Regulamentul privind organizarea și funcționarea centrelor educative și a centrelor de detenție din subordinea ANP – aprobat (OMJ nr. 3936/2017)

25 ian. 2018
Vizualizari: 4764

Secț. a 7-a („Compartimentul prevenirea criminalității și terorismului”)

Potrivit art. 44, compartimentul prevenirea criminalității și terorismului identifică, cunoaște și previne, în limitele competențelor sale, situațiile și împrejurările care pot favoriza ori genera evenimente grave, de natură să pună în pericol siguranța locului de deținere, acte de corupție, criminalitate organizată, terorism sau alte fapte ce constituie încălcări ale legii, atât în rândul persoanelor internate, cât și în rândul funcționarilor publici cu statut special.

Art. 45 stabilește că raporturile de subordonare ierarhică în care se regăsește personalul din cadrul Compartimentului prevenirea criminalității și terorismului față de directorul centrului educativ, respectiv ale centrului de detenție privesc doar aspecte legate de organizarea administrativă a locului de deținere, ordinea interioară și disciplina la locul de muncă.

În exercitarea atribuțiilor, personalul încadrat în Compartimentul prevenirea criminalității și terorismului are acces, în condițiile legii și cu informarea prealabilă a directorului, la toate documentele, datele și informațiile din sfera de activitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, la sediul centrului de detenție/centrului educativ.

Potrivit art. 46, compartimentul prevenirea criminalității și terorismului îndeplinește următoarele activități:

a) desfășoară, în condițiile legii, activități de identificare, cunoaștere și prevenire a acțiunilor specifice criminalității, criminalității organizate, terorismului și corupției, a faptelor sau evenimentelor cu consecințe periculoase pentru siguranța deținerii, precum și a oricăror situații ori împrejurări din care pot rezulta asemenea pericole și colaborează cu instituțiile abilitate în vederea combaterii acestora;

b) asigură, în condițiile legii, identificarea și prevenirea faptelor, situațiilor și împrejurărilor de nerespectare de către personalul locului de deținere a prevederilor legale, a drepturilor persoanelor internate ori de supunere a acestora la tortură, tratamente inumane sau degradante, precum și a actelor de corupție ori a altor fapte ce constituie încălcări ale legii;

c) desfășoară, în condițiile legii, activități de identificare a persoanelor aflate în detenție care intenționează organizarea unor acțiuni violente îndreptate împotriva personalului centrului educativ/de detenție, a judecătorilor, procurorilor, polițiștilor sau a altor persoane ale căror funcții implică exercițiul autorității publice ori care se află în diverse împrejurări;

d) identifică, în condițiile legii, persoanele internate și funcționarii publici cu statut special care au avut ori continuă să aibă legături cu organizații sau grupări teroriste ori de criminalitate organizată și informează factorii abilitați despre cele constatate;

e) asigură informarea promptă și completă a conducerii profesionale când sunt descoperite indicii sau există suspiciuni referitoare la săvârșirea de abateri disciplinare ori infracțiuni de către personalul din centrul educativ, respectiv din centrul de detenție sau de infracțiuni de către persoanele internate; directorul general va fi informat prompt și complet de către conducerea profesională în cazul în care sunt descoperite indicii sau există suspiciuni referitoare la săvârșirea de abateri disciplinare ori infracțiuni de către directorul sau directorii adjuncți ai centrului educativ, respectiv ai centrului de detenție ori, atunci când se impune, și de către celelalte persoane din sistemul penitenciar;

f) colaborează instituțional cu organele de urmărire penală în scopul prevenirii criminalității, criminalității organizate, corupției și terorismului;

g) colaborează cu instituțiile abilitate în realizarea acțiunilor de protejare a persoanelor incluse în programul de protecție a martorilor, care se află în stare de arest preventiv în unități din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor sau execută o măsură educativă privativă de libertate;

h) identifică fapte, situații, împrejurări privind nerespectarea normelor legale de protecție a informațiilor naționale clasificate în cadrul locului de deținere, înștiințând despre aceasta factorii abilitați;

i) analizează situațiile și fenomenele apărute în domeniul specific de activitate, verifică împrejurările și cauzele producerii de evenimente negative în centrul educativ, respectiv în centrul de detenție;

j) întreprinde activități de verificare și documentare a unor sesizări privind personalul locului de deținere, referitoare la domeniul de competență al structurii, cu sprijinul conducerii profesionale;

k) rezolvă cererile, sesizările și memoriile ce îi sunt repartizate spre competentă soluționare;

l) întocmește sinteza activității lunare desfășurate în vederea transmiterii acesteia conducerii profesionale;

m) întocmește note interne și note de informare, în baza rezoluțiilor conducerii profesionale;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

n) asigură circuitul lucrărilor, conform repartizării stabilite de conducerea profesională;

o) păstrează evidența lucrărilor înregistrate de secretariatul locului de deținere repartizate structurii, având în vedere respectarea termenelor de soluționare;

p) păstrează documentele elaborate la nivelul structurii.

În art. 47 se prevede că în cadrul Compartimentului prevenirea criminalității și terorismului se constituite evidențe potrivit specificului activității desfășurate, necesităților și conform prevederilor legale în vigoare.

Secț. a 8-a („Compartimentul tehnologia informației și comunicații”)

Conform art. 48, compartimentul tehnologia informației și comunicații are în competență administrarea și asigurarea securității tehnicii de calcul, a comunicațiilor, a software-ului de bază și aplicațiilor aflate în exploatare și îndeplinește următoarele atribuții generale:

a) asigură continuitatea serviciilor informatice în unitate;

b) elaborează analiza de sistem și realizează proiectul pentru componente ale sistemului informatic;

c) cu avizul structurii de specialitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, dezvoltă programe de extragere a datelor din bazele de date ale aplicațiilor integrate;

d) asigură implementarea și exploatarea corespunzătoare a programelor informatice;

e) participă la sesiunile de instruire a personalului locului de deținere cu ocazia dării în funcțiune a aplicațiilor informatice;

f) întreține, modifică și modernizează componentele sistemului informatic pe care le-a realizat, în funcție de necesități, cu acordul structurii de specialitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor;

g) întreține rețeaua de calculatoare din unitate, stabilește și impune regulamentul general de funcționare a rețelei;

h) supraveghează sistemul informatic în vederea menținerii acestuia în parametrii de securitate și asigură confidențialitatea datelor potrivit politicilor de securitate, cu respectarea normelor legale în vigoare;

i) urmărește și aplică politicile de securitate impuse de către structura de specialitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor în sistemul informatic al locului de deținere;

j) intervine, în limitele competențelor și posibilităților tehnice, pentru repararea echipamentelor defecte și îmbunătățirea performanțelor acestora;

k) menține relația cu furnizorii de service și consumabile, precum și cu furnizorii serviciilor de mentenanță pentru aplicații care nu fac parte din contracte-cadru cu structura de specialitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor;

l) contribuie, împreună cu celelalte sectoare implicate, la amenajarea conform standardelor a locațiilor destinate tehnicii de calcul;

m) asigură buna funcționare a tuturor aplicațiilor ce se derulează pe calculatoarele locului de deținere;

n) asigură, în colaborare cu celelalte structuri, întreținerea paginii web a locului de deținere;

o) efectuează copii de siguranță pe suport extern și mașini anume destinate, pentru datele critice care au fost stocate de utilizatori în locuri predefinite în rețea;

p) participă la comisii, echipe multidisciplinare sau grupuri de lucru constituite la nivelul locului de deținere sau la nivel de sistem, conform reglementărilor în vigoare;

q) păstrează și arhivează software-ul, documentațiile tehnice, suporturi tehnice cu drivere;

r) asigură continuitatea serviciilor de comunicații în unitate, întreține, modifică și modernizează rețeaua și componentele sistemului de comunicații;

s) colaborează cu compartimentele specifice care au atribuții pe linie de informații clasificate, în vederea implementării normelor specifice de securitate a informațiilor vehiculate în cadrul rețelei;

t) îndeplinește orice alte sarcini primite din partea conducerii unității sau a superiorilor ierarhici din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, potrivit domeniului de competență.

Art. 49 dispune că în cadrul Compartimentului tehnologia informației și comunicații se constituite evidențe potrivit specificului activității desfășurate, necesităților și conform prevederilor legale în vigoare.

Secț. a 9-a („Compartimentul informații clasificate”)

Conform art. 50, compartimentul informații clasificate are următoarele atribuții generale:

a) elaborează și reevaluează normele interne și procedurile de aplicare a măsurilor privind protecția informațiilor clasificate, în toate componentele acesteia, și controlează, respectiv monitorizează modul de respectare a acestora;

b) prezintă conducătorului locului de deținere propuneri privind stabilirea și reevaluarea obiectivelor, sectoarelor și locurilor care prezintă importanță pentru protecția informațiilor clasificate secrete de stat gestionate de unitate și le comunică instituțiilor abilitate, potrivit legii;

c) întocmește și actualizează Programul de prevenire a scurgerii informațiilor clasificate, îl transmite spre avizare autorității desemnate de securitate, acționând pentru aplicarea acestuia după intrarea în vigoare;

d) coordonează activitatea de protecție a informațiilor clasificate, în toate componentele acesteia;

e) asigură gestionarea informațiilor clasificate secrete de stat și secrete de serviciu cu privire la evidența, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea și distrugerea acestora în condiții de siguranță, conform prevederilor legale în vigoare;

f) propune directorului penitenciarului lista cu funcțiile care necesită acces la informații clasificate pentru personalul instituției și o comunică instituțiilor abilitate, potrivit competențelor;

g) propune directorului penitenciarului efectuarea de verificări de către instituțiile abilitate pentru avizarea eliberării certificatului de securitate și autorizației de acces la informații clasificate pentru angajații care în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu necesită acces la informații clasificate;

h) prezintă spre aprobare directorului penitenciarului listele cu personalul verificat și avizat pentru lucrul cu informațiile secrete de stat, comunicându-le instituțiilor abilitate să coordoneze activitatea și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;

i) asigură păstrarea, organizează și actualizează permanent evidența certificatelor de securitate și a autorizațiilor de acces pentru personalul autorizat a accesa informații clasificate secrete de stat;

j) pune în aplicare prevederile legale și procedurile specifice autorizării accesului personalului la informații secrete de stat din cadrul penitenciarului;

k) pune în aplicare prevederile legale și procedurile specifice autorizării accesului personalului penitenciarului la informații secrete de serviciu;

l) formulează propuneri în vederea întocmirii sau actualizării listei informațiilor clasificate secrete de stat, elaborate sau păstrate de penitenciar, pe clase și niveluri de secretizare, și o supune aprobării, potrivit legii;

m) întocmește și actualizează lista informațiilor clasificate secrete de serviciu, elaborate de penitenciar;

n) formulează propuneri în vederea reevaluării ghidului pe baza căruia se va realiza încadrarea corectă și uniformă în nivelurile de secretizare a informațiilor secrete de stat și îl prezintă spre aprobare împuterniciților și funcționarilor superiori abilitați prin lege să atribuie nivelurile de secretizare;

o) organizează activități de pregătire specifică a personalului care are acces la informații clasificate secret de stat și secret de serviciu;

p) efectuează, cu aprobarea directorului penitenciarului, controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecție a informațiilor clasificate, în sediul instituției;

q) coordonează și monitorizează activitățile specifice de inventariere anuală a documentelor clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, deținute de centrul educativ/centrul de detenție;

r) formulează propuneri în vederea elaborării Nomenclatorului dosarelor ce se creează în cadrul structurii și organizează activitatea de constituire a fondului arhivistic propriu;

s) asigură predarea la termenul prevăzut a arhivei constituite pe termene de păstrare;

t) consiliază conducerea centrului educativ/centrului de detenție și structurile din cadrul instituției în legătură cu aspectele ce vizează domeniul protecției informațiilor clasificate;

u) informează directorul centrului educativ/centrului de detenție despre vulnerabilitățile și riscurile existente în sistemul de protecție a informațiilor clasificate, propunând măsurile necesare diminuării riscurilor și înlăturării acestora;

v) asigură relaționarea cu instituțiile abilitate să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;

w) acordă sprijin reprezentanților autorizați ai instituțiilor abilitate, potrivit competențelor legale, pe linia verificării persoanelor din penitenciar pentru care se solicită accesul la informații clasificate;

x) colaborează cu toate structurile din cadrul centrului educativ/centrului de detenție pentru implementarea măsurilor de protecție a informațiilor clasificate;

y) efectuează cercetări în legătură cu încălcările reglementărilor de securitate și riscurile la adresa informațiilor clasificate, ține evidența acestora și propune sesizarea instituțiilor abilitate în situația compromiterii informațiilor clasificate;

z) la încheierea actelor de colaborare sau a convențiilor de orice natură, propune obligațiile ce revin părților pentru protecția informațiilor clasificate în interiorul și în afara locului de deținere, în timpul programului și după terminarea acestuia, precum și la încetarea activității prevăzute de actele încheiate;

aa) participă la comisii, echipe multidisciplinare sau grupuri de lucru constituite la nivelul locului de deținere sau la nivel de sistem, conform reglementărilor în vigoare;

bb) colaborează, în limitele competențelor, cu administratorul de securitate la elaborarea și actualizarea documentației de securitate aferente procesului de acreditare de securitate a Sistemului de prelucrare automată a datelor și rețea transmisie date – Sisteme de informații și comunicații existente în centrul educativ/centrul de detenție;

cc) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale în vigoare sau stabilite, în condițiile legii, din dispoziția conducerii unității sau a conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, potrivit domeniului de competență.

Art. 51 stabilește că în cadrul Compartimentului informații clasificate se constituite evidențe potrivit specificului activității desfășurate, necesităților și conform prevederilor legale în vigoare.

Secț. a 10-a („Compartimentul de management al situațiilor de urgență”)

Potrivit art. 52, compartimentul de management al situațiilor de urgență are următoarele atribuții:

a) organizează, monitorizează și verifică activitatea în domeniul situațiilor de urgență la nivelul unității penitenciare;

b) participă la elaborarea de acte normative, la comisii, echipe multidisciplinare sau grupuri de lucru constituite la nivelul unității sau la nivel de sistem, conform reglementărilor în vigoare;

c) întocmește documentele specifice activității din domeniul situațiilor de urgență;

d) participă, în colaborare cu persoanele competente, la cercetarea evenimentelor generate de situațiile de urgență din unitate și întocmește dosarul de cercetare la nivelul unității penitenciare;

e) formulează propuneri pentru includerea în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli a fondurilor necesare activităților specifice situațiilor de urgență;

f) soluționează sesizările, reclamațiile și petițiile primite;

g) elaborează și monitorizează planul de acțiune pentru prevenirea și combaterea efectelor negative ale fenomenelor meteorologice extreme, specifice sezonului secetos și sezonului rece;

h) evaluează riscurile pentru situațiile de urgență, propune soluții și gestionează tipurile de riscuri specifice unității, dacă este cazul;

i) înștiințează instituțiile competente asupra factorilor de risc și le semnalează, de îndată, iminența producerii sau producerea unei situații de protecție civilă la nivelul unității;

j) asigură circuitul și arhivarea documentelor specifice din cadrul Compartimentului de management al situațiilor de urgență;

k) cooperează cu inspectoratele județene pentru situații de urgență/Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Municipiului București și cu serviciile voluntare pentru situații de urgență de la nivel local, pe linia prevenirii și intervenției la situații de urgență;

l) elaborează procedurile specifice activităților desfășurate în domeniul situațiilor de urgență la nivelul unității;

m) planifică, participă și ține evidența exercițiilor și aplicațiilor în domeniul situațiilor de urgență;

n) asigură asistența de specialitate pentru desfășurarea primei intervenții în situații de urgență, până la sosirea structurilor specializate;

o) elaborează raportul anual privind activitatea desfășurată în domeniul managementului situațiilor de urgență și îl înaintează Compartimentului de management al situațiilor de urgență din Administrația Națională a Penitenciarelor;

p) reprezintă unitatea penitenciară, ca structură de specialitate, în relațiile de cooperare cu autoritățile publice centrale sau teritoriale pentru domeniul situațiilor de urgență;

q) întocmește lista cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii, când se confirmă existența acestora.

Art. 53 dispune că în cadrul Compartimentului de management al situațiilor de urgență se constituite evidențe potrivit specificului activității desfășurate, necesităților și conform prevederilor legale în vigoare.

Secț. a 11-a („Compartimentul sănătate și securitate în muncă și protecția mediului”)

Potrivit art. 54, compartimentul sănătate și securitate în muncă și protecția mediului are ca scop asigurarea celor mai bune condiții în realizarea sarcinilor de muncă, apărarea vieții, integrității corporale și sănătății personalului sistemului penitenciar, precum și a altor persoane participante în procesul de muncă.

Atribuțiile generale ale compartimentului sunt următoarele:

a) organizează, monitorizează și verifică activitățile de prevenire și protecție desfășurate în cadrul unității penitenciare, conform prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă;

b) monitorizează riscurile existente la locurile de muncă și efectuează demersurile în vederea stabilirii sporurilor pentru salariații care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase și periculoase de muncă, în condiții vătămătoare, în condiții de muncă deosebite și în condiții grele de muncă;

c) organizează instruirea introductiv-generală a salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă;

d) furnizează informații lucrătorilor cu privire la cele mai eficiente mijloace de respectare a legislației în domeniul securității și sănătății în muncă;

e) întocmește documentația necesară pentru autorizarea din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă a unității proprii și o transmite la Compartimentul de securitate și sănătate în muncă și protecția mediului din Administrația Națională a Penitenciarelor în vederea elaborării certificatului constatator;

f) întocmește documentele de organizare și funcționare a Comitetului de securitate și sănătate în muncă și asigură întrunirea acestuia;

g) organizează și monitorizează activitățile privind serviciul de medicina muncii;

h) organizează și verifică activitățile de protecție a mediului desfășurate în unitatea proprie;

i) informează, în scris, directorul unității cu privire la modul de realizare a activităților de protecție a mediului, precum și la aspectele sesizate privind încălcarea de către personal a dispozițiilor legale privind protecția mediului;

j) propune măsuri, în funcție de specificul activității, pentru prevenirea, limitarea și eliminarea efectelor poluărilor accidentale;

k) întocmește raportul anual privind activitatea de securitate și sănătate în muncă și protecția mediului, pe care îl transmite la structura de specialitate din Administrația Națională a Penitenciarelor;

l) întocmește documentele specifice activității de securitate și sănătate în muncă, precum și de protecție a mediului;

m) soluționează sesizările, reclamațiile și petițiile primite;

n) întocmește și înaintează, în vederea avizării, la Compartimentul de securitate și sănătate în muncă și protecția mediului din Administrația Națională a Penitenciarelor dosarul de cercetare a accidentelor de muncă și a celor ecologice;

o) elaborează procedurile specifice activității de securitate și sănătate în muncă și de protecție a mediului;

p) formulează propuneri pentru includerea în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli a fondurilor necesare activităților de securitate și sănătate în muncă și de protecție a mediului;

q) urmărește și raportează realizarea măsurilor dispuse de către structurile abilitate din Administrația Națională a Penitenciarelor;

r) participă la elaborarea de acte normative, la comisii, echipe multidisciplinare sau grupuri de lucru constituite la nivelul unității sau la nivel de sistem, conform reglementărilor în vigoare;

s) colaborează cu autoritățile locale în domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul mediului în cazul accidentelor/evenimentelor comune;

t) reprezintă unitatea penitenciară, ca structură de specialitate, în relațiile de cooperare cu autoritățile publice centrale sau teritoriale pentru domeniul securității și sănătății în muncă, precum și în domeniul mediului;

u) asigură circuitul și arhivarea documentelor specifice din cadrul Compartimentului sănătate și securitate în muncă și protecția mediului.

Art. 55 prevede că în cadrul Compartimentului sănătate și securitate în muncă și protecția mediului se constituite evidențe potrivit specificului activității desfășurate, necesităților și conform prevederilor legale în vigoare.

Secț. a 12-a („Structura medicală”)

Art. 56 dispune că structura medicală este organizată, coordonată și controlată de medicul-șef, care se implică și răspunde de activitățile privind asistența medicală acordată în centrul educativ, respectiv în centrul de detenție.

Contractul de furnizare de servicii medicale în asistența medicală primară se încheie între penitenciarul-spital la care structura medicală este arondată și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, conform reglementărilor specifice.

În art. 57 se stabilește faptul că activitatea structurii medicale se desfășoară la nivelul:

a) cabinetelor medicale organizate în funcție de specialitatea medicală;

b) infirmeriei;

c) oficinei farmaceutice locale de distribuț

Structura medicală asigură:

a) asistență medicală generală/primară pentru persoanele internate;

b) asistență medicală de unitate în scopul menținerii stării de sănătate a personalului angajat;

c) asistență medicală de specialitate pentru persoanele internate;

d) asistență medicală dentară pentru persoanele internate;

e) eliberarea și administrarea medicamentelor către persoanele internate.

Potrivit art. 58, cabinetul medical prin intermediul căruia se asigură asistența medicală generală/de familie pentru persoanele internate îndeplinește următoarele atribuții:

a) acordă asistență medicală în caz de urgență medico- chirurgicală;

b) acordă asistență medicală generală, profilactică și curativă, prin activități de medicină de familie, conform legislației sanitare naționale;

c) emite documente medicale, conform legislației sanitare naționale;

d) asigură controlul medical la primire, transfer și liberare din centrul educativ, respectiv din centrul de detenție;

e) asigură controlul medical periodic, conform legislației în vigoare;

f) urmărește evoluția stării de sănătate a persoanelor internate și aplică măsurile terapeutice necesare;

g) aplică măsuri de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, conform legislației sanitare în vigoare;

h) acordă îngrijiri medicale în infirmerie în caz de îmbolnăvire care necesită supraveghere medicală permanentă și care nu impune internarea în spital;

i) recomandă efectuarea investigațiilor de specialitate clinice și paraclinice/laborator;

j) recomandă internarea din punct de vedere medical în unități spitalicești din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în situația în care nu are posibilitatea de diagnostic și tratament, precum și în caz de boli transmisibile pentru care internarea este obligatorie;

k) stabilește necesarul de medicamente și materiale sanitare pentru buna desfășurare a activității medicale;

l) urmărește respectarea strictă a normelor de igienă în toate spațiile în care au acces persoanele internate, inclusiv locurile de muncă, înștiințând conducătorul locului de deținere privind eventualele disfuncționalități;

m) desfășoară activități de educație pentru sănătate în vederea însușirii de către persoanele internate a cunoștințelor necesare cu privire la igiena individuală și colectivă, igiena mediului, prevenirea bolilor transmisibile și a îmbolnăvirilor și pentru formarea deprinderilor igienice;

n) întocmește documentația medicală necesară prezentării persoanelor internate la comisia de expertiză a capacității de muncă sau pentru revizuirea unei decizii a acestei comisii;

o) întocmește documentația medicală necesară în vederea prezentării la comisia de evaluare a persoanelor cu handicap în vederea încadrării într-o categorie de persoane cu handicap sau a reevaluării gradului de handicap;

p) întocmește referatele medicale, la solicitarea organelor abilitate sau în urma cererii formulate de persoanele internate;

q) participă la audiențele solicitate de aparținătorii persoanelor internate;

r) cu acordul factorilor de conducere, îndeplinește atribuții de reprezentare a unității în relații cu instituții din domeniul medical din afara sistemului penitenciar;

s) comunică de îndată Direcției medicale din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și, după caz, medicilor epidemiologi coordonatori zonali următoarele date:

(i) decesele survenite în rândul persoanelor internate;

(ii) bolile transmisibile, cu raportare nominală sau numerică;

(iii) apariția unei epidemii în unitate;

(iv) cazurile de boli aflate în faze terminale;

(v) cazuri de accidente și agresiuni care pun în pericol viața persoanelor internate;

t) comunică lunar Direcției medicale din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor date privind activitatea cabinetului medical, iar penitenciarului-spital, în a cărui coordonare metodologică se află centrul educativ, respectiv centrul de detenție, situațiile privind furnizarea de servicii de asistență medicală primară, în vederea înaintării acestora către casa de asigurări de sănătate;

u) respectă prevederile din instrucțiunile proprii în domeniul securității muncii;

v) elaborează periodic sau la solicitarea conducerii locului de deținere, a Administrației Naționale a Penitenciarelor sau a altor instituții materiale centralizatoare, situații statistice, documente de analiză sau de informare;

w) colaborează cu celelalte structuri ale locului de deținere, precum și cu unitățile sistemului administrației penitenciare;

x) participă la comisii, echipe multidisciplinare sau grupuri de lucru constituite la nivelul locului de deținere sau la nivel de sistem, conform reglementărilor în vigoare;

y) realizează alte sarcini primite din partea superiorilor ierarhici din cadrul locului de deținere sau din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, potrivit domeniului de competență.

Regulamentul privind organizarea și funcționarea centrelor educative și a centrelor de detenție din subordinea ANP – aprobat (OMJ nr. 3936/2017) was last modified: ianuarie 25th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.