Procedura privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii ” – aprobare (OPANAF nr. 1003/2018)

13 apr. 2018
Vizualizari: 1201

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial

Sumar

OPANAF nr. 1003/2018
(M. Of. nr. 316 din 11 aprilie 2018)

Se aprobă:

– Procedura privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”, prevăzută în anexa nr. 1

–  modelul și conținutul formularului „Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult”

 

În M. Of. nr. 316 din 11 aprilie 2018, a fost publicat Ordinul ANAF (OPANAF) nr. 1003/2018 pentru aprobarea Procedurii privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”.

Redăm în continuare conținutul anexei nr. 1 din OPANAF nr. 1003/2018, referitor la Procedura privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”.

 

 Procedura privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”

 

Art. 1 alin. (1) prevede faptul că respectiva procedură se aplică de compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili și declarații fiscale persoane fizice, denumit în continuare compartiment de specialitate.

Potrivit alin. (2), pentru formularele 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii” depuse, compartimentul de specialitate întocmește o evidență a cererilor, în format electronic.

Totodată, alin. (3) stabilește faptul că evidența cererilor conține, în mod obligatoriu, cel puțin următoarele informații:

a) denumirea contribuabilului (nume, prenume);

b) domiciliul fiscal al contribuabilului (adresa de domiciliu);

c) codul numeric personal/numărul de identificare fiscală;

d) modul de depunere a formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”. Astfel, prin aplicația informatică se marchează modalitatea de transmitere a cererilor (prin poștă – în mod individual sau prin intermediul unei alte persoane, pe bază de borderou sau direct la registratura organului fiscal – în mod individual sau prin intermediul unei alte persoane, pe bază de borderou);

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

e) datele de identificare ale entității nonprofit/unității de cult (denumirea, codul de identificare fiscală, contul bancar – IBAN);

f) suma reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult;

g) numărul de înregistrare a cererii;

h) numărul și data notificării;

i) data confirmării de primire a notificării;

j) numărul și data adresei de răspuns a contribuabilului;

k) răspunsul contribuabilului ca urmare a notificării (da – recunoaște opțiunea, nu – neagă opțiunea);

l) numărul și data borderoului care se transmite unității de trezorerie.

Potrivit art. 2, compartimentul de specialitate înregistrează în evidență cererile depuse de contribuabili în termen de o zi lucrătoare de la depunerea acestora.

Art. 3 stabilește faptul că în vederea stabilirii sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, compartimentul de specialitate procesează formularele 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”, în termen de 15 de zile de la primirea acestora.

Art. 4 alin. (1) prevede că după procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”, compartimentul de specialitate emite și transmite contribuabililor a căror cerere a fost depusă, în format hârtie, pe bază de borderou, o notificare conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

Alin. (2) stabilește faptul că notificarea se emite și se comunică și dacă pentru același contribuabil au fost depuse mai multe formulare 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”.

Conform art. 5, notificările se comunică potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6 dispune în sensul că după comunicarea notificărilor, compartimentul de specialitate procesează în evidența fiscală data comunicării acestora, astfel:

a) în ziua următoare termenului de 15 zile de la data punerii la dispoziția persoanei fizice a documentului comunicat prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);

b) în termen de 24 de ore de la primirea confirmării de primire de la poștă.

Potrivit art. 7, organul fiscal nu autorizează transferul către entitatea nonprofit/unitatea de cult a sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la data comunicării notificării.

Conform art. 8 alin. (1), zilnic, compartimentul de specialitate întocmește lista contribuabililor în cazul cărora s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data comunicării notificării.

Totodată, alin. (2) stabilește faptul că din listă sunt eliminați contribuabilii care au comunicat, în scris, organului fiscal faptul că nu și-au exercitat opțiunea privind susținerea entității nonprofit/unității de cult, astfel cum această opțiune este înscrisă în evidențele fiscale.

Conform art. 9, virarea sumelor reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult se realizează în maximum 90 de zile de la data depunerii cererii.

Art. 10 alin. (1) stabilește faptul că în vederea virării sumelor reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, compartimentul de specialitate întocmește un borderou în format hârtie, care conține următoarele informații:

– numărul/data borderoului;

– denumirea entității nonprofit/unității de cult;

– codul de identificare fiscală al entității nonprofit/unității de cult;

– simbol cont bancar (IBAN);

– suma.

În continuare, alin. (2) prevede că borderoul se aprobă de către conducătorul unității fiscale, cu mențiunea „Bun de plată”, și se transmite unității de trezorerie.

Conform art. 11, în situația în care, după virarea sumelor în contul entităților beneficiare, organul fiscal competent constată că suma a fost virată entității nonprofit/unității de cult în mod necuvenit, compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori va efectua demersurile necesare în vederea recuperării sumelor prin emiterea unei decizii potrivit art. 100 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

 

Alte prevederi ale OPANAF nr. 1003/2018

 

Anexa nr. 2 din OPANAF nr. 1003/2018 conține modelul și conținutul formularului „Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult”.

Anexa nr. 3 din OPANAF nr. 1003/2018 prevede caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului „Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult”.

Procedura privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii ” – aprobare (OPANAF nr. 1003/2018) was last modified: aprilie 12th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.