„Practica instanţelor judecătoreşti nu este nici mai bună, nici mai puţin bună decât sunt magistraţii care o înfăptuiesc”

Evelina Oprina: Vă mulțumesc, stimate domnule Profesor, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudență, revistă care în anul 2022 este dedicată memoriei profesorului univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu.

Constantin Mitrache: Și eu vă mulțumesc pentru că îmi dați posibilitatea să evoc pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudență momente din activitatea profesorului Viorel Mihai Ciobanu căruia revista dumneavoastră îi consacră numerele editoriale din anul 2022.

Evelina Oprina: Ca un colaborator apropiat și coleg al Profesorului Viorel Mihai Ciobanu, care este cea mai puternică impresie pe care o păstrați și astăzi despre Profesor?

Constantin Mitrache: Este greu de selectat din noianul de activități, întâmplări pe care le‑am traversat împreună cu profesorul Viorel Mihai Ciobanu, pe care l‑am cunoscut din perioada studenției. Am impresia că el este mereu printre noi, participant la orice dezbatere, cu deschiderea pe care o avea și receptivitatea la opiniile interlocutorilor. Avea o privire deschisă luminoasă deloc încruntată, încurajatoare pentru interlocutor în solu­ționarea diferitelor probleme.

Orice discuție pe care o avem între noi, colegii care l‑am cunoscut, nu poate să nu amintească de prof. Viorel Mihai Ciobanu, de soluțiile pe care el le avea, de felul în care el se implica și colabora cu interlocutorii.

Deși îl simțim aproape, ne lipsește dialogul cu el, opiniile lui, nu doar profesionale, ci și de viață.

Evelina Oprina: Ați făcut echipă cu Profesorul Viorel Mihai Ciobanu în conducerea Facultății de Drept din cadrul Universității din București. Cum a fost colaborarea cu Profesorul atât din perspectiva profesională, cât și din cea umană?

Constantin Mitrache: L‑am cunoscut foarte bine încă de când era student fiindcă se distingea prin preocuparea de a citi mai mult decât găsea în manuale, prin pregătirea ritmică la seminare, atrăgând în jurul lui colegele și colegii de grupă.

Ca asistent la disciplina Drept procesual civil a avut șansa să se formeze sub îndru­marea a doi titani ai dreptului: prof. univ. dr. Ilie Stoenescu, fost judecător la Curtea de Casație și prof. univ. dr. Savelley Silberstein, care avea o activitate deosebită de cercetător științific, magiștrii care i‑au fost mentori și care au semănat pe un teren deosebit de fertil.

Era admirat colectivul de la disciplina Drept procesual civil când la curs, alături de profesorul Ilie Stoenescu și profesorul Savelley Silberstein, pășea tânărul asistent Viorel Mihai Ciobanu, oferind imaginea unui colectiv închegat, respectat de toți, cadre didactice și studenți.

Colaborarea cu profesorul Viorel Mihai Ciobanu a fost una de excepție fiindcă s‑a caracterizat printr‑o înțelegere deplină în realizarea obiectivelor ce stăteau în fața facultății noastre. Am simțit în toată această perioadă spiritul de echipă respect și colaborare între decan, prodecani, secretarul științific (cancelar) al Consiliului facultății. Personal nu am avut în niciun moment sentimentul că profesorul Viorel Mihai Ciobanu vrea să impună o soluție fiindcă este decan.

