Procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ-fiscale. Trimiterea cauzei spre rejudecare (NCPC, L. nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 2955/2021

L. nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. c), art. 7, art. 8, art. 11 alin. (1) lit. b), art. 20 alin. (3); NCPC: art. 453, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496, art. 497

Reclamanta a învestit instanța de fond cu o acțiune în anulare împotriva adresei nr. x din 08.04.2019, prin care organul fiscal i-a comunicat soluția de respingere a contestației fiscale formulate de societate, precum și împotriva adresei nr. x din 23.10.2018, prin care AJFP Constanța i-a respins cererea nr. x/28.09.2017, întemeiată pe dispozițiile art. 182 Codul de procedură fiscală, de plată a dobânzilor de întârziere în cuantum de 5.440.752 RON aferente privării acesteia de folosința sumei de 2.201.753 RON, urmarea modificării definitive a certificatului de atestare fiscală nr. x/08.02.2005, prin decizia civilă nr. 4888 din 03.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 245/CA din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității pentru primele două capete de cerere și, în consecință, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile reclamantei privind anularea adreselor nr. x/08.04.2019 și nr. y/23.10.2018, și, de asemenea, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cel de-al treilea capăt de cerere și, în consecință, a fost respinsă cererea privind obligarea AJFP Constanța la plata sumei de 5.440.752 RON, ca fiind prescrisă.

În justificarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele: – notificarea nr. x/23.10.2018 nu are caracterul unui act administrativ, reprezentând doar materializarea unui refuz de a da curs cererii reclamantei pentru acordarea unor dobânzi legale; – adresa nr. x/08.04.2019 nu poate fi considerată o decizie de soluționare a contestației, câtă vreme AJFP Constanța nu avea obligația legală de a emite un astfel de act administrativ fiscal; – reclamanta nu era obligată să conteste în procedura administrativă refuzul materializat prin notificarea nr. x/23.10.2018, nefiind incidente dispozițiile art. 268 Codul de procedură fiscală și nici dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât organul fiscal nu avea, potrivit competențelor sale legale, dreptul de a emite o decizie de soluționare a contestației; – prin adresa nr. x/08.04.2019 organul fiscal îi reamintește reclamantei soluția de respingere a cererii pentru acordarea dobânzilor, aceasta nereprezentând decât o reconfirmare a refuzului AJFP Constanța de a da curs solicitării acesteia, în conformitate cu prevederile Cap. II, pct. 6, alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, fără a avea valențele unui act administrativ, producător de efecte juridice.

În fine, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantei a fost promovată cu depășirea termenului de 6 luni impus de lege, de la data comunicării refuzului nejustificat și că așteptarea răspunsului la o contestație administrativă pe care legea nu o impune, nu poate fi considerată motiv temeinic pentru depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanței de recurs casarea sentinței de fond, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării aspectelor de fond și administrării întregului probatoriu solicitat de societate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

În primul rând, pentru soluționarea cauzei este necesar a se stabili natura juridică a adresei nr. x/23.10.2018, în sensul de a se statua dacă aceasta este un act administrativ-fiscal tipic sau un refuz de soluționare a cererii reclamantei de acordare a dobânzilor în cuantum de 5.440.752 RON aferente privării acesteia de folosința sumei de 2.201.753 RON.

În al doilea rând, ca urmare a stabilirii naturii juridice a actului ce face obiectul acțiunii, trebuie stabilită calea procedurală de contestare a acestuia și calificarea demersului părții efectuat în acest sens, precum și termenul de promovare a contestației, prin raportare la dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Cu privire la natura juridică a adresei nr. x/23.10.2018

O primă critică formulată de recurenta-reclamantă în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la natura juridică a înștiințării nr. X/23.10.2018, prin care i s-a comunicat refuzul de acordare a dobânzilor solicitate, arătându-se și motivele acestui refuz.

Înalta Curte apreciază că este întemeiată această primă critică formulată de recurenta-reclamantă.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit a fi actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; iar la lit. i) din același act normativ s-a statuat că refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (. . . . . . . . . .), refuzul nejustificat fiind asimilat actelor administrative unilaterale (art. 2 alin. (2).

Totodată, art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală definește actul administrativ fiscal ca fiind „actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat”.

Contrar celor reținute de prima instanță în sentința atacată, Înalta Curte apreciază că adresa nr. x/23.10.2018 este un act administrativ-fiscal în accepțiunea dispozițiilor anterior evocate. Acest document este un act administrativ individual, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, conform competențelor sale, este motivat în fapt și în drept și răspunde cererii reclamantei de acordare a dobânzilor, statuând că nu se impune acordarea acestora.

Totodată, față de conținutul adresei contestate, organul fiscal exprimă manifestarea sa de voință, în scopul executării legii, iar prin refuzul acordării dobânzilor produce efecte juridice asupra dreptului societății de a obține sumele solicitate, în sensul suprimării acestuia.

Înalta Curte nu poate fi de acord cu raționamentul instanței de fond conform căruia „prin anularea actului administrativ propriu-zis se urmărește înlăturarea efectelor juridice produse de acesta și restabilirea legalității, în timp ce anularea unei adrese care materializează un refuz nejustificat nu are nicio finalitate având în vedere că adresa, prin ea însăși, nu produce efecte în sensul menționat de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege”, întrucât este necesar a se face distincția legală și conceptuală între refuzul nejustificat de a răspunde unei cereri și respingerea acesteia în cadrul unei proceduri legale, adică soluționarea negativă a acesteia. Distincția este relevantă pentru regimul juridic al actului respectiv, constând în modalitatea de contestare în fața instanței de judecată, termenele de exercitare etc.

