O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii – modificări (O.G. nr. 9/2019)

14 aug. 2019
Vizualizari: 428

Actul modificat

Actul modificator

Sumar

O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, aprobată prin Legea nr. 184/2015

(M. Of. nr. 680 din 26 septembrie 2011; cu modif. ult.)

O.G. nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, a unor reglementări cu privire la programe guvernamentale naționale și cu privire la măsuri fiscal-bugetare (M. Of. nr. 668 din 9 august 2019)

 

– modifică: art. 1^1 alin. (2);

– introduce: art. 12 alin. (18).

 

În M. Of. nr. 668 din 9 august 2019, s-a publicat O.G. nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, a unor reglementări cu privire la programe guvernamentale naționale și cu privire la măsuri fiscal-bugetare.

Astfel, respectiva ordonanță aduce unele modificări, dar și completări următoarelor acte normative:

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (rep. M. Of. nr. 652 din 28 august 2015; cu modif. ult.);

Legea nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate (M. Of. nr. 483 din 14 iulie 2010; cu modif. ult.);

O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (M. Of. nr. 680 din 26 septembrie 2011; cu modif. ult.);

Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România (M. Of. nr. 939 din 22 noiembrie 2016);

O.G. nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 119/2003 (M. Of. nr. 62 din 1 februarie 2003);

O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015 (M. Of. nr. 230 din 22 aprilie 2013; cu modif. ult.);

O.G. nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și aparatelor consumatoare de combustibil, aprobată prin Legea nr. 93/2011 (M. Of. nr. 606 din 26 august 2010; cu modif. ult.).

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Vă prezentăm, în continuare, modificările, dar și completările aduse O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, aprobată prin Legea nr. 184/2015.

 

Art. 1^1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (modificat prin O.G. nr. 9/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 1^1, alin. (2) prevedea:

„(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2018”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 1^1, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

„(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2018”.

 

Art. 12 alin. (18) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (introdus prin O.G. nr. 9/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 12, după alin. (17) se introduce un nou alineat, alin. (18), cu următorul conținut:

„(18) Din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, la termenul prevăzut la art. 14 alin. (4), se decontează toate prescripțiile medicale eliberate și raportate în Platforma informatică din asigurările de sănătate, care cuprind medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum – rezultat, acordate pacienților pentru care s-a înregistrat rezultat medical”.

O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății – modificări (O.G. nr. 9/2019) was last modified: august 13th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.