În rezolvarea problemelor profesionale, administrative, de conducere a facultății, în acea perioadă solicitantă pentru toți, am răspuns toți la unison. Fie că s‑a pus problema modernizării planurilor de învățământ, a armonizării structurii universitare cu standar­delor universitare U.E., a reparațiilor ample care s‑au adus clădirii facultății noastre, spiritul de echipă a fost prezent. Cred că în această perioadă a crescut și cifra de școlarizare a studenților, reușind să obținem un număr de 300 locuri la buget și am acceptat să fie admiși și studenți cu taxă. O precizare, soluția ca să fie admiși studenți cu taxă la facultatea noastră nu a fost agreată de la început, fiindcă am considerat că „doar nota de la concursul de admitere în facultate, pentru a diferenția pe studenții admiși la buget de cei cu taxă, pe durata studiilor universitare, nu este echitabilă”, fiindcă era posibil ca unii studenți admiși pe locurile de la buget să nu acorde atenție pregătirii profesionale, să se mulțumească cu note mici la examene, „că ei sunt la buget”, iar cei care se calificau pentru taxă, să plătească taxa pe tot timpul școlarizării, deși aveau note mai mari la examene. Am reușit să găsim un criteriu corect de clasificare și am acceptat și studenți cu taxă. În fiecare dintre cele 3 serii, câte o sută sunt studenți la buget și o sută sunt cu taxă și după fiecare an universitar în funcție de rezultatele profesionale se face reclasificarea pe serii, primii o sută la buget și următorii o sută la taxă. Soluție corectă, am apreciat noi și care s‑a dovedit viabilă, deter­minând o competiție în rândul studenților.

Sunt multe activități desfășurate în perioada pe care o avem în vedere, dar nu vreau să plictisesc cititorii.

În tot timpul și în orice activitate pe care am desfășurat‑o împreună cu profesorul Viorel Mihai Ciobanu am simțit căldura umană care îl caracteriza, dorința de a crea, pentru toate cadrele didactice și pentru toți studenții, un cadru de normalitate în activitățile din facultate.

Evelina Oprina: Cum era Profesorul Ciobanu în relația cu studenții și cu doctoranzii, cum era perceput de către aceștia?

Constantin Mitrache: Era iubit și apreciat de studenți și de doctoranzi cărora le acorda atenție și respect. Era calm, un spirit de „ardelean adevărat”, blând, oferea cu plă­cere informațiile care i se cereau, era un model de urmat de cei care l‑au cunoscut.

Nu l‑am văzut vreodată supărat pe studenți și îi trata cu înțelegere pentru a‑i atrage la o pregătire ritmică pentru înțelegerea instituțiilor Dreptului procesual civil.

Am avut tot timpul sentimentul că în profesorul Viorel Mihai Ciobanu studenții și doctoranzii aveau un model, un dascăl de prestigiu pe care îl apreciau foarte mult.

Avea puterea de a mobiliza pe cei care aveau preocupări comune de cercetare știin­țifică, doctori în drept, doctoranzi, pe care îi atrăgea în activități profesionale și de petre­cere a timpului liber.

Evelina Oprina: Sunteți profesor universitar și autor a numeroase lucrări de specia­litate juridică în domeniul dreptului penal. Și pentru că mă interesează foarte mult părerea dumneavoastră de specialist, vă rog să ne spuneți cum evaluați practica instanțelor judecă­torești în această materie, dacă vi se pare că este coerentă și unitară?

Constantin Mitrache: Practica instanțelor judecătorești nu este nici mai bună, nici mai puțin bună decât sunt magistrații care o înfăptuiesc. Se degajă din activitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are rol de a asigura aplicarea unitară a legii, o permanentă solicitare venită din partea instanțelor de interpretări obligatorii a normelor mai puțin clare. Magistrații apelează foarte des la ICCJ pentru a avea puncte de sprijin în soluțiile pe care le pronunță.

De ce avem o astfel de situație? Posibile răspunsuri: unele norme nu sunt suficient de clare și magistrații, din teama de a nu greși ori de a nu fi suspectați de nepregătire ori părtinire, apelează la interpretarea pe care o poate da ICCJ; unele norme au fost redactate în grabă și neglijent; poate fi și păcatul originar, fiindcă aceste coduri nu au fost dezbătute în Parlament și au fost adoptate prin asumarea răspunderii guvernamentale. Răspunsul nu este deloc ușor și nici nu poate fi singular, poate s‑au adunat toate. Oricum nu trebuie să se rămână la acest stadiu de reflecție, de reproșuri și să se găsească soluții, atât din partea ICCJ, cât și din partea magistraților care, având de partea lor prezumția de bună‑credință, imparțialitate și o bună pregătire profesională, vor găsi soluții fundamentate pentru inter­pre­tarea normelor juridice. Dacă este coerentă și unitară,, depinde de unghiul din care este privită. În materie penală, unde activitatea de urmărire penală și de judecată este moni­torizată „prea atent – și nu dezinteresat” de mass‑media, sunt mediatizate soluții greu de conciliat, când prima instanță stabilește și aplică pedepse privative de libertate destul de mari, iar instanța de apel sau recurs pronunță achitarea inculpatului pe temeiul fapta nu există fără ca în cauza respectivă să fi fost administrate probe noi. Este greu de înțeles o asemenea soluție. Opinia publică este bulversată și orientată astfel să nu aibă încredere în justiție.

Practica judiciară oferă și o altă fațetă – deloc favorabilă, cu privire la durata unui proces care în penal poate conduce la prescripția răspunderii penale, cu susțineri pro și contra în materia prescripției speciale.

Soluționarea multor cauze civile durează foarte mult timp, motiv pentru care, deși ar putea avea justificări, este percepută ca nefirească de justițiabili ori de opinia publică. Pre­lungirea duratei unui proces civil se poate datora și actorilor care se confruntă: părți, apărători, intervenienți etc., dar pe nedrept este atribuită doar magistraților.

Evelina Oprina: Ce sfaturi puteți acorda judecătorilor specializați în soluționarea cau­zelor de drept penal?

Constantin Mitrache: Nu cred că judecătorii au nevoie de sfaturi din partea cuiva și mai ales din partea decidenților politici. Magistrații să‑și perfecționeze pregătirea profe­sională, să aibă încredere în propria soluție întemeiată pe buna‑credință în interpretarea normelor juridice și a probelor administrate în cauză. O soluție judiciară decisă cu bună‑credință îl va întări pe judecător, îi va crea starea de liniște și siguranță necesară unei vieți normale. O soluție pronunțată sub imperiul unei presiuni externe, de orice natură, îl va afecta, îi va măcina sănătatea și viața va fi trăită cu spaimă și remușcări.

Îmi amintesc de o poveste spusă de un magistrat judecător cu vechime, prin anii 90, când a fost solicitat de un fost coleg de facultate care era stabilit în străinătate de mulți ani, într‑o cauză civilă, să admită o probă la un termen de judecată care, în concepția colegului nu reprezenta mare lucru, asigurându‑l pe judecător că nu știe nimeni și nici nu va ști despre această favoare și judecătorul i‑a răspuns că nu‑i poate acorda această favoare, că este de ajuns că știe el, și dimineața când se va uita în oglindă nu o să se mai poată suporta, iar viața i‑ar deveni un calvar. Refuzându‑i solicitarea și nevrând să se înțeleagă ceva, nu a mai făcut parte din completul ce a judecat respectiva cauză.

Revenind la întrebarea dvs., reiterez opinia ca magistrații să fie bine pregătiți profesional, să fie de bună‑credință, să nu judece cu părtinire, nici cu patimă, să fie ei înșiși stăpâni pe judecățile de valoare pe care le fac.

Evelina Oprina: Cum percepeți dumneavoastră că se raportează astăzi lumea juridică la activitatea științifică, profesională a Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Constantin Mitrache: Nu cunosc un barometru în care lumea juridică se raportează la activitatea științifică și profesională a prof. Viorel Mihai Ciobanu, dar mi‑ar face plăcere să aflu că manualele, cursurile și monografiile elaborate, singur sau împreună cu colabo­ratorii, sunt repere pentru orice cercetător ori practician al dreptului prin rigoare, argu­mentare și forță de convingere.

Sunt încrezător că generațiile de studenți care au învățat după lucrările dumnealui și‑au format deja un mod de lucru, de cercetare științifică, asemănătoare cu cel al profe­sorului, iar generațiile mai noi care îl descoperă pe profesor doar din lucrările publicate, să împărtășească, să dezvolte opiniile, să argumenteze mai amplu soluțiile, iar opera științifică a profesorului să constituie nu doar repere, ci și direcții de dezvoltare în știința Dreptului procesual civil.

