Patronatele în țările occidentale sunt foarte puternice pentru că sunt puternice financiar

27 dec. 2018
Vizualizari: 1004

Nicolae Cîrstea: Discutăm de această dată, la Sinaia, pe 13 decembrie 2018, cu dl Radu Bălănean, prim-vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii. D-le prim-vicepreședinte, discuții interesante, concluzii, care sunt cele care v-au atras atenția la acest moment de bilanț?

Radu Bălănean: Practic, situația în care ne aflăm, nu numai situația în care se află România, contextul foarte tumultuos european și internațional. Cu atât mai mult, cu cât există semnale foarte serioase și îngrijorătoare cu privire la evoluția economică, atât în Europa, cât și în Statele Unite.

Nicolae Cîrstea: Sunt, totuși, poate și lucruri bune, lucruri care avantajează antreprenorii români, în acest context european și internațional?

Radu Bălănean: Din câte constat, da. Și aici discutăm de tânăra generație de manageri, de antreprenori, care se pare că s-au adaptat foarte bine și se adaptează foarte bine, apare un nou curent, mai adaptat unui mediu într-o perpetuă schimbare, mai adaptat situațiilor neprevăzute și care reprezintă nu numai o speranță reală. Chiar creșterea reală, pe care o vedem, economică, în România.

Nicolae Cîrstea: Dintre ideile și proiectele pe care le are Consiliul Național, care sunt acelea care au beneficiat de atenția dumneavoastră specială și de ce?

Radu Bălănean: În general start-up-urile, dar când spunem start-up, nu ne referim neapărat la finanțare; pentru că finanțările se fac prin proiecte. Este extraordinar de important ca să găsească un sprijin instituțional și, dacă vreți, să fie puși în contact în rețelele, în network-urile pe care noi le avem deja create. Probabil e important să se simtă, la rândul lor, importanți și că fac parte dintr-un sistem; la a cărui construcție ei nu au participat, dar sunt bineveniți. Deci ne axăm… sau, cel puțin ceea ce fac eu, am promovat, în general, cu echipa mea, care e alcătuită dintr-un mixt de vârstă, inclusiv foarte tineri, segmentul de tineri antreprenori. Practic, acesta este viitorul. Ne uităm la ei și vedem viitorul. Este foarte important.

Nicolae Cîrstea: Consiliul – și vocea consiliului – a devenit tot mai prezent în viața publică românească. Care sunt bazele care au fost puse acum zeci de ani, pentru ca la acest moment, chiar și la un moment aniversar, al centenarului Marii Uniri, consiliul să fie prezent în viața nu numai a antreprenorilor, ci, până la urmă, în viața socială, cu puncte de vedere, cu studii, cu analize?

Radu Bălănean: 1992 – acolo este startul. O perseverență și o muncă asiduă a unui grup de oameni, care au înțeles că este important; a unui grup de întreprinzători. Vedeți dumneavoastră, patronatele în țările occidentale sunt foarte puternice pentru că sunt puternice financiar. În România, puternice financiar erau sindicatele. Suntem o țară cu mentalitate, din păcate, preponderent sindicalistă. Asta nu înseamnă să nu existe dialog cu sindicatele. Noi, de exemplu, avem o relație foarte bună cu sindicatele și au început și ei să înțeleagă cât de importantă este conlucrarea cu patronatele. Pentru că creșterea economică înseamnă bine de ambele părți; nu se poate doar de o singură parte. Dar lucrurile se schimbă și sunt dinamice. Și, dacă vreți, după atâția ani – sunt foarte mulți ani din 1992 –, în sfârșit apar rezultate. Deja Consiliul Național reprezintă un cuvânt destul de important în ceea ce înseamnă societatea românească. Și asta este foarte bine.

Revenind la tineri. Urmăresc cu mare atenție cum se comportă la nivel european. Iar în conferințele de la Comisia Europeană – că au loc, cu o anumită regularitate, conferințe cu tineri, care ridică problematici diverse –, să știți că sunt foarte încântat să constat că românii sunt cei mai optimiști. Și văd în noile provocări sau, mai bine zis, în noile probleme, vizavi de robotizare, de informatizare, de digitalizare – în direcția asta merge Europa –, toți sunt îngrijorați, și am constatat o îngrijorare cu privire la scăderea locurilor de muncă. Cu o singură excepție: tinerii români, care vedeau în asta o oportunitate. Pentru că dispar locuri de muncă, apar noi locuri de muncă. Și dacă tinerii nu pot să vadă această oportunitate, atunci cine?!

Nicolae Cîrstea: Cum se vede, din perspectiva dumneavoastră, viitorul întreprinzătorilor din România, viitorul afacerilor, la nivelul IMM-urilor?

Radu Bălănean: Depinde ce face țara. Și aici mă refer la nivelul factorilor de decizie. Știți, mai în glumă, mai în serios, eu am afirmat de mai multe ori că cel mai important minister pe care l-ar avea nevoie România ar fi ministerul ordonanțelor de urgență pentru eliminarea aberațiilor din sistem. Poate 95% din marile probleme ale României, inclusiv birocratice, inclusiv aberante – pe care le vedem și dăm vina, de fiecare dată, asta e România, este birocratică. Peste 95% s-ar rezolva din pix; pur și simplu din pix. Nu discutăm de resurse materiale; e nevoie de o cu totul și cu totul altă abordare. Mă uitam azi dimineață la știri, cum este promovată Budapesta acum, în perioada sărbătorilor. Sunt înaintea Vienei. De ce? Pentru că statul a înțeles nu să pună povară pe ei, ci să-i sprijine pe toate căile și să promoveze micile întreprinderi. Pe zona turistică discutăm de data asta, discutăm de mult mai multe zone. Sincer, îi invidiez. Dar e invidie pozitivă. Poate avem ce să învățăm. Viitorul este pozitiv, dar perspectiva sau ascensiunea, din punct de vedere al timpului, ține foarte mult de ce face statul român pentru a-și schimba abordarea vizavi de întreprinzători. Pentru că, în momentul în care un întreprinzător sau cetățeanul este privit ca potențial infractor, avem o problemă. O problemă, dacă vreți, de respect reciproc. Cetățeanul german își respectă statul pentru că și statul îl respectă pe el. Deci discutăm de respect reciproc.

Nicolae Cîrstea: Având în vedere toate aceste schimbări, inclusiv legislative, de unde ar trebui să-și ia întreprinzătorul român optimismul pentru a merge mai departe, pentru a pune în aplicare ideile noi pe care le are, pentru a perpetua pe cele vechi și a continua activitățile în firma sau firmele pe care le-a fondat acum ani de zile?

Radu Bălănean: Eu stau și observ. Nu știu dacă le-aș putea recomanda de unde să-și ia optimismul; eu constat că-l au. Pur și simplu îl au. Și asta face parte din specificul tinerei generații, care nu e mai rea, nu e mai bună decât alte generații.

Nicolae Cîrstea: Dar e mai optimistă.

Nicolae Cîrstea: Nu numai că e mai optimistă; este mai dinamică. Haideți să spunem: E altfel. Și e foarte important să reușesc să intru în comunitatea de tineri și să văd cum se vede lumea prin ochii lor. Altfel nu am cum să înțeleg. Sunt o generație altfel. Complet altfel. Eu nu am deloc o părere proastă despre tânăra generație. Este doar o generație altfel.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc mult de tot. M-aș bucura să putem dezbate idei și să le putem aprofunda cu alte ocazii, să vedem lucruri din cele discutate astăzi dacă s-au întâmplat sau să le disecăm pe cele care urmează să se întâmple.

Radu Bălănean: Cu certitudine.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Patronatele în țările occidentale sunt foarte puternice pentru că sunt puternice financiar was last modified: decembrie 25th, 2018 by Radu Bălănean

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Radu Bălănean

Radu Bălănean

Este Prim-vicepreşedintele domeniilor de dezvoltare patronală, CNIPMMR.
A mai scris: