Organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024 (OME nr. 5.243/2022)

7 sept. 2022
Vizualizari: 1251

Actul publicat în Monitorul Oficial

PreambulSumar
Ordinul ministrului educației (OME) nr. 5.243/2022 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024

(M. Of. nr. 876 din 6 septembrie 2022)

Având în vedere:

– prevederile art. 63 alin. (1) lit. e), alin. (32) și (33), art. 76 alin. (4), art. 94 alin. (2) lit. e) și ale art. 361 alin. (3) lit. d) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile art. II din O.U.G. nr. 69/2022 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene;

– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);

– prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare;

– Referatul de aprobare nr. 2.135/DGIP din 12.08.2022, referitor la proiectul de ordin privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2023-2024,

În temeiul prevederilor:

– art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare

Se stabilește modalitatea de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024.

În M. Of. nr. 876 din 6 septembrie 2022 s-a publicat Ordinul ministrului educației (OME) nr. 5.243/2022 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile relevante din respectivul act normativ.

Art. 1

„(1) Se aprobă Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Calendarul prevăzut la alin. (1) se aplică pentru admiterea în toate unitățile de învățământ liceal de stat, precum și pentru admiterea în unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze și să desfășoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.”

Art. 2

(1) Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2023-2024 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și pentru admiterea absolvenților clasei a VIII-a în unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze și să desfășoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.

(3) Absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declarați repetenți sau doresc să se transfere de la învățământul profesional la învățământul liceal sau, în cadrul aceluiași tip de învățământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul, nu participă la procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024. Pentru continuarea studiilor de către acești absolvenți se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educației.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(4) Absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024 și care au participat la procesul de admitere în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, pot participa la procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024.

(5) Calculul mediei de admitere se face în conformitate cu prevederile pct. I al anexei nr. 2.

(6) Metodologia prevăzută la alin. (1) se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024.

(7) Prin excepție de la prevederile art. 5 alin. (2) și (4) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, în cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;

b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;

c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;

d) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.

(8) În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate la alin. (7) lit. a)-d) egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.

(9) În procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, ședințele/acțiunile de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, precum și cele pentru completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora pot fi realizate în unitatea de învățământ și prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.). Diriginții claselor a VIII-a au obligația de a informa și a oferi consultanță absolvenților clasei a VIII-a și părinților/reprezentanților legali ai acestora pe parcursul derulării acestor acțiuni.

(10) Pentru admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2023-2024, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București alocă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) proveniți din învățământul de masă și din învățământul special, care susțin evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, locuri distincte în unitățile de învățământ de masă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă, cu respectarea prevederilor legale privind constituirea formațiunilor de elevi. Informațiile referitoare la locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES: condițiile de înscriere, documente necesare și instituții care le eliberează, data-limită de eliberare a documentelor și data-limită de înscriere, liceele la care sunt alocate locurile respective etc. sunt cuprinse în broșura de admitere.

(11) Recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă, respectiv copiile certificatelor de orientare școlară și profesională emise de centrul județean/al municipiului București de resurse și asistență educațională se depun, de către candidații/părinții candidaților care optează pentru admiterea pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES, la unitatea de învățământ din care provin candidații, în termenul precizat în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, prevăzut în anexa nr. 1. Recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă se pot elibera doar de către organizațiile care au încheiat un protocol de colaborare cu inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București sau care au prevăzută în statut posibilitatea de a elibera recomandări privind apartenența la etnia rromă.

(12) Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, repartizarea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape.

(13) La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susținut evaluarea națională.

(14) Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea etapei de repartizare computerizată, conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, prevăzut în anexa nr. 1.

(15) După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situațiile speciale prevăzute la art. 54 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, respectându-se, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere, fără a depăși numărul maxim de 30 de elevi la clasă.

(16) Criteriul referitor la media de admitere, menționat la alin. (15), se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată și se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat toate locurile alocate prin planul de școlarizare la specializarea/clasa respectivă, fără a lua în considerare locurile suplimentare special acordate pentru candidații rromi și pentru candidații cu CES.

(17) Prin excepție de la prevederile art. 54 alin. (2) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, în perioada de rezolvare a situațiilor speciale, candidații gemeni/tripleți se pot redistribui de către comisiile de admitere județene/a municipiului București în clasa celui cu media mai mare sau invers fără raportarea la media ultimului admis la specializarea la care se solicită redistribuirea, la cererea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al elevului. În situația în care prin redistribuirea candidaților gemeni/tripleți se depășește numărul maxim de 30 de elevi la clasă, se aplică prevederile art. 63 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(18) Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ liceal la care au fost admiși candidații se realizează în perioada prevăzută în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024. La depunerea dosarului de înscriere, cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere se depun în copie certificată „Conform cu originalul” de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe.

(19) Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, se repartizează în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024.

(20) Repartizarea candidaților menționați la alin. (19) în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024 se realizează de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, conform unei proceduri aprobate de aceasta, publicată pe site-ul inspectoratului școlar și comunicată unităților de învățământ. Repartizarea acestor candidați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală de 24 de elevi se face cu respectarea criteriului referitor la media de admitere, conform prevederilor alin. (16).

(21) După repartizarea candidaților menționați la alin. (12) în prima etapă de admitere computerizată, după rezolvarea situațiilor speciale și după a doua etapă de admitere se repartizează și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională și cărora nu li se poate calcula media de admitere conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin.

(22) Repartizarea absolvenților clasei a VIII-a menționați la alin. (21) se realizează de către comisia județeană de admitere/a municipiului București, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicată pe site-ul inspectoratului școlar și comunicată unităților de învățământ.

(23) Candidații menționați la alin. (21) și art. 10 nu pot fi repartizați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală de 24 de elevi.

(24) Comisia națională de admitere poate elabora precizări, instrucțiuni sau proceduri, în vederea organizării și desfășurării admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024.

(25) Candidații pot participa la repartizarea computerizată într-un singur județ. Înscrierea candidaților care doresc să participe la admiterea computerizată în alt județ se realizează la unitatea de învățământ din care provin candidații, conform unei proceduri elaborate de Comisia națională de admitere. Comisia națională de admitere stabilește, prin procedură, și modalitățile de completare a opțiunilor și de transmitere a fișelor de înscriere, de înregistrare a datelor în baza de date și de comunicare a rezultatelor acestor candidați.”

Art. 3

„(1) Elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023-2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.

(2) Cetățenii ucraineni cu statut de elevi pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023-2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.

(3) Procedura de înscriere în clasa a IX-a a candidaților menționați la alin. (1) și (2), precum și lista privind corespondența specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea elevilor menționați la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului educației, până la data de 17 februarie 2023.”

Art. 8

„(1) Unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, pot opta să organizeze și să desfășoare procesul de admitere a absolvenților clasei a VIII-a, pe locurile pe care le-au alocat pentru admiterea în învățământul liceal, conform prevederilor prezentului ordin.

(2) La solicitarea unităților de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează pentru organizarea și desfășurarea procesului de admitere a absolvenților clasei a VIII-a, pe locurile pe care le-au alocat pentru admiterea în învățământul liceal, conform prevederilor prezentului ordin, inspectoratele școlare includ oferta de școlarizare în clasa a IX-a a acestora în aplicația informatică utilizată pentru repartizarea computerizată.

(3) Unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează pentru organizarea și desfășurarea procesului de admitere a absolvenților clasei a VIII-a, pe locurile pe care le-au alocat pentru admiterea în învățământul liceal, conform prevederilor prezentului ordin, au obligația de a transmite inspectoratului școlar, odată cu solicitarea menționată la alin. (2), toate informațiile necesare candidaților pentru admiterea în liceu, care trebuie să fie incluse în broșura de admitere, la care se vor adăuga și informațiile cu privire la taxa de școlarizare.

(4) Inspectoratele școlare includ în broșura de admitere toate informațiile menționate la alin. (3), precum și codurile de înscriere alocate fiecărei unități de învățământ.

(5) Codurile de înscriere, formate din 3 cifre, se alocă pentru fiecare unitate de învățământ liceal particular, pe filiere, profiluri, specializări/domenii de pregătire, limbă de predare (pentru clasele cu predare în limbile minorităților naționale). Pentru a evita confuziile și greșelile de completare a fișelor de înscriere, codurile pentru specializările de la aceste unități de învățământ liceal se vor alege dintr-un interval diferit de intervalul în care se află codurile pentru unitățile de învățământ liceal de stat: de exemplu, codurile pentru unitățile de învățământ de stat vor fi între 100 și 300, iar codurile pentru unitățile de învățământ particular între 400 și 500.

(6) Admiterea în unitățile de învățământ liceal particulare, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care nu au optat pentru organizarea și desfășurarea procesului de admitere conform prevederilor prezentului ordin, se face în conformitate cu metodologia și calendarul stabilite de către fiecare unitate de învățământ, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(7) La încheierea tuturor etapelor de admitere prevăzute în prezentul ordin, unitățile de învățământ liceal particular menționate la alin. (6) au obligația de a introduce în Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR) toți elevii înmatriculați în unitatea de învățământ în clasa a IX-a.”

Art. 1o

„După derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar, dacă se mai înregistrează solicitări de înscriere în clasa a IX-a în învățământul liceal de stat ale candidaților din seria curentă, precum și ale candidaților din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024, inspectoratul școlar, prin comisia județeană de admitere/a municipiului București, repartizează acești candidați, în intervalul 28 august 2023 – până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, iar pentru absolvenții clasei a VIII-a, care nu au susținut evaluarea națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII.”

Anexele nr. 1-5 se publică în M. Of. nr. 876 bis și pot fi consultate aici.

Organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024 (OME nr. 5.243/2022) was last modified: septembrie 7th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.