Răspunsul negativ la solicitarea de acordare a dobânzilor, chiar și în ipoteza în care acesta este unul inform, nu echivalează cu un refuz de soluționare a cererii, ci, dimpotrivă, reprezintă chiar soluția dată cererii de către organul fiscal.

Prin urmare, în exercitarea atribuțiilor sale, este evident că organul fiscal are posibilitatea, din punct de vedere procedural, să admită cererea formulată de reclamantă sau să o respingă cu motivarea legală corespunzătoare.

Sub acest aspect, nu pot fi primite alegațiile intimatei-pârâte AJFP Constanța, întemeiate pe interpretarea dispozițiilor Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal (O.P.A.N.A.F.), în sensul că soluționarea favorabilă a cererii se concretizează prin emiterea unui proces-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, care reprezintă un act administrativ fiscal, iar respingerea cererii se aduce la cunoștința contribuabilului prin intermediul unei înștiințări (adresă), care nu constituie act administrativ fiscal. O asemenea interpretare contravine definițiilor actului administrativ, statuate în actele normative de nivel superior reglementării evocate de parte, evidențiind aspectele de ordin formal în detrimentul celor de fond.

În plus, respingerea cererii de acordare a dobânzilor, concretizată într-o adresă, reprezintă modalitatea aleasă de organul fiscal pentru soluționarea cererii formulate de reclamantă și, pe cale de consecință, adresa nr. x/23.01.2019 (înștiințarea) îndeplinește cerințele legii pentru a fi calificată un act administrativ-fiscal.

Cu privire la procedura administrativă de contestare a actului fiscal; natura juridică a adresei nr. x/08.04.2019; termenul de prescripție al dreptului material la acțiune.

Recurenta-reclamantă critică sentința instanței de fond și în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a adresei nr. x din 08.04.2019, considerând că instanța de fond, fundamentându-se pe o premisă eronată, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a legii, a considerat fără temei că adresa respectivă nu poate fi calificată act administrativ, pentru a fi supusă cenzurii instanței, ci, eventual, un refuz nejustificat de recunoaștere a dreptului, act asimilat actului administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în această ipoteză sancționarea conduitei autorității pârâte fiind obținută prin obligarea la emiterea actului administrativ fiscal.

Contrar raționamentului judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că procedura de contestare prevăzută de art. 268 Codul de procedură fiscală este incidentă în cauză, în privința contestației formulate împotriva deciziei de respingere a cererii de acordare a dobânzilor.

Titlul VIII (art. 268-281^1) din noul Codul de procedură fiscală reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ-fiscale.

Astfel, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală: „Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație (…..). Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal” iar alin. (2) din același act normativ statuează: „Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal”.

Procedura menționată se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 273, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 281 Codul de procedură fiscală: „(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.

Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate de instanța de fond în motivarea soluției pronunțate în cauză.

Prin urmare, regularitatea demersurilor procesuale efectuate de recurenta-reclamantă nu poate fi apreciată prin prisma termenelor sau a condițiilor prevăzute de art. 1, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Adresa nr. x/23.10.2018 îndeplinește cerințele legii pentru a fi calificată act administrativ-fiscal și, pentru respectarea procedurii reglementate în dispozițiile anterior evocate, exista obligația legală a reclamantei de a formula contestație fiscală împotriva acesteia.

Demersul menționat a fost inițiat de către recurenta-reclamantă, acesteia opunându-i-se adresa nr. x/08.04.2019, care, de asemenea, prezintă toate caracteristicile pentru a fi calificată act administrativ-fiscal, respectiv decizie de soluționare prin raportare la efectele pe care aceasta le produce.

În acest context, termenul de contestare în fața instanței de judecată curge, în temeiul dispozițiilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 11 lit. a) din Legea nr. 554/2004, de la data comunicării răspunsului la contestația fiscală.

Pe cale de consecință, având în vedere că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în fondul cauzei, interpretând și aplicând în mod eronat normele de drept fiscal relevante în speță, instanța de control judiciar apreciază că recursul formulat de recurenta-reclamantă este fondat, urmând să-l admită, să caseze sentința de fond și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța fondului va proceda la o analiză amănunțită a tuturor aspectelor invocate de părți și va administra probatoriul solicitat, prin raportare la dispozițiile legale incidente și ținând cont de dezlegările din prezenta decizie de casare, urmând a fi verificate toate argumentele părților în cercetarea legalității actelor contestate, în limitele învestirii instanței competente.

Cu privire la cererea recurentei-reclamante, de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.036,02 RON, Înalta Curte reține că rațiunea acordării acestora, conform prevederilor legale incidente în materie (art. 453 C. proc. civ.), rezidă în aprecierea culpei procesuale a părților, la momentul soluționării definitive a litigiului.

În speță, cum soluția instanței de control judiciar este aceea de casare a sentinței de fond, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Înalta Curte nu va acorda cheltuieli de judecată, urmând ca acestea să fie avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 și art. 496, 497 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 245/CA din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.