Evelina Oprina: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu era și un foarte fin și atent observator al vieții academice, juridice, științifice și chiar politice. Care credeți că ar fi fost mesajul Profesorului astăzi pentru decidenții lumii juridice?

Constantin Mitrache: Cred că este cât se poate de actuală opinia pe care profesorul Viorel Mihai Ciobanu a formulat‑o, cu diferite ocazii și în scris, potrivit căreia decidenții lumii politice să conștientizeze că trebuie să mai și guverneze, să‑și aducă la îndeplinire promisiunile făcute în campaniile electorale și să nu se limiteze doar la criticarea adver­sarului.

Fiind un cunoscător fin al vieții juridice, dar și politice de la noi, profesorul Viorel Mihai Ciobanu nu a rămas nepăsător, ci a încercat prin scris să evidențieze idei, soluții, în rezolvarea unor probleme cu care societatea românească se confruntă, dar din păcate nu se pot observa nici măcar tentative în realizarea lor. Pentru detalii îi rog pe cititori revistei dvs. să recitească și articolul intitulat „Câteva reflecții cu privire la constantele dreptului în general cu aplicații speciale în materia amnistiei și grațierii, în raport cu legislația națională și cu prevederile constituționale a țărilor din Uniunea Europeană”, publicat pe juridice.ro la 29 ianuarie 2016 de profesorul Viorel Mihai Ciobanu, ca și interviul realizat de Andrei Săvescu la 12 septembrie 2015 „Profesorul Viorel Mihai Ciobanu la 65 de ani”, în juridice.ro.

Evelina Oprina: Ce ar trebui să înțeleagă viitorii juriști din opera și activitatea Profe­sorului Viorel Mihai Ciobanu?

Constantin Mitrache: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu și‑a dedicat întreaga viață activității didactice și cercetării în domeniul Dreptului procesual civil. Nu a făcut rabat de la pregătirea profesională, a elaborat și publicat lucrări de referință, cursuri, manuale, tratate, atrăgând în această activitate colaboratori valoroși. Cred că, prin ideile susținute în lucră­rile publicate, viitorii juriști vor avea repere pentru pregătirea profesională, pentru desă­vârșirea lor ca profesioniști.

Evelina Oprina: Vă rog să transmiteți un mesaj pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudență.

Constantin Mitrache: Cititorilor Revistei Române de Jurisprudență le urez să fie sănătoși, optimiști, să urmărească apariția revistei, să examineze critic opiniile, soluțiile care se publică.

Încrederea în actul de justiție să rămână constantă. Să nu dea crezare celor care din cazuri izolate generalizează, exagerează, în goana după senzațional, care poate deveni dăunătoare. Să fim încrezători în ideea pe care profesorul Viorel Mihai Ciobanu a exprimat‑o cu privire la drept și forța acestuia.

În încheiere vă rog să îmi permiteți să redau o cugetare a profesorului Tudor Radu Popescu pe care am mai scris‑o undeva. În memoriile profesorului Tudor Radu Popescu, apărute postum, sub îngrijirea soției și a fiului, cu prilejul centenarului nașterii profeso­rului, am găsit scris „Va fi oare omenirea în stare să priceapă că Dreptul, oricât de imperfect, este totuși singura alternativă la pericolele care pândesc lumea în lipsa unor norme de drept?”, apoi profesorul conchidea „Întrebare de al cărei răspuns mă tem”. Chiar dacă profesorul Tudor Radu Popescu exprima îndoială, eu vă invit să fiți optimiști, să priviți încrezători în forțelor binelui și al dreptului.

Evelina Oprina: Vă mulțumesc, domnule Profesor Constantin Mitrache, pentru că ați stat de vorbă cu mine și ați avut disponibilitatea de a împărtăși cu cititorii Revistei Române de Jurisprudență gândurile, aprecierile și amintirile legate de opera, personalitatea și acti­vitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu.