Completarea unor reglementări contabile (OMFP nr. 1243/2018)

9 feb. 2018
Vizualizari: 1433
Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
OMFP nr. 1243/2018
(M. Of. nr. 120 din 7 februarie 2018)
În Planul de conturi general cuprins la punctul 594 din Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1802/2014 și în Planul de conturi general cuprins la punctul 344 din Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin OMFP nr. 3103/2017 se introduc unele conturi noi.

În M. Of. nr. 120 din 7 februarie 2018, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor Publice (OMFP) nr. 1243/2018 din 5 februarie 2018 privind completarea unor reglementări contabile.

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivului ordin.

 

Art. 1 din OMFP nr. 1243/2018

Art. 1 prevede faptul că în Planul de conturi general cuprins la punctul 594 din Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1802/2014 (M. Of. nr. 963 din 30 decembrie 2014; cu modif. ult.), se introduc conturile 4315 „Contribuția de asigurări sociale (P)”, 4316 „Contribuția de asigurări sociale de sănătate (P)”, 436 „Contribuția asiguratorie pentru muncă (P)” și 646 „Cheltuieli privind contribuția asiguratorie pentru muncă”.

 

Art. 2 din OMFP nr. 1243/2018

Art. 2 dispune că în Planul de conturi cuprins la punctul 196 din Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016 (M. Of. nr. 1020 și 1020 bis din 19 decembrie 2016; cu modif. ult.), se introduc conturile 4315 „Contribuția de asigurări sociale (P)”, 4316 „Contribuția de asigurări sociale de sănătate (P)”, 436 „Contribuția asiguratorie pentru muncă (P)” și 646 „Cheltuieli privind contribuția asiguratorie pentru muncă”.

 

Art. 3 din OMFP nr. 1243/2018

Art. 3 stabilește că în Planul de conturi general cuprins la punctul 344 din Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin OMFP nr. 3103/2017 (M. Of. nr. 984 din 12 decembrie 2017), se introduc conturile 4315 „Contribuția de asigurări sociale (P)”, 4316 „Contribuția de asigurări sociale de sănătate (P)”, 436 „Contribuția asiguratorie pentru muncă (P)” și 646 „Cheltuieli privind contribuția asiguratorie pentru muncă”.

 

Art. 4 din OMFP nr. 1243/2018

Conform art. 4, conturile prevăzute la art. 1-3 se utilizează pentru înregistrarea contribuțiilor datorate, potrivit titlului V „Contribuții sociale obligatorii” al Codului fiscal, pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2018.

 

Art. 5 din OMFP nr. 1243/2018

Art. 5 prevede că respectivul ordin se publică în Monitorul Oficial al României.

Completarea unor reglementări contabile (OMFP nr. 1243/2018) was last modified: februarie 9th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.