicatul de presă: http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-7003415-9439473.

[3] A se vedea, forma actualizată a Convenției: https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_Watermark_P15_ENG.pdf.

Protocolul nr. 15 CEDO a fost ratificat de toate statele membre. Printre modificări: termenul de formulare a plângerii se reduce la 4 luni was last modified: aprilie 22nd, 2021 by Loredana Cristea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice