Plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat de salariaţi prin îndeplinirea necorespunzătoare sau prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă (NCPC, L. nr. 62/2011, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2590/2020

NCPC: art. 133 pct. 2 teza I, art. 135 alin. (4); L. nr. 62/2011: art. 1 lit. p), art. 210; C. muncii: art. 269 alin. (2) 

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict, Tribunalul Dolj și Tribunalul București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea primei instanțe care anterior s-a declarat necompetentă și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, întrucât are ca obiect plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat de salariați, prin îndeplinirea necorespunzătoare sau prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă dintre părți.

Potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate implicit, parțial, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

„Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”, iar conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii „(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI – SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA a indicat, ca sediu pentru comunicarea actelor de procedură, pe cel situat în municipiul Craiova unde, potrivit actelor dosarului și susținerilor din cererea de învestire a instanței, se află sediul SUCURSALEI REGIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA.

Norma legală cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ce are ca obiect de reglementare competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, nu cuprinde în mod expres mențiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societății reclamante, astfel că, în lipsa unor atare dispoziții, opțiunea societății reclamante, de a învesti instanța în circumscripția căreia se află sediul unei subunități ale sale, este pe deplin valabilă.

Reclamanta și-a indicat sediul din municipiul Craiova al uneia dintre subunitățile sale unde, de altfel, s-au desfășurat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, în raza instanței mai întâi învestită, sediul subunității reprezentând locul unde se desfășoară activitatea, în teritoriu, a reclamantei SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA – entitate aflată în componența societății reclamante.

Considerentele Tribunalului Dolj, prima instanță învestită, potrivit cărora nu se poate ține cont în stabilirea competenței teritoriale de sediul secundar al sucursalei reclamante în cauză deoarece aceasta este un dezmembrământ fără personalitate juridică, nu au relevanță sub aspectul excepției de necompetență teritorială.

În considerarea celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că Tribunalul Dolj este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.

Sursa informației: www.scj.ro.