Organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023 (OME nr. 5.241/2022)

7 sept. 2022
Vizualizari: 1071

Actul publicat în Monitorul Oficial

PreambulSumar
Ordinul ministrului educației (OME) nr. 5.241/2022 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023

(M. Of. nr. 877 din 6 septembrie 2022)

Având în vedere:

– prevederile art. 74 alin. (5), art. 94 alin. (2) lit. e) și ale art. 361 alin. (3) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor),

– prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare;

– Referatul de aprobare nr. 2.146 din 16.08.2022, referitor la proiectul de ordin privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023,

În temeiul prevederilor:

– art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare

Se stabilește modalitatea de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023.

În M. Of. nr. 877 din 6 septembrie 2022 s-a publicat Ordinul ministrului educației (OME) nr. 5.241/2022 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile relevante din respectivul act normativ.

Art. 1

„Se aprobă Calendarul de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

Art. 2

„Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, denumită în continuare evaluare națională, se desfășoară în anul școlar 2022-2023 în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul școlar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.801/2010 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011, și cu prevederile prezentului ordin.”

Art. 3

„Programele pentru disciplinele limba și literatura română, matematică, limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară, limba și literatura maghiară maternă, limba și literatura germană maternă, limba și literatura sârbă maternă, limba și literatura slovacă maternă, limba și literatura croată maternă, limba și literatura italiană maternă, limba și literatura rromani maternă, limba și literatura ucraineană maternă, valabile pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2022-2023, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 4.730/2022 privind aprobarea programelor pentru susținerea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023.”

Art. 7

„(1) Se interzice candidaților la evaluarea națională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și alte asemenea obiecte, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învățământ – centru de examen în acest scop.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(2) Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.

(3) Se interzice candidaților la evaluarea națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(4) Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

(5) Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(6) Încălcarea regulilor menționate la alin. (3)-(5) va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise etc.

(7) Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

(8) Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a evaluării naționale și prevederile alin. (1)-(7) și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen.

(9) După parcurgerea pașilor menționați la alin. (8), candidații vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) și mențiunea că știu că nerespectarea regulilor menționate la alin. (3)-(5) are drept consecință măsurile menționate la alin. (6) și (7).”

Art. 8

„(1) Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor, conform prevederilor art. 17 alin. (23) din Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.801/2010, pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise.

(2) La părăsirea sălii de examen, candidații nu primesc subiectele.”

Art. 11

„(1) Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia.

(2) Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale va transmite comisiilor județene/Comisiei municipiului București anexe la procedura specifică evaluării naționale: cererea-tip pentru depunerea contestației și declarația-tip menționată la alin. (1).”

Anexă: Calendarul de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023

6-9 iunie 2023Înscrierea la evaluarea națională
9 iunie 2023Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2023Limba și literatura română – probă scrisă
21 iunie 2023Matematică – probă scrisă
22 iunie 2023Limba și literatura maternă – probă scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14.00)Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (ora 16.00-ora 19.00) –

29 iunie 2023 (ora 8.00-ora 12.00)

Depunerea contestațiilor
29 iunie-4 iulie 2023Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2023Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

NOTĂ:

La solicitarea comisiilor județene/Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situații excepționale, prelungirea/reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor.

Organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023 (OME nr. 5.241/2022) was last modified: septembrie 7th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.