Prin paradis

1 sept. 2023
Vizualizari: 181

Am plecat de la o idee care mă urmărește de un timp și care s-a dovedit până acum prea complicată pentru mine: ideea că talentul de cititor ar putea fi la fel de rar și de important ca și talentul de scriitor. Că, de fapt, scriitorii cărora li se reproșează lipsa de inteligență sunt lipsiți de talentul de cititor. Un talent destul de bine ascuns. Se observă la un moment dat că cineva nu și-a găsit locul în orchestră. Probabil că talentul de cititor e cel care te conduce la scaunul gol care aștepta. Nu sunt totuși, repet, pregătit să vorbesc serios despre absența lui, nici ca o explicație, nici ca o consecință. Îi spuneam cuiva că pentru a putea vorbi un scriitor defunct numai de bine ar trebui să-i pot vedea inventarul bibliotecii, dacă există. Inventarul și atât.  

În ultimii ani am petrecut mai mult timp înconjurat de cărțile mele. Parcă ar începe să-mi fie frică să nu le pierd. Această bibliotecă nu are la vedere niciun principiu de organizare. Mai există în ea primele cărți care proveneau din familie: De Bello Gallico și Stelele din Eger. Ele au reprezentat începutul carierei mele de cititor și au beneficiat de lecturi repetate. În copilărie nu m-am dat în vânt după povești și nici nu am avut niciodată în casă cărți de povești, așa că am trecut direct la romane. În mod explicabil, dar îmi place să trec explicația sub tăcere, nu-mi plăceau deloc nuvelele.  

Așa cum probabil știți sau vă închipuiți, principiul aparent de organizare al tuturor bibliotecilor private era aglomerarea, expresia unei credințe sănătoase în virtuțile cantității. Însă formarea intelectuală a unei persoane care nu și-a deschis ochii în mijlocul unei vaste biblioteci nu se poate baza doar pe biblioteca sa privată. Am fost și eu, ca toată lumea din vremea mea, un client al bibliotecilor publice, destul de răspândite în comunism. Pentru că regula limitării unei operațiuni de împrumut la 3 cărți risca să mă lase descoperit la sfârșit de săptămână, eram înscris, în afara celor două biblioteci orășenești, pentru copii și pentru adulți, și la câteva biblioteci ale întreprinderilor socialiste. Așa a apărut și elementul imoral al bibliotecii mele. Volumele plătite de mama cu prețul întreit care reprezenta sancțiunea pentru „cărțile pierdute”. Primele prietenii, care întâmplător s-au dovedit a fi rezistente în timp, aveau în centrul lor cărți și admirații partajate pentru autorii lor. Dintre cărțile citite cu voce tare în adolescență și în prima tinerețe, îmi amintesc Caietele lui Camus, două eseuri ale lui Martinez Estrada, Cuțitul și Tangoul, Douăsprezece scaune, o scrisoare a lui Caragiale sau Mantaua lui Gogol. Interesant, în tinerețe mi-au plăcut mai mulți poeți autohtoni pe care azi i-aș considera lipsiți de inteligență artistică, dar pe care atunci îi recitam cu plăcere împreună cu un prieten. În timp, mi-am construit convingerea că românul e născut orice, moralist, critic literar, orator, numai poet nu. Poeții pe care îi recitesc astăzi i-am descoperit foarte târziu, mai întâi în traduceri, mai târziu – sub acoperișul lor natural.  

Click aici pentru a citi articolul integral.

Prin paradis was last modified: septembrie 1st, 2023 by Valentin Constantin

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Valentin Constantin

Valentin Constantin

Este doctor în drept, titularul cursurilor de Drept internațional public și Protecția internațională a drepturilor omului la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, profesor asociat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și profesor invitat la Universitățile Montpellier I și Novi Sad.
A mai